Potrivit datelor făcute publice de Biroul Electoral de Circumscripţie Deva, nouă candidaţi, dintre care trei independenţi, s-au înscris în cursa electorală pentru funcţia de primar.
Este vorba despre Nicolae Florin Oancea (PNL), Lucian Francisco Davidoni (USR), Ovidiu Ioan Popa (ALDE), Vasile Ioan Iovan (PMP), Petru Mărginean (PSD), Ioan Brînduşe (PSR), Velu Adrian Căluşer (independent), Marius Vasile Blendea (independent, susţinut de ProRomânia) şi Eduard Claudiu Cristoi (independent).
În total, numărul cetăţenilor cu drept de vot din municipiul Deva este de 59.351.
Deva este singurul municipiu din România în care vor avea loc alegeri locale parţiale în data de 5 noiembrie, pentru funcţia de primar.
Campania electorală a început în data de 22 octombrie şi durează 15 zile, până în data de 4 noiembrie, la ora 07.00. Votul va începe în data de 5 noiembrie, la ora 07.00, şi se va încheia la ora 21.00.
Fostul primar al Devei, Mircia Muntean, a fost condamnat definitiv, în luna aprilie, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la şase ani de închisoare cu executare. Judecătorii au menţinut decizia primei instanţe, care a dispus doi ani pentru că a condus băut o maşină, adăugându-se patru ani de la o pedeapsă anterioară pentru abuz în serviciu.
Mircia Muntean a fost primar al Devei timp de patru mandate.
Citeşte şi: Dragnea despre Mişa: E un ministru bun care munceşte şi va avea rezultate bune / Ce spune şi Tudose despre ministrul Finanţelor, dar şi despre deficitul bugetar al României
Citeşte şi: Liviu Dragnea despre primăriile rămase fără bani: Au responsabilitatea deciziilor pe care le iau
Citeşte şi: Ministrul Mediului anunţă introducerea taxei care „cu siguranţă nu va fi o taxă sau un impozit”
Citeşte şi: 16 documente, sustrase de la Ministerul Justiţiei. Cristian Diaconescu, la audieri în Comisia de anchetă a arhivei SIPA: Aş vrea să ştiu pe unde zburdă mapa mea profesională
Citeşte şi: Ziua Armatei Române | Defilări, expoziţii cu armament, ceremonii militare şi religioase, în toată ţara / Iohannis: Armata a avut un rol esenţial în consolidarea statului român modern şi identităţii naţiunii | GALERIE FOTO