Deputata liberală Raluca Turcan a intervenit public în sprijinul Oanei Țoiu, actualul ministru de Externe, după ce aceasta a fost criticată în mediul online pentru alegerea vestimentară.
Fosta ministră a Culturii crede că astfel de acuzații denotă o lipsă de respect și o atitudine discriminatorie din partea celor care au comentat negativ.
„E un dispreț profund față de femei”, a transmis Raluca Turcan, care a relatat că și ea a fost ținta unor comentarii similare în trecut.
Turcan a vorbit despre o diferență clară între modul în care sunt tratate femeile și bărbații în politică. Potrivit acesteia, femeile sunt adesea judecate pentru aspect, nu pentru faptele lor.
„De câte ori ați auzit că un bărbat din politică a fost criticat pentru cum s-a îmbrăcat? Exact, aproape niciodată. Oana Țoiu, ministrul de Externe, este zilele astea ținta unui incredibil val de ură direcționată politic. Nu pentru vreo gafă diplomatică, nu pentru vreo decizie controversată, ci pentru… cum s-a îmbrăcat. Multe femei din politică au fost luate în vizor de-a lungul timpului pentru lucruri de genul acesta: că ai fusta prea lungă, că e prea scurtă, că porți pantofi cu toc, că n-ai tocuri, că te-ai vopsit, că n-ai făcut-o, că ești prea «glam», că ești «neîngrijită». Sună cunoscut? Și mie. Am simțit-o pe pielea mea de multe ori. Dar știți ce n-am văzut aproape niciodată? Să se ia cineva de sacoul lucios (am evitat cuvântul soios), cu două numere mai mari, al unui ministru bărbat. Sa nu ne mai mințim! Nu este despre modă. E despre un dispreț profund față de femei, e despre standarde duble și misoginism în goana după voturi cu orice preț”, a scris Raluca Turcan joi, pe Facebook.
Deputata consideră că aceste atacuri nu țin de stil, ci de o formă de misoginism care afectează grav imaginea publică a femeilor implicate în viața politică. Ea cere ca astfel de reacții să nu mai fie tolerate și spune că problema este mult mai adâncă decât pare la prima vedere.
Misoginismul și violența verbală, fizică și psihologică reprezintă o problemă, la acest moment, în România. Cazurile de violență din ultimele săptămâni, la adresa femeilor, au demonstrat că situația este tot mai serioasă.