Video MEDIAFAX HEADLINES

Agenţia de presă MEDIAFAX vă prezintă cele mai importante ştiri.

206 afișări

Viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, reţinut joi noaptea pentru trafic de influenţă petrecut în 2008. DNA îl acuză că ar fi primit un milion de euro printr-un intermediar, la sediul unui partid politic

Procurorii DNA au anunţat oficial reţinerea viceguvernatorului BNR şi fost preşedinte al Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, acesta fiind acuzat că a primit un milion de euro pentru efectuarea de demersuri pe lângă membrii Guvernului pentru numirea guvernatorului Deltei Dunării.

Bani în plus pentru sănătate şi învăţământ la rectificarea bugetară

Proiectul de rectificare bugetară prevede majorarea veniturilor bugetului general consolidat cu 2,92 miliarde de lei şi a cheltuielilor bugetului general consolidate tot cu 2,92 miliarde de lei.

Spitalul Colţea. Medicii şi pacientul electrocutaţi în sala de operaţii au avut nevoie de prim ajutor. Operaţia, întreruptă 40 de minute şi reluată de altă echipă

Marian Stamate, medicul ORL care a fost electrocutat joi, alături de un rezident şi un pacient, în sala de operaţii, susţine că intenţionează să dea în judecată conducerea Spitalului Colţea, precizând că nu este prima dată când are loc un asemenea incident. Potrivit acestuia, medicul rezident are microarsuri pe faţă, pacientul a dezvoltat o patologie cardiacă, iar el însuşi are probleme cardiace, în urma accidentului suferit în sala de operaţii.

Ministrul Sănătăţii: Până la sfârşitul săptămânii viitoare punem în dezbatere un ordin care reglementează gărzile

Un nou ordin de ministru privind plata gărzilor şi orelor suplimentare va fi pus în dezbatere publică până la sfârşitul săptămânii viitoare, iar garda obligatorie va avea spor de noapte, a anunţat joi seara, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu.

INS: Rata şomajului s-a diminuat cu 0,2 puncte procentuale în iunie, comparativ cu mai, şi este 6,6%

Rata şomajului în formă ajustată sezonier a fost de 6,4% în iunie, cu 0,2 puncte procentuale mai puţin comparativ cu luna precedentă, respectiv 6%, iar rata şomajului la bărbaţi a fost cu 2,0 puncte procentuale mai mare decât la femei, a anunţa, vineri, Institutul Naţional de Statistică(INS).

Strategia Naţională a Locuirii, lansată în dezbatere: Prima casă doar pentru cei cu venituri mici şi vouchere pentru chirie

MDRAP a lansat joi în dezbatere publică Strategia Naţională a Locuirii, care prevede ca de programul ''Prima casă'' să beneficieze doar cei cu venituri mici, locuinţele ANL să nu mai fie vândute, statul să poată subvenţiona chiriile, iar clădirile istorice nelocuite să fie cumpărate de stat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici