Prima pagină » Politic » Nazare: România, pregătită să obțină avizul Comitetului Afaceri Fiscale al OCDE în octombrie

Nazare: România, pregătită să obțină avizul Comitetului Afaceri Fiscale al OCDE în octombrie

Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că România face un pas înainte în procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), după o întâlnire avută luni cu secretarul general al organizației, Mathias Cormann.
Nazare: România, pregătită să obțină avizul Comitetului Afaceri Fiscale al OCDE în octombrie
Sursa foto: Facebook/Alexandru Nazare

„Întâlnirea, parte a vizitei oficiale a domnului Cormann în țara noastră, a confirmat că suntem pe drumul cel bun. Am discutat despre eforturile noastre de a readuce economia pe o traiectorie sustenabilă, prin reformele fiscal-bugetare implementate în ultimele luni şi prin noi obiective de stimulare a creşterii, în perioada urmǎtoare”, potrivit ministrului.

Secretarul general Mathias Cormann a apreciat progresele României și a arătat că aderarea la OCDE va sprijini implementarea reformelor, asigurând totodată creștere economică și consolidare fiscală.

Apartenența la organizație reprezintă nu doar o garanție a dezvoltării, ci și o confirmare a competitivității economiei românești și un semnal favorabil pentru atragerea investitorilor, precizează Nazare.

Nazare menționează că „suntem pregătiți pentru următoarea etapǎ, obținerea avizului Comitetului Afaceri Fiscale din 29-30 octombrie, la reuniunea grupului FTA MAP Forum, unde vom prezenta progresele României în implementarea recomandărilor prioritare primite din partea OCDE”.