Prima ţară din lume care foloseşte „roboţi medicali" împotriva coronavirusului. Ce abilităţi au androizii

Thailanda este prima ţară din lume care a inventat roboţii medicali pentru a oferi serivici pe perioada pandemiei cu noul coronavirus, relatează ziarul Financial.

1693 afișări
Imaginea articolului Prima ţară din lume care foloseşte „roboţi medicali" împotriva coronavirusului. Ce abilităţi au androizii

Prima ţară din lume care foloseşte roboţi medicali împotriva coronavirusului. Ce abilităţi au androizi

Porecliţi „Ninja", roboţii au fost proiectaţi pentru a detecta bolnavii infectaţi de coronavirus, să ajute la tratarea lor şi să protejeze personalul medical, scriu oamenii de ştiinţă din Thailanda. Mai mult, aceştia funcţionează cu tehnologie 4G şi pot detecta, de asemenea, tempertura persoanelor şi au capacitatea de a descoperi simptomele infectării cu noul coronavirus. Munca medicilor a fost uşurată datorită abilităţilor speiciale a roboţilor ninja de a discuta cu pacienţii de la distanţă, prin videoconferinţă.

„În acest fel, medicii nu vor fi nevoiţi să intre în zona de risc. Roboţii costă între 3.000 şi 9.000 de euro, dar îi oferim gratis spitalelor”, a spus Viboon Sangveraphunsiri, profesor de inginerie mecanică la o Universitate din Bangkok.
 
Inventatorii acestui tip de robot au declarat că în curând, aceşti androizi vor fi capabili să aducă mâncare şi medicamentele pacienţilor şi că vor dezinfecta camerele acestora. Iniţial, „Ninja" a fost creat pentru a ajuta pacienţii cu afecţiuni cerebrale, dar aceştia au fost actualizaţi şi adaptaţi de ingineri pentru pandemia cu noul coronavirus. 4 spitale din Thailanda dispun de un asemenea robot, iar alte 10 spitale vor beneficia de această inovaţie.
 
Şi România foloseşte înalta tehnologie şi are un robot, care se ocupă cu dezinfecţia din spiatel. Institutul „Matei Balş" are un ajutor nou pentru curăţenie, un robot cu lumină ultravioletă. Soluţia ultramodernă de dezinfecţie este folosită şi de spitale din China, Japonia sau Marea Britanie.
Robotul complet autonom va dezinfecta spaţiile mari din spital sau cele aglomerate, saloane, coridoare, săli de operaţie sau săli de aşteptare şi va proteja atât personalul, cât şi pacienţii.
 
Tehnologia de dezinfectare cu lumină ultravioletă neutralizează mai multe clase de agenţi patogeni, printre care şi virusuri, bacterii sau fungi. Robotul a fost pus la dispoziţia spitalului care este în prima linie în lupta cu noul coronavirus de două asociaţii de robotică.
 
 

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici