Cercetarea, publicată în revista PLOS One în luna iulie, evidențiază modul în care utilizarea emoji-urilor în conversațiile text poate crește satisfacția și apropierea dintre prieteni, scrie dpa.
Studiul a implicat 260 de participanți din SUA, care au analizat 15 conversații ipotetice prin mesaje text. Jumătate dintre participanți au primit variantele cu emoji-uri, iar cealaltă jumătate fără. Rezultatele au arătat că mesajele care conțineau emoji-uri au fost percepute ca mai receptive, iar această percepție a dus la un sentiment mai mare de apropiere și satisfacție în relație.
Chiar dacă efectul asupra „plăcerii de a conversa” nu a fost semnificativ, studiul a confirmat că emoji-urile contribuie la adâncirea comunicării emoționale. Indiferent dacă au fost folosite fețe zâmbitoare, inimi sau simboluri precum avioane sau confeti, toate au adus un plus de „profundime emoțională” în comunicarea digitală.
Un alt studiu publicat tot în PLOS One de cercetători de la Indiana University și Kinsey Institute susține că persoanele care folosesc frecvent emoji-uri au o inteligență emoțională mai ridicată. Aceste simboluri vizuale funcționează ca extensii ale expresiilor faciale și ale gesturilor din interacțiunile față în față, contribuind la evitarea neînțelegerilor și la exprimarea eficientă a emoțiilor.
În contextul în care emoji-urile evoluează constant, Unicode Consortium, organizația care stabilește standardele internaționale pentru caractere, a anunțat recent noi emoji-uri, inclusiv sfeclă roșie, amprente și un copac uscat – un simbol propus pentru a atrage atenția asupra schimbărilor climatice și colapsului ecologic.