HOROSCOP 22 ianuarie. O zi tensionată, cu iluzia că problemele dispar după-amiază. Patru zodii sunt vizate de astre

Luna din Fecioară aderă azi la o opoziţie cu Neptun din Peşti, la un trigon armonios cu Pluto din Capricorn şi apoi la un careu tensionat cu Marte din Săgetător. Ziua debutează pe un fundal tensionat pentru zodiile Mutabile (Gemeni, Fecioară, Săgetător, Peşti). Apar semne de ameliorare la mijlocul zilei, dar spre seară, aceste semne îşi dau seama că este nevoie de eforturi de timp şi energie mai mari pentru ca lucrurile să revină la normal.

8086 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 22 ianuarie. O zi tensionată, cu iluzia că problemele dispar după-amiază. Patru zodii sunt vizate de astre

HOROSCOP 22 ianuarie. O zi tensionată, cu iluzia că problemele dispar după-amiază. Patru zodii sunt vizate de astre

HOROSCOP 22 ianuarie - Berbec 

Te numeri astăzi printre nativii(ele) care simt urmările unei săptămâni aglomerate. Eşti obosit(ă) şi nu mai prea ai răbdare cu cei din jur, semn că stresul şi-a pus amprenta asupra ta. În acelaşi timp, s-ar putea să te forţezi să faci unele lucruri, care îţi ies aşa cum ai sperat, dar la finalul zilei, s-ar putea să realizezi că te-ai forţat prea tare şi că ar fi fost mai bine să le laşi pe mâine.

HOROSCOP 22 ianuarie - Taur

S-ar putea ca ziua să înceapă pe fondul unor tensiuni între ceea ce-ţi doreşti pe termen scurt şi aşteptările tale pe termen lung. Spre după-amiază, pare că ţi-ai ordonat priorităţile şi că ai reuşit să faci o alegere, dar spre seară, s-ar putea să îţi dai seama că ai fi vrut altceva, că ai supraestimat nivelul de satisfacţie pe care ţi l-a adus o activitate sau o persoană cu care ai ales să-ţi petreci timpul.

HOROSCOP 22 ianuarie - Gemeni

Pentru tine, această zi de sâmbătă s-ar putea să înceapă pe fondul unor alegeri grele între viaţa socială şi cea sentimentală. Partenerul şi/ sau cei mici par să nu aibă reproşuri dacă stai mai mult cu prietenii, dar trebuie să te asiguri că respecţi şi angajamentele pe care ţi l-ai luat faţă de cei dragi. În caz contrar, s-ar putea să apară nişte critici la finalul zilei, pe care le-ai fi putut evita prin comunicare.

HOROSCOP 22 ianuarie - Rac

S-ar putea să îţi mai fi rămas chestiuni de rezolvat la serviciu care implică să munceşti de acasă ori să treci pe la birou. Acasă, pari să te bucuri de o atmosferă liniştită, dar s-ar putea să devină tensionată dacă nu îţi respecţi îndatoririle casnice sau nu petreci mai mult timp alături de cei dragi. Aşadar, este important să îţi ierarhizezi priorităţile şi să nu uiţi că zilele de weekend ar trebui dedicate apropiaţilor.

HOROSCOP 22 ianuarie - Leu

Ziua ar putea debuta pe fondul unor tensiuni cu cei din jur, dar s-ar putea ca, la prânz, să ţi se dea impresia că spritele s-au mai calmat. Există însă posibilitatea să te fi înşelat, mai ales dacă se aduc în discuţie sarcini pe care le-ai neglijat în ultima vreme sau unele comportamente care nu îţi fac tocmai bine. Încearcă să afli care sunt nemulţumirile celorlaţi şi vezi dacă pot fi remediate într-un fel sau altul.

HOROSCOP 22 ianuarie - Fecioară 

Din câte se pare, bugetul tău pe astăzi nu este cel cu care eşti obişnuit(ă). Până spre mijlocul zilei, tragi speranţe că nu este nevoie să treci peste limita pe care ţi-ai impus-o, dar s-ar putea totuşi să nu le poţi evita, mai ales dacă sărbătoreşti astăzi un eveniment important de familie. Cu puţină inventivitate, vei reuşi să găseşti o soluţie care nu îţi va periclita cu totul bugetul programat pentru săptămâna care va urma.

HOROSCOP 22 ianuarie - Balanţă

Pluteşte în aer o atmosferă tensionată în plan relaţional. Spre după-amiază, apar indicii că lucrurile revin la normal, dar s-ar putea totuşi ca această acalmie să nu vizeze relaţia cu toţi cei dragi. Diferenţele de viziune şi/ sau de mentalitate s-ar putea să rămână la fel de evidente în raport cu membri ai familiei de o vârstă mai înaintată, ceea ce înseamnă că s-ar putea să se ajungă la unele discuţii în contradictoriu foarte aprinse.

HOROSCOP 22 ianuarie - Scorpion 

Nu eşti chiar în cea mai bună dispoziţie astăzi; poate că eşti obosit(ă) de peste săptămână sau ai adunat mult stres de pe urma multor situaţii grele experimentate la serviciu sau în viaţa personală. Atmosfera liniştită din familie te-ar putea ajuta să ieşi din această pasă după-amiază, dar există riscul să te întorci la ea diseară, când par să te năpădească din nou gândurile. Încearcă să te concentrezi pe viitor, pe partea bună a lucrurilor.

HOROSCOP 22 ianuarie - Săgetător

Aceasta este una din acele zile în care nu îţi este uşor să menţii echilibrul între viaţa profesională şi cea de familie, mai ales dacă sectorul dintâi te solicită mai mult decât celălalt. În primă fază, s-ar putea să te entuziasmeze perpectivele financiare pe care le implică munca în weekend, dar în acelaşi timp, simţi nevoia de mai mult timp pentru tine şi nu îţi doreşti ca astfel de situaţii să devină un obicei permanent.

HOROSCOP 22 ianuarie - Capricorn

Încă de la începtul zilei, se manifestă o stare de tensiune generalizată, care face să pară că poţi avea de-a face în orice moment cu o ceartă de proporţii. Dispoziţia ta dă semne că şi-ar putea să îşi revină în a doua parte a zilei, dar s-ar putea să te confrunţi din nou, spre seară, cu o atmosferă încărcată, care riscă să conducă la discuţii în contradictoriu care, în fond, nu au nicio miză reală.

HOROSCOP 22 ianuarie - Vărsător 

Din punct de vedere financiar, nu pari să ai o zi prea grozavă. Grijile încep să se disipeze în a doua parte a zilei, dar s-ar putea ca ele să revină pe seară, atunci când îţi dai seama că bugetul nu-ţi prea permite unele activităţi sau investiţii ori că nu te poţi baza pe persoanele apropiate pentru un împrumut. Dacă priveşti lucrurile obiectiv, s-ar putea să observi că lucrurile nu stau chiar atât de rău.

HOROSCOP 22 ianuarie - Peşti

Există tensiuni aproape tangibile azi între tine şi apropiaţi, iar motivul s-ar putea să aibă legătură cu unele lupte pentru putere care se tot duc între tine şi ei. După-amiază, pare că obiectivele voastre comune vă ajută să accesaţi un teren comun pentru anumite discuţii, dar în final, s-ar putea să îţi dai seama că nu sunt suficiente. Trebuie clarificate responsabilităţile şi drepturile pe care le are fiecare dintre voi. Altfel, problemele riscă să reapară.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici