Prima pagină » Coronavirus » Premierul australian, nemilos cu Novak Djokovic: „Să demonstreze că este scutit medical sau să plece acasă”

Premierul australian, nemilos cu Novak Djokovic: „Să demonstreze că este scutit medical sau să plece acasă”

Novak Djokovic trebuie să dovedească faptul că are o scutire medicală autentică de la vaccinarea COVID-19, atunci când aterizează în Australia sau va fi „în următorul avion spre casă", a declarat miercuri premierul australian Scott Morrison, citat de Reuters.
Premierul australian, nemilos cu Novak Djokovic: „Să demonstreze că este scutit medical sau să plece acasă”
Rafael Hekman
05 ian. 2022, 10:17, Social

Numărul 1 mondial a anunţat marţi că a primit o scutire pentru a juca în turneul de Grand Slam de la Melbourne şi a precizat că se îndreaptă spre Australia.

Tennis Australia şi guvernul statului Victoria au declarat că Djokovic a fost unul dintre cei câţiva solicitanţi care au fost exceptaţi de la regula vacinării, din motive medicale, pentru a putea participa la Australian Open. În total 26 de persoane au făcut cerere pentru scutirea de la vaccinare, iar cei care au primit-o nu au beneficiat de un tratament special, procesul de solicitare fiind anonim.

„Aşteptăm prezentarea sa şi ce dovezi ne oferă pentru a susţine acest lucru”, a declarat Morrison la o conferinţă de presă, după ce a prezidat o întâlnire a liderilor de state australiene, cu privire la problema nivelurilor record de infecţii cu COVID-19 din ţară.

„Dacă dovezile respective sunt insuficiente, atunci nu va fi tratat diferit faţă de oricine altcineva şi va fi în următorul avion spre casă. Nu ar trebui să existe deloc reguli speciale pentru Novak Djokovic. Niciuna, de niciun fel”.

„Cred că o mulţime de oameni din comunitatea din Victoria vor considera că acesta este un rezultat dezamăgitor”, a declarat ministrul interimar al sportului din Victoria, Jaala Pulford, într-o conferinţă de presă, mai devreme, miercuri, după aflarea veştii despre scutirea lui Djokovic.

„Dar acesta este procesul şi nimeni nu a avut parte de un tratament special. Procesul este incredibil de robust”.

Directorul executiv al Tennis Australia, Craig Tiley, a declarat că procesul de aplicare, în două etape, a fost confidenţial şi a fost condus de experţi independenţi. Toate cererile au fost evaluate pentru a se asigura că orice scutire îndeplinea condiţiile stabilite de Australian Technical Advisory Group on Immunisation (Grupul consultativ tehnic australian pentru imunizare ATAGI).

Tiley a spus că printre aceste motive au fost incluse: un răspuns advers anterior la vaccinuri, o intervenţie chirurgicală majoră recentă sau miocardită sau dovada certificată a unei infecţii COVID-19, în ultimele şase luni.

Sârbul, care a refuzat să dezvăluie statutul său de vaccinare, a declarat anterior că nu era sigur dacă va concura la turneul din 17-30 ianuarie de la Melbourne, din cauza preocupărilor legate de regulile de carantină din Australia.”

„Înţelegem complet şi empatizăm cu … oamenii care sunt supăraţi pe faptul că Novak a venit, supărare cauzată de declaraţiile sale din ultimii doi ani în legătură cu vaccinarea”, a declarat Tiley reporterilor.

„Cu toate acestea, depinde în cele din urmă de el să discute cu publicul despre starea sa, dacă alege să facă acest lucru, şi despre motivele pentru care a primit o scutire.”

Recomandarea video

BREAKING Oficialii români care nu sărută drapelul de Ziua Tricolorului vor fi amendați drastic, potrivit unui proiect AUR care se apropie de votul decisiv / Televiziunile și radiourile private, obligate să celebreze tricolorul / Ceremonii obligatorii în școli și instituții / Toate orașele, obligate să aibă o Piață a Tricolorului
G4Media
„Escrocul din Carpați”: cine e omul de afaceri din România care a înșelat întreaga lume a șahului » Influență politică, turnee obscure și rating fabricat
GSP.ro
Funeraliile Regelui Harald al V-lea al Norvegiei. Mii de oameni s-au adunat la Oslo pentru a-și lua rămas-bun de la regretatul suveran. Familii regale din toată Europa participă la ceremonie
Gandul
Luciana Păunescu a murit fulgerător la 46 de ani! Cu doar o lună înainte, își făcuse analizele și le-a mărturisit prietenilor că vrea să devină mamă
Cancan
Imaginile cu Victoria au făcut furori pe net. Fosta soție a apărut în bikini
Prosport
Culisele împărțirii posturilor de la TVR și Radio România între AUR și PSD. Cum a ajuns „cartoful fierbinte” la partidul lui Simion
Libertatea
Anii de facultate îți pot aduce bani în plus la pensie! Ce sume se adaugă pentru studiile universitare și în ce condiții sunt luați în calcul
CSID
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia