Prima pagină » Cultură-Media » Regizoarea română Xandra Popescu, printre laureații Săptămânii Criticilor de la Cannes

Regizoarea română Xandra Popescu, printre laureații Săptămânii Criticilor de la Cannes

Regizoarea română Xandra Popescu s-a numărat, miercuri seară, printre laureații Săptămânii Criticilor de la Cannes, o secțiune paralelă care se desfășoară în același timp cu Festivalul Internațional de film din orașul francez.
Regizoarea română Xandra Popescu, printre laureații Săptămânii Criticilor de la Cannes
Sursa: Mediafax Foto/Răzvan Lupica

În cadrul evenimentului organizat de Uniunea Criticilor de Film din Franța, Xandra Popescu a fost recompensată cu premiul oferit de Canal+, pentru filmul său de scurtmetraj Erogenesis.

Filmul este despre „cinci femei care dețin o tehnologie salvatoare, după un dezastru care face imposibilă reproducerea umană, dar refuzul de a decide ce să facă cu aceasta le conduce spre explorarea plăcerii”, după cum se arată în prezentarea oficială.

Marele Premiu a fost oferit lungmetrajului thailandez „A Useful Ghost”, debutul regizorului Ratchapoom Boonbunchachoke.