Steaua s-a calificat în sferturile Cupei, după ce a învins Sportul la lovituri de departajare

Echipa Steaua Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României - Timişoreana, după ce a învins, miercuri, după loviturile de departajare, cu scorul de 4-2 (1-1, 3-1), formaţia Sportul Studenţesc, în optimile competiţiei.

19 afișări
Imaginea articolului Steaua s-a calificat în sferturile Cupei, după ce a învins Sportul la lovituri de departajare

Steaua s-a calificat în sferturile Cupei, după ce a învins Sportul la lovituri de departajare (Imagine: Ciprian Sterian/Mediafax Foto)

Pentru Steaua a înscris Latovlevici, în minutul 72, în timp ce pentru Sportul a marcat Tiberiu Bălan, în minutul 19.

La loviturile de departajare au marcat Szekely, Bilaşco şi Angelov pentru Steaua, Irimia pentru Sportul. Au ratat Kapetanos (Steaua), respectiv Raţiu, T. Bălan şi Varga (Sportul).

În minutul 19, Nae a centrat de pe partea dreaptă şi Bălan a deschis scorul cu o lovitură de cap de la opt metri.

Steaua a egalat în minutul 72, atunci când Latovlevici a executat o lovitură liberă de la 35 de metri, a centrat în careul Sportului, iar Martinovici a trecut pe sub minge, dar l-a păcălit pe portarul Niculescu.

Steaua: 12. Tătăruşanu - 18. Martinovici, 22. Galamaz, 6. Gardoş, 14. Latovlevici - 32. I. Apostol, 27. Marinescu (20. Angelov '112) - 7. Szekely, 11. Onofraş (91. C. Matei '59), 24. Surdu (17. Bilaşco '68) - 9. Kapetanos. Antrenor: Marius Lăcătuş.

Sportul: 12. V. Niculescu - 29. Farmache, 24. Patriche, 27. Raţiu, 4. Cazan (2. Beţa '89) - 16. A. Lungu (13. Ghinga '104), 8. Nae (10. Ferfelea '69) - 30. Irimia, 28. T. Bălan, 20. Varga - 9. Curelea. Antrenor: Viorel Moldovan.

Cartonaşe galbene: Martinovici '105, Angelov '112 / A. Lungu '74

Arbitri: Alexandru Deaconu (central) - Bogdan Velicu, Eduard Ungureanu (asistenţi) - Cristina Dorcioman (rezervă).

Observatori: Constantin Zotta, Hacic Garabet.

La partida din Ghencea au asistat aproximativ 3.000 de spectatori, dintre care 14 suporteri ai studenţilor.

Finanţatorul FC Steaua, Gigi Becali, a plecat de la stadion la pauza meciului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici