Prima pagină » Social » Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert

Autoritățile din orașul Bușteni au emis miercuri seară un mesaj prin sistemul RO-Alert, după ce a fost semnalată prezența unui exemplar de urs pe strada Libertății din localitate.
Alertă la Bușteni. Un urs a fost semnalat pe strada Libertății, a fost transmis mesaj RO-Alert
Andreea Tobias
07 mai 2025, 22:21, Social

Conform informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, la fața locului au fost mobilizate forțe de intervenție, inclusiv o ambulanță SMURD aparținând Detașamentului de Pompieri Sinaia.

Stațiunea montană se confruntă frecvent cu astfel de incidente. În ultimii ani, localnicii și turiștii din Bușteni sunt terorizați seară de seară de urșii care coboară din pădure în căutare de hrană, ajungând până la tomberoanele din mai multe cartiere.

Doar în ultimele săptămâni, autoritățile au emis multiple mesaje RO-Alert pentru prezența urșilor pe străzile orașului. Un incident similar a fost raportat și în ziua de Paște, când un urs a fost observat pe strada Amurgului.