Record de intensitate a fasciculelor la acceleratorul de particule LHC

Large Hadron Collider (LHC) a stabilit spre miezul nopţii "un nou record mondial de intensitate a fasciculelor" pentru un accelerator de particule, potrivit unui comunicat al CERN.

El a bătut astfel recordul precedent, stabilit în 2010 de Tevatron de la FERMILAB din Chicago (SUA).

"Intensitatea fasciculelor este cheia succesului LHC, în concluzie, este un pas important", a spus Rolf Heuer, directorul general CERN.

Cu cât este mai mare intensitatea, cu atât se deschide calea spre mai multe coliziuni, deci spre obţinerea mai multor date şi realizarea de mai multe descoperiri, spune Heuer.

Luminozitatea este cea care dă măsura numărului de coliziuni care se întâmplă între particulele din accelerator: o luminozitate mai mare, înseamnă mai multe particule care ar putea să intre în coliziune. Când este căutat un proces foarte rar, acest lucru este foarte important. Particulele Higgs, de exemplu, se produc foarte rar (dacă există cu adevărat), aşa că pentru a dovedi existenţa sau inexitenţa acestor particule, este necesară o mare cantitate de date.

LHC, considerat cel mai precis instrument fizic creat de om, al cărui cost de producţie s-a ridicat la suma de 3,8 miliarde de euro, şi-a reluat experimentele ştiinţifice cu protoni în februarie.

Aflat într-un tunel de 27 de kilometri, la 100 de metri adâncime sub graniţa franco-elveţiană, LHC foloseşte circa 1.200 de magneţi superconductori pentru a dirija razele de protoni şi pentru a le face să circule în interiorul tunelului cu viteza luminii. În plus, în anumite regiuni ale tunelului, razele de protoni intră în coliziune cu energii enorme.

În zonele în care au loc ciocnirile se află aparatură specială care măsoară interacţiunea razelor de protoni pentru a descoperi informaţii care ar putea impinge mai departe frontierele cunoaşterii.

Cei patru detectori principali din cadrul LHC sunt Atlas, Compact Muon Solenoid (CMS), Alice şi LHCb. Atlas şi CMS sunt detectori multifuncţionali, în timp ce Alice şi LHCb sunt proiectaţi pentru cercetări ştiinţifice specifice.

Inginerii au repornit LHC pe 20 noiembrie 2009, la 14 luni după producerea a două pene succesive, la câteva zile de la inaugurarea oficială a acestuia, pe 10 septembrie 2008. Prima pană a avut loc la 48 de ore după lansarea acceleratorului, în timp ce cea de-a doua, foarte gravă, a provocat distrugerea a 53 de magneţi, care au necesitat reparare sau înlocuire.

Celebrul dispozitiv ştiinţific a fost oprit pe 19 septembrie 2008.

În perioada în care LHC a fost reparat, noi sisteme de securitate au fost instalate de-a lungul acestui cilindru.

În 2010, CERN şi-a impus ca obiectiv creşterea energiei fasciculelor de protoni, pregătind o coliziune la energia de 7 TeV (3,5 TeV pentru fiecare fascicul), această valoare reprezentând de trei ori şi jumătate puterea maximă a acceleratorului deţinut de institutul american FERMILAB. La sfârşitul lui 2011, LHC urmează să fie din nou închis pentru 8-10 luni, pentru a fi pregătit să funcţioneze la capacitatea lui maximă de 14 TeV.

Construirea LHC a necesitat peste 12 ani , mobilizând peste 7.000 de fizicieni şi investiţii de circa 3,76 miliarde de euro.

Cercetătorii încearcă să identifice, în cadrul proiectului, bosonii Higgs, particule subatomice, instabile, numite şi "ale lui Dumnezeu", cruciale pentru înţelegerea fizicii actuale, pe care mulţi le-au studiat fără să le fi văzut vreodată. De asemenea, specialiştii vor să studieze supersimetria, un concept care permite explicarea uneia dintre cele mai bizare descoperiri din ultimii ani, aceea că materia vizibilă nu reprezintă decât 4% din Univers. Materia neagră (23%) şi energia neagră (73%) împart restul. Cercetătorii de la CERN vor, de asemenea, să studieze misterele materiei şi anti-materiei.