Cerere adresată magistraţilor UE, în dosarul lui Darius Vâlcov/ Apelul, suspendat până la soluţionare

Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis, joi, în dosarul lui Darius Vâlcov, sesizarea Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) cu patru întrebări ce vizează decizia CCR. Tototdată, a fost suspendată judecarea apelului până la o decizie a CJUE, decizia aceasta nefiind definitivă.

708 afișări
Imaginea articolului Cerere adresată magistraţilor UE, în dosarul lui Darius Vâlcov/ Apelul, suspendat până la soluţionare

Dosarul lui Vâlcov ar putea ajunge la magistraţii Uniunii Europene

Judecătorii vor trimite, astfel, la CJUE patru întrebări în urma cărora vor să verifice, printre altele, dacă decizia Curţii Constituţionale pe completurile specializate încalcă sau nu o directivă europeană privind combaterea spălării banilor, respectiv Directiva 2015/849 a Parlamentului European.

A doua întrebare către Curţii de Justiţie a UE se referă la art. 2 din Tratatul privind UE şi la art. 47 alin. 2 din Carta drepturilor fundamentale ale UE. Întrebarea este dacă acestea trebuie interpretate în sensul că se opun constatării de către un organ exterior puterii judecătoreşti „a nelegalei compuneri a completurilor de judecată din cadrul unei secţii a instanţei supreme (completuri compuse din judecători în funcţie, care la momentul promovării îndeplineau inclusiv condiţia specializării solicitată pentru a promova la secţia penală a instanţei supreme)”.

O altă întrebare cu care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie vrea să sesizeze CJUE este aceea dacă „aplicarea prioritară a dreptului UE trebuie interpretată în sensul că permite instanţei naţionale să înlăture aplicarea unei decizii a instanţei de contencios constituţional, care interpretează o normă inferioară Constituţiei, de organizare a ÎCCJ, inclusă în legea internă privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, normă interpretată în mod constant, în acelaşi sens, de o instanţă de judecată, timp de 16 ani”.

Întrebarea a patra a instanţei supreme către CJUE este: „Conform art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene Principiul liberului acces la justiţie, include specializarea judecătorilor şi înfiinţarea unor completuri specializate la o instanţă supremă?”.

Pe 3 iulie 2019, Curtea Constituţională a stabilit că există un conflict între Parlament şi ÎCCJ şi a anunţat că vor fi rejudecate dosarele de la Înalta Curte, soluţionate în prima instanţă înaintea deciziei ÎCCJ din 23 ianuarie 2019, în măsura în care nu au devenit definitive.

Pe 8 februarie 2018, fostul ministru al Finanţelor şi fost consilier de stat al premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, a fost condamnat, în primă instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), la opt ani de închisoare.

Darius Vâlcov a fost trimis în judecată în anul 2015, de către procurorii DNA, fiind acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile.

 

 

Taguri:
darius vâlcov,
cjue,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici