Prima pagină » Social » Caniculă extremă în București: Primăria Capitalei distribuie mii de sticle de apă

Caniculă extremă în București: Primăria Capitalei distribuie mii de sticle de apă

În acest weekend, cu temperaturi care depășesc 40°C, Primăria Capitalei distribuie mii de sticle de apă bucureștenilor.
Caniculă extremă în București: Primăria Capitalei distribuie mii de sticle de apă
Sursa foto: Facebook/Stelian Bujduveanu
Laura Buciu
26 iul. 2025, 10:56, Social

Viceprimarul Stelian Bujduveanu spune că, în parteneriat cu Apa Nova, PMB a primit încǎ 35.000 de sticle de apă îmbuteliată.

Astfel, echipele Direcției Generale de Asistență Socială, Direcției de Situații de Urgență și Poliției Locale le distribuie zilnic în stații STB, intersecții, zone pietonale și alte locuri publice aglomerate.

Sunt distribuite aproximativ 6.000 de sticle de apă pe zi.

„Facem tot ce ține de noi pentru ca orașul să treacă cu bine peste acest val de căldură. Rămâneți hidratați și protejați-vă de soare, mai ales în orele de vârf”, spune viceprimarul Bujduveanu într-o postare pe Facebook.

Citește și