Trimisul special al Statelor Unite pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a declarat într-un interviu pentru CBS News că reconstrucția Fâșiei Gaza, devastată de bombardamentele israeliene, ar putea costa aproximativ 50 de miliarde de dolari.
„Estimările sunt în jur de 50 de miliarde de dolari. Poate fi puțin mai mult sau puțin mai puțin. Eu cred însă că nu este o sumă mare pentru această regiune”, a spus Witkoff.
Organizația Națiunilor Unite estimează, însă, că ar fi nevoie de cel puțin 70 de miliarde de dolari pentru a reconstrui teritoriul după aproape doi ani de război între Israel și Hamas.
Potrivit Programului ONU pentru Dezvoltare (UNDP), există semne încurajatoare că state arabe, țări europene și Statele Unite ar putea contribui la finanțarea procesului de reconstrucție.