Proiectul de hotărâre a fost aprobat, marţi, de către Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) cu 39 de voturi pentru şi 12 abţineri.
„Eu cred că ne grăbim. Ar fi fost mai normal să întrebăm şi Casa Regală, pentru că este posibil să ne trezim că membrii Casei nu vor fi de acord”, a declarat Lucian Iliescu, consilier din partea PMP.
Un proiect de hotărâre asemănător, de data aceasta al consilierilor liberali, a fost de asemenea aprobat de Consiliul General al Capitalei.
Proiectul prevede atribuirea denumirii de „Bulevardul Regele Mihai I al României” segmentului din şoseaua Pavel Dimitrievici – Kiseleff, delimitat între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf.
„Suntem datori să cinstim memoria unui Rege tânăr care a asigurat acel suflu ”altfel” într-o lume decimată de război şi ulterior într-o lume cenuşie, dominată de ură, de teamă, de fals. Lumea de atunci, lumea anilor celui de-al II-lea război mondial, îi este îndatorată pentru că prin acţiunile sale, a contribuit la sfârşitul războiului. Lumea îi este îndatorată nu pentru timpul scurtat ci pentru vieţile salvate”, se arată în propunerea consilierilor PNL.
Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat, în debutul şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB), că propune schimbarea denumirii Parcului Herăstrău în Parcul Regele Mihai I.
Proiectul a fost introdus pe ordinea de zi suplimentară a şedinţei.
CGMB: O parte din Bulevardul Kiseleff se va numi „Bulevardul Regele Mihai I al României”
Segmentul din şoseaua Pavel Dimitrievici – Kiseleff, delimitat între Piaţa Presei Libere şi Arcul de Triumf, se va numi „Bulevardul Regele Mihai I al României”, ca urmare a unei decizii luate de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, marţi.
Iniţiativa aparţine grupului consilierilor PNL din cadrul CGMB.
„Regele Mihai a fost, este şi va rămâne unul dintre reperele noastre, o personalitate politică în dreptul căreia istoria se înclină. Se înclină în aceste zile cu ocazia pierderii şi se îndatorează să-şi aducă omagiul, alături de adevărul nedistorsionat, al unui Rege care şi-a iubit ţara dincolo de frontierele exilului şi dincolo de moarte. Suntem datori să cinstim memoria unui Rege tânăr care a asigurat acel suflu ”altfel” într-o lume decimată de război şi ulterior într-o lume cenuşie, dominată de ură, de teamă, de fals. Lumea de atunci, lumea anilor celui de-al II-lea război mondial, îi este îndatorată pentru că prin acţiunile sale, a contribuit la sfârşitul războiului. Lumea îi este îndatorată nu pentru timpul scurtat ci pentru vieţile salvate”, se arată în propunerea consilierilor PNL.
Citeşte şi: UPDATE: CGMB a decis modificarea legii taximetriei care teoretic blochează UBER. Dispeceratul va fi obligatoriu/ Firea le interzice taximetriştilor să poarte discuţii despre politică, religie şi sex
Citeşte şi: Ofiţerul SRI care a provocat un accident, în urma căruia a murit o femeie de 35 de ani, şi-a dat demisia / Surse judiciare: Este şeful SRI Prahova
Citeşte şi: Anna Kournikova şi Enrique Iglesias au devenit părinţi de gemeni. Numele alese pentru cei doi copii