Cum putem reduce cantitatea de mercur din pește. Explicațiile specialistului: „Nu toate speciile sunt la fel de sigure”

Peștele este o sursă naturală de proteine, minerale și acizi grași polinesaturați precum omega-3. Cu toate acestea, dincolo de valoarea sa nutritivă ridicată, consumul unor specii poate prezenta riscuri pentru sănătate din cauza acumulării de mercur. Deși legislația alimentară europeană stabilește limite maxime de mercur, experții recomandă anumite precauții, scrie Diario de Sevilla.

„Nu toți peștii sunt la fel de siguri”, avertizează dr. María Muñoz, specialistă în aparatul digestiv. Mercurul și alte metale grele care poluează marea ajung în peștele și fructele de mare pe care le consumăm. În general, peștii mai mari conțin mai mult mercur decât cei mici din cauza a două efecte numite bioacumulare și biomagnificare.

„Bioacumularea este procesul prin care un organism acumulează substanțe toxice în corp mai repede decât le poate elimina”, explică specialista. De aceea, peștii care trăiesc mai mult tind să acumuleze mai multe metale grele. Biomagnificarea se referă la „creșterea progresivă a acumulării de substanțe toxice pe măsură ce urcăm în lanțul trofic” – de aceea, prădătorii acumulează contaminanții din prada lor.

Patriarhii creștini vizitează Gaza, după atacul israelian asupra singurei biserici catolice

Nicușor Dan și Friedrich Merz, despre aderarea Ucrainei la UE: Prioritatea este încheierea războiului

Ce pești au cel mai puțin mercur?

Potrivit Agenției Spaniole pentru Siguranță Alimentară și Nutriție (AESAN), mercurul poate afecta sistemul nervos central în dezvoltare prin expunerea directă după consum, prin placentă sau prin laptele matern.

Peștii mari, longevivi și carnivori sunt cei care acumulează cei mai mulți contaminanți. Printre aceștia se numără tonul roșu, peștele-spadă, rechinul și știuca. Consumul acestora ar trebui limitat în rândul populației vulnerabile: femei însărcinate, care alăptează și copii sub 10 ani. „Adulții sănătoși pot consuma acești pești o dată pe lună”, precizează Muñoz.

Pe de altă parte, peștii cu mai puțin mercur sunt „cei mici, cu durată de viață scurtă sau proveniți din ape reci”, care pot fi consumați mai frecvent, până la 4 ori pe săptămână. Printre aceștia se numără anșoa, macroul, sardina, bibanul de mare, păstrăvul, somonul și altele.

Cum reducem cantitatea de metale grele când gătim peștele?

Pentru a reduce încărcătura de metale grele, specialista recomandă următoarele măsuri:

• Alternează consumul de pește alb și albastru și prioritizează speciile cu conținut scăzut de mercur.
• Îndepărtează pielea – aceasta reduce mercurul și alți contaminanți, mai ales dacă gătești peștele la cuptor sau pe grătar.
• Evită utilizarea capului și a măruntaielor pentru supe sau ciorbe, deoarece în aceste părți se acumulează multe metale grele.
• Optează pentru preparare la aburi, în hârtie de copt (papillote) sau prin fierbere. Prăjirea este de evitat.
• Folosește condimente cu efect chelant, adică substanțe capabile să lege ioni metalici – cum ar fi coriandrul sau usturoiul – care ajută la reducerea cantității de metale grele. Lămâia sau oțetul pot reduce de asemenea absorbția mercurului.

„Poți combina toate aceste trucuri – de exemplu, să gătești peștele la papillote, fără piele și condimentat cu lămâie, usturoi și coriandru”, conchide Muñoz.