Un copil de 16 luni, operat cu succes după un caz rar de "decapitare internă"

Un copil australian în vârstă de 16 luni a fost operat cu succes de medicii din oraşul Brisbane, după ce a suferit o "decapitare internă", în urma unui accident de automobil, informează fr.euronews.com.

1517 afișări
Imaginea articolului Un copil de 16 luni, operat cu succes după un caz rar de "decapitare internă"

Un copil de 16 luni, operat cu succes după un caz rar de "decapitare internă" (Imagine: Shutterstock)

Cazul lui Jaxon Taylor reprezintă un miracol. Medicii chirurgi de la Spitalul Municipal din Brisbane au reuşit să salveze viaţa micuţului pacient în vârstă de 16 luni, care a fost pur şi simplu "decapitat intern", într-un accident de automobil: două dintre vertebrele sale cervicale au fost sfărâmate, iar craniul lui s-a desprins de coloana vertebrală.

Din fericire, niciunul dintre nervii cu rol vital ai copilului nu a fost secţionat.

"Mulţi dintre copiii care suferă astfel de accidente nu supravieţuiesc în urma unei astfel de răni şi, chiar dacă uneori se întâmplă acest lucru, pacienţii nu mai pot să respire şi nici să se mişte", a explicat medicul Geoff Askin, coordonatorul echipei de specialişti care a realizat această intervenţie chirurgicală.

Graţie unui corset special pe care micul pacient va trebui să îl poarte cel puţin opt săptămâni, capul său a putut fi plasat în poziţia corectă, iar Jaxon a putut să meargă din nou, la doar câteva ore după acea operaţie, care a durat şase ore.

Opt săptămâni reprezintă intervalul de timp de care ţesuturile şi conexiunile nervoase de la nivelul gâtului au nevoie pentru a beneficia de o vindecare completă.

În iunie 2015, Sergio Canavero, un chirurg italian care vrea să realizeze primul transplant de cap/ corp al unui om din lume, a declarat că plănuieşte să facă această intervenţie chirurgicală în următorii ani, în SUA sau în China.

Sergio Canavero, care conduce Turin Advanced Neuromodulation Group din Italia, a anunţat pentru prima dată acest proiect ambiţios în 2013, precizând la momentul respectiv că intervenţia chirurgicală nu va putea fi realizată mai devreme de anul 2016.

Chirurgul italian l-a întâlnit şi pe primul voluntar care s-a oferit să suporte această operaţie, un bărbat rus, în vârstă de 30 de ani, Valery Spiridonov, care suferă de sindromul Werdnig-Hoffmann, o boală neuromusculară progresivă, rară, caracterizată prin degenerescenţa neuronilor motori.

Criticii spun că aceste planuri reprezintă "o pură fantezie", însă Sergio Canavero afirmă că toate tehnicile necesare pentru o astfel de intervenţie chirurgicală există deja pe piaţă şi trebuie doar să fie cumulate şi puse să lucreze împreună. Au trecut deja peste 40 de ani de la primul transplant de cap al unei maimuţe, iar o operaţie similară, realizată pe şoareci, a fost executată de curând în China.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici