Prima pagină » Cultură-Media » Poetul şi traducătorul Radu Cârneci a murit la vârsta de 89 de ani

Poetul şi traducătorul Radu Cârneci a murit la vârsta de 89 de ani

Poetul şi traducătorul Radu Cârneci a murit la vârsta de 89 de ani, a anunţat, sâmbătă, fiica acestuia, poeta Magda Cârneci.
Poetul şi traducătorul Radu Cârneci a murit la vârsta de 89 de ani

„Astăzi a trecut în nefiinţă tatăl meu, poetul şi traducătorul Radu Cârneci (1928 – 2017)”, a scris Magda Cârneci, sâmbătă, pe contul său de Facebook.

Poet, eseist, traducător, jurnalist literar şi editor, Radu Cârneci s-a născut pe 14 februarie 1928, în satul Valea lui Lal, din comuna Pardoşi, judeţul Râmnicu-Sărat (în prezent Buzău).

Poezia Gând înapoi – Radu Cârneci

Licenţiat al Facultăţii de Silvicultură din Braşov, poetul a înfiinţat, în 1964, la Bacău, revista de cultură (serie nouă), pe care a condus-o până în 1972. A fost secretar al Uniunii Scriitorilor, între anii 1972 şi 1976, apoi şef al secţiei de literatură şi artă la revista Contemporanul (1976 – 1990). În 1990, Radu Cârneci a reînfiinţat, la Bucureşti, revista Neamul Românesc, o publicaţie a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de pretutindeni. De asemenea, a înfiinţat şi a condus Editura Orion (1991 – 2008).

Dintre volumele sale se remarcă „Noi şi soarele” – 1963, „Orgă şi iarbă” – 1966, „Umbra femeii (sonete)” – 1968, „Iarba verde, acasă” – 1968, „Grădina în formă de vis (noi sonete de iubire)” – 1970, „Cântarea Cântărilor” (parafrază modernă la celebrul text omonim din Vechiul Testament, atribuit regelui Solomon) – 1973, „Heraldica iubirii” – 1975, „Temerile lui Orfeu (poeme despre timpul prezent)” – 1978,”Timpul judecător” – 1982, „Sonete (de iubire şi moarte)” – 1983, „Pasărea de cenuşă” – 1986, „Scrisorile către Dorador” (text român-francez) – 1997, „Amintiri din Paradis” – 2016.

A tradus, printre altele, din opera lui Charles Baudelaire: „Florile răului” – „Les fleurs du mal” (prima integrală lirică Baudelaire în limba română, realizată de un singur traducător) – 1991.

Radu Cârneci a realizat câteva importante antologii literare, precum „Sonete – Shakespeare – Voiculescu” – 1996, „Mioriţa” – în şapte limbi (română, franceză, spaniolă, italiană, engleză, germană, rusă), ediţie ilustrată de Dragoş Morărescu – 1997, dar şi „Antologia Sonetului Românesc” (trei volume) – 2009.

A primit, printre altele, premiul Academiei Române, în 1978, premiul Uniunii Scriitorilor din România, în 1971, premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor de la Chişinău, dar şi Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Ofiţer, în 2003.

Recomandarea video

EXCLUSIV | Parchetul General: Decizia CJUE privind prescripția se aplică doar cazurilor de fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală, nu și celor de corupție / Ce se mai poate face astfel încât infractorii și inculpații să nu scape pe prescripție / Fosta judecătoare Daniela Panioglu demontează interpretarea parchetului / Fostul procuror Elena Hach: Corupția cu bani europeni nu se mai prescrie pe regula ÎCCJ
G4Media
A murit Spiridon, tatăl lui Adrian Mutu » Fan Știința, părinte exigent + Pasiunea transmisă printr-o pereche de jambiere
GSP.ro
Zece alpiniști, inclusiv celebrul Nirmal Purja, sunt căutați de salvatori după o avalanșă pe unul dintre cei mai înalți munți din lume. Mesajul transmis de alpinistul Horia Colibășanu
Gandul
Calcul complet. Ce pensie primești în 2026 în România, dacă te pensionezi fără să fi lucrat nici măcar o zi
Cancan
Anamaria Prodan, apariție fără inhibiții la 53 de ani, în costum de baie
Prosport
Pedeapsă mică pentru contabila care a țepuit MAE cu 8,4 milioane de lei. Cum povestește inculpata că a luat banii: „Când diplomații erau în misiune, eu îi treceam ca fiind în concediu”
Libertatea
Rețeta secretă de șnițele a lui Cătălin Scărlătescu. Care este ingredientul care le dublează savoarea
CSID
Dacă depășești viteza legală, dar ai o urgență reală, poți ANULA AMENDA? Explicațiile unui avocat
Promotor
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia