Proteina care împiedică înmulţirea virusului HIV, descoperită de cercetători

Două echipe de medici, de la Universitatea din Strasbourg şi de la Universitatea din Marsilia, au descoperit o proteină care, graţie proprietăţilor sale puternice, împiedică înmulţirea virusului HIV.

1232 afișări
Imaginea articolului Proteina care împiedică înmulţirea virusului HIV, descoperită de cercetători

Proteina care împiedică înmulţirea virusului HIV, descoperită de cercetători (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Profesorul Olivier Rohr şi medicul Christian Schwartz, de la Universitatea din Strasbourg, în colaborare cu profesorii Eric Chabrière şi Didier Raoult, de la Universitatea din Marsilia, au evidenţiat proprietăţile inhibitoare pe care le are proteina umană HBPB (Human Phosphate Binding Protein) asupra procesului de înmulţire a virusului HIV.

"Rezultatele obţinute in vitro arată că această proteină acţionează pe o cale deocamdată necercetată de terapiile actuale", au subliniat autorii studiului.

Această proteină era deja cunoscută, însă proprietăţile sale de a lupta contra virusului HIV au fost descoperite abia recent.

În plus, proteina HBPB este eficientă atât pe tulpinile clasice de HIV, cât şi pe tulpinile rezistente la antiretroviralul AZT.

"Aceste cercetări promiţătoare deschid calea pentru descoperirea unor noi strategii de concepere a unor tratamente eficiente contra virusului HIV", au afirmat savanţii francezi, care intenţionează să "studieze mecanismul de inhibare pe care îl are această proteină şi să înceapă în curând testele in vivo".

Totuşi, folosirea pe scară largă a acestei proteine va putea fi făcută abia peste câţiva ani, pentru ca savanţii să aibă suficient timp pentru a-şi finaliza testele, ce vor fi efectuate mai întâi pe animale, iar apoi pe pacienţi umani.

Primele teste de toxicitate nu au relevat apariţia unor efecte secundare, au anunţat savanţii francezi.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici