Prima pagină » Social » Grupare care avea cinci plantaţii de cannabis în judeţul Timiş, destructurată de DIICOT. Cantitatea, estimată la ordinul câtorva tone

Grupare care avea cinci plantaţii de cannabis în judeţul Timiş, destructurată de DIICOT. Cantitatea, estimată la ordinul câtorva tone

O grupare specializată în trafic de droguri, care avea cinci plantaţii de cannabis în judeţul Timiş, a fost destructurată, joi, în urma mai multor percheziţii. Procurorii DIICOT au descoperit tone de droguri, transmite corespondentul Mediafax.
Adriana Mit
12 oct. 2017, 16:58, Social

Poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate Timişoara, sub coordonarea procurorilor DIICOT, au efectuat, în ultima săptămână, mai multe percheziţii cu scopul destructurării unui grup infracţional specializat în trafic de droguri de risc.

Potrivit DIICOT, în data de 9 octombrie, au fost depistaţi în flagrant doi bărbaţi, de 30 şi 41 de ani, în timp ce comercializau aproximativ un kilogram de cannabis, pe raza municipiului Timişoara. Apoi, în noaptea de 9 spre 10 octombrie, au fost efectuate cinci percheziţii domiciliare pe raza judeţului Timiş, fiind depistate aproximativ şase kilograme de canabis.

Ulterior, în cursul zilei de 10 octombrie, a fost efectuată o percheziţie domiciliară la un depozit din localitatea timişeană Blajova, unde a fost descoperită o cantitate de circa 200 sute de kilograme de muguri canabis, pregătită pentru comercializare, precum şi câteva sute de plante în curs de recoltare.

„De asemenea, la data de 11 octombrie, la limita judeţelor Timiş şi Caraş-Severin, au fost identificate alte patru culturi de cannabis, care la acest moment se află în curs de cântărire, cantitatea fiind estimată la ordinul câtorva tone”, transmite DIICOT.

Potrivit reprezentanţilor DIICOT, cele două persoane prinse în flagrant în timp ce încercau să comercializeze canabis au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

„S-a reţinut faptul că inculpatul Altstadter Cristian Loredan, cetăţean german de origine română, împreună cu alţi doi cetăţeni români – Ilinca Ioan Bogdan şi Bîrnaz Constantin Adrian – au dezvoltat o activitate prodigioasă pe linia traficului cu droguri de risc, întreţinând pe raza jud.Timiş mai multe culturi de cannabis, pe care, după recoltare, le uscau, tratau şi ambalau într-o locaţie situată pe raza loc.Blajova, jud.Timiş. Ulterior, cantităţile de cannabis erau comercializate en-gros, în cantităţi de minim jumătate de kilogram, către un cerc de dealeri din Mun.Timişoara”, se arată în comunicatul de presă al DIICOT.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia