Prima pagină » Life-Inedit » Ce trebuie să faci ca să nu iei în greutate în perioada postului. Produsele care trebuie EVITATE

Ce trebuie să faci ca să nu iei în greutate în perioada postului. Produsele care trebuie EVITATE

Persoanele care ţin post riscă să ia în greutate din cauză că alimentele potrivite acestui regim alimentar sunt de multe ori foarte bogate în carbohidraţi, lucru care cere o atenţie deosebită şi urmarea câtorva reguli simple pentru a menţine silueta dorită, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.
Ce trebuie să faci ca să nu iei în greutate în perioada postului. Produsele care trebuie EVITATE

Unul dintre lucrurile la care persoanele care ţin post trebuie să fie atente este cantitatea de hrană din farfurie sau alimentele pe care, de multe ori, le consumă pe fugă. Foarte multe feluri de mâncare de post conţin zahăr în compoziţie, iar consumul de cantităţi mai mari din aceste alimente poate duce nu numai la îngrăşare, ci şi la apariţia, în timp, a unor probleme de sănătate.

Un alt element important este reprezentat de orele la care mănâncă persoanele care ţin post. Cel mai indicat este ca fiecare să respecte un program fix al meselor principale, iar cina să nu fie luată mai târziu de ora 19.30.

Un alt factor de risc îl reprezintă alimentele procesate industrial, în perioada postului, dar nu numai, fiind indicat ca oamenii să aleagă produse cât mai simple, cât mai puţin procesate. Cu cât un produs este complex din punct de vedere al procesării industriale, cu atât este mai bogat din punct de vedere caloric, dar, uneori, şi mai toxic pentru organism.

Specialiştii recomandă o dietă de post bogată în legume şi fructe de sezon, dar şi în cereale şi fructe oleaginoase.

Recomandarea video

BREAKING Oficialii români care nu sărută drapelul de Ziua Tricolorului vor fi amendați drastic, potrivit unui proiect AUR care se apropie de votul decisiv / Televiziunile și radiourile private, obligate să celebreze tricolorul / Ceremonii obligatorii în școli și instituții / Toate orașele, obligate să aibă o Piață a Tricolorului
G4Media
„Escrocul din Carpați”: cine e omul de afaceri din România care a înșelat întreaga lume a șahului » Influență politică, turnee obscure și rating fabricat
GSP.ro
Funeraliile Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Mii de oameni s-au adunat la Oslo pentru a-și lua rămas-bun de la regretatul suveran. Familii regale din toată Europa participă la ceremonie
Gandul
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Prosport
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
Libertatea
Anii de facultate îți pot aduce bani în plus la pensie! Ce sume se adaugă pentru studiile universitare și în ce condiții sunt luați în calcul
CSID
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia