Legea privind solicitarea prin SMS de donare de sânge, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea pentru completarea Legii 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină şi donarea de sânge, care stabileşte că donatorii primesc un mesaj de solicitare în situaţii de urgenţă sau la demararea unor campanii de donare de sânge.

512 afișări
Imaginea articolului Legea privind solicitarea prin SMS de donare de sânge, promulgată

Legea privind solicitarea prin SMS de donare de sânge, promulgată

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind promulgarea Legii pentru completarea Legii nr. 282/2005 privind organizarea activităţii de transfuzie sanguină, donarea de sânge şi componente sanguine de origine umană, precum şi asigurarea calităţii şi securităţii sanitare, în vederea utilizării lor terapeutice, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX de Administraţia Prezidenţială.

"Donatorii de sânge primesc un mesaj de solicitare în situaţii de urgenţă sau la demararea unor campanii de donare de sânge. Mesajul poate cuprinde nevoia curentă de sânge, tipul şi cantitatea necesară în cazurile de urgenţă", potrivit legii promulgate.

De asemenea, conform actului normativ, donatorii de sânge vor primi, la fiecare donare, un mesaj de mulţumire cu următorul text: „Vă mulţumim că aţi donat sânge în data de……... Fiecare picătură de sânge contează”. În momentul în care s-a utilizat sângele recoltat, donatorii de sânge primesc un mesaj cu următorul text: „Vă mulţumim! Un pacient a beneficiat de sângele donat de Dumneavoastră. Vă invităm să rămâneţi donator constant de sânge!”, mai arată actul normativ.

Cheltuielile necesare aplicării legii vor fi suportate de Ministerul Sănătăţii.

În termen de 6 luni de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, Ministerul Sănătăţii va elabora normele metodologice de aplicare, care se aprobă prin ordin al ministrului sănătăţii, conform legii.

Prevederile vor intra în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2020.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici