Noi norme privind dispozitivele radio: Raportări legate de radiaţii şi interzicerea unor echipamente

Guvernul a aprobat joi, hotărârea privind compatibilitatea electromagnetică şi punerea pe piaţă a dispozitivelor radio, aceasta stabilind inclusiv o raportare periodică, la solicitarea ANCOM, a rezultatelor măsurătorilor de radiaţii electromagnetice neionizante.

1736 afișări
Imaginea articolului Noi norme privind dispozitivele radio: Raportări legate de radiaţii şi interzicerea unor echipamente

Noi norme privind dispozitivele radio: Raportări legate de radiaţii şi interzicerea unor echipamente

"În contextul pregătirii adopţiei de tehnologii 5G şi în vederea limitării expunerii populaţiei la efectele câmpurilor electromagnetice produse de staţii de radiocomunicaţii/emisie aflate în funcţiune, actul normativ adoptat astăzi prevede ca titularul licenţei acordate conform legii să transmită periodic, la solicitarea Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), rezultatele măsurătorilor de radiaţii electromagnetice neionizante în care să indice valoarea câmpului electromagnetic cumulat în amplasamente situate în intravilanul localităţilor şi în exteriorul clădirilor", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX de ministerul Comunicaţiilor.

Scopul este acela ca instalarea de reţele de telecomunicaţii să se realizeze cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale la nivel naţional şi european privind protecţia populaţiei la expunerea generată de câmpurile electromagnetice.

Totodată, documentul îşi propune să eficientizeze acţiunile de supraveghere şi control în domeniile supravegherii pieţei echipamentelor radio şi compatibilităţii electromagnetice, clarificând în acest sens şi competenţele ANCOM şi ANPC (Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorului) în sectoarele specificate.

Actul normativ facilitează identificarea operatorilor economici care au pus la dispoziţie pe piaţă aparate/echipamente radio neconforme ori care nu şi-au respectat obligaţiile ce le revin.

Un alt aspect important reglementat prin hotărârea de Guvern se referă la introducerea de interdicţii care privesc echipamentele sau dispozitivele destinate să producă perturbaţii electromagnetice şi care pot crea, prin utilizarea lor, probleme funcţionale serioase reţelelor şi serviciilor de comunicaţii electronice, inclusiv în ceea ce priveşte apelarea serviciului de urgenţă 112.

Taguri:
comunicatii,
radio,

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici