În Bucureşti se fac cercetări după ce în spaţiul public au apărut informaţii conform cărora în Sectorul 1 ar fi fost găsite buletine de vot deja ştampilate în dreptul unui candidat la alegerile prezidenţiale.
Tot în Bucureşti, patru persoane au fost sancţionate contravenţional după ce la ieşirea din secţia de vot au făcut propagandă electorală unui candidat şi au tulburat şi ordinea publică şi liniştea publică.
O femeie s-a prezentat la o secţie de vot, din Bucureşti pentru a-şi exercita dreptul la vot, însă i s-a comunicat că nu poate vota pentru că nu este arondată secţiei în cauză. Ulterior, femeia a revenit cu o altă carte de identitate, susţinând că este arondată secţiei respective, dar în urma scanării documentului s-a stabilit ca acesta este nul. Cercetările sunt făcute pentru tentativă de fraudă la vot.
Poliţiştii maramureşeni au fost sesizaţi prin apel la 112 de către un bărbat cu privire la faptul ca preşedintele unei secţii de votare nu a permis unui observator accesul în secţie. În urma verificărilor, s-a constatat ca nu a fost interzis accesul observatorului, doar i s-a precizat că numărul observatorilor din acelaşi partid este limitat.
În Botoşani, a fost înregistrată o sesizare cu privire la faptul că un bărbat ar fi postat un mesaj pe reţelele de socializare în care îndeamnă persoanele ca în situaţia în care primesc din greşeală o foaie deja ştampilată, să mai ceară una pentru a fi mai multe, mesajul fiind însoţit de un buletin de vot deja marcat în dreptul unuia dintre candidaţi.
Se fac verificări, transmite MAI.
Poliţiştii din Iaşi au dat o sancţiune contravenţională pentru continuarea propagandei electorale după ce au constatat că pe un imobil sunt afişate fotografii de dimensiuni mari ale unui candidat.
Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa au fost sesizaţi de o femeie internată într-o unitate medicală cu privire la faptul că nu i s-ar fi permis să voteze prin intermediul urnei mobile. S-a constatat că de fapt femeia nu ar fi făcut solicitare pentru urna mobilă în termenul prevăzut de lege.
Tot în Constanţa, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că un alegător ar fi rupt buletinul de vot motivând că a pus ştampila greşit. Buletinul de vot a fost anulat de preşedintele secţiei de votare, iar persoanei i s-a înmânat un alt buletin de vot.
Aceasta nu este singura situaţie în care cetăţenii rup buletinul de vot, sens în care atrag atenţia că legea interzice distrugerea unui înscris oficial, putându-se face dosar penal pentru infracţiunea de distrugere.
În Cluj-Napoca şi în Ploieşti, au fost aplicate sancţiuni contravenţionale operatorilor economici care au comercializat băuturi alcoolice în apropierea secţiilor de vot.
Un bărbat din Timişoara a sesizat prin apel la 112 că i-a fost reţinută cartea de identitate de către unul dintre angajaţii MAI care asigura paza secţiei de votare. În urma verificărilor, cele sesizate nu se confirmă.
În municipiul Craiova, o femeie a sesizat că pe o stradă din localitate dintr-un autoturism al unei formaţiuni politice sunt distribuite trecătorilor produse alimentare şi apă, existând suspiciunea de influenţare a cetăţenilor pentru a vota cu un anumit candidat. Cele sesizate nu s-au confirmat.
Preşedintele unei secţii de votare din localitatea Oancea, Jud Galaţi a sesizat poliţia prin apel la 112 cu privire la faptul ca unul dintre observatori intervine nejustificat în procesul electoral. În urma verificărilor, cele sesizate nu s-au confirmat.
Urmare a apariţiei în spaţiul public a unei postări pe o reţea de socializare, prin care era sesizată o posibilă situaţie de turism electoral, în municipiul Focşani, poliţiştii au efectuat verificări şi au stabilit că vehiculul transporta 30 de copii din judeţul Ilfov, în vederea participării la o competiţie sportivă, organizată pe un stadion din municipiul Focşani.
De asemenea poliţiştii din Constanţa ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, cu privire la mai multe persoane din Republica Moldova care ar fi votat în municipiul Constanţa au constatat că la un hotel din staţiunea Mamaia sunt cazaţi mai mulţi minori, însoţiţi de adulţi, care participă la concursuri sportive şcolare organizate de o instituţie de învăţământ din municipiul Bucureşti. Tot din verificările efectuate a rezultat că unii dintre adulţi, care sunt şi cetăţeni români, şi-au exercitat dreptul de vot la una dintre secţiile de votare din staţiune.
IPJ Giurgiu a fost sesizat de un ONG cu privire la faptul ca persoane necunoscute au adunat acte de identitate de la locuitorii unei comune, cu scopul de a vota cu documentele acestora. În cauză se fac verificări.