„Americanii prezintă condoleanţe iranienilor pentru distrugerile provocate de recentul cutremur şi replicile sale în sudul Iranului, mai ales celor care au pierdut apropiaţi sau şi-au pierdut viaţa”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Consiliului naţional de securitate (NSC), Caitlin Hayden.
„Suntem profund întristaţi de decesele şi distrugerile provocate de această catastrofă şi suntem pregătiţi să ajutăm iranienii”, a adăugat Hayden într-un comunicat, fără a da alte detalii. Washington şi Teheran nu întreţin relaţii diplomatice.
Cel puţin 37 de persoane au fost ucise şi 850 au fost rănite în urma puternicului seism al cărui epicentru a fost situat în apropiere de singura centrală nucleară a ţării, care nu a fost oficial afectată. Opt sute de case au fost distruse, conform autorităţilor.