Ministrul Dezvoltării a explicat că noul Cod al Urbanismului și Amenajării Teritoriului, aflat în dezbatere parlamentară, propune eliminarea autorizației de construire pentru anumite tipuri de locuințe și anexe, înlocuind-o cu o procedură simplificată de notificare.
„În acest Cod al Urbanismului sunt introduse mecanisme de simplificare pe partea de executare a investițiilor. La bucătării de vară, la garaje, la anexe care nu depășesc 20 de metri pătrați se păstrează necesitatea unui proiect, dar procedura va fi simplificată”, a explicat ministrul pentru Alba24.
Concret, pentru construcțiile mici, cetățenii nu vor mai avea nevoie de autorizație, însă vor depune proiectul tehnic și o notificare la primărie. Dacă primăria nu transmite un refuz în 15 zile, lucrările pot începe. Refuzul poate fi emis doar dacă planul urbanistic general (PUG) sau regulamentul local de urbanism arată că în zona respectivă nu sunt permise astfel de construcții.
„Nu este necesară o autorizare de construire, dar este necesară notificarea lucrării. În continuare, trebuie să am un proiect cu care merg la primărie și notific autoritatea locală că vreau să încep lucrarea. Dacă primăria, în 15 zile, nu dă o negare, pot începe acea lucrare, care nu este una complexă”, a detaliat Cseke Attila.
Simplificarea se va aplica și în mediul rural pentru case unifamiliale de până la 150 de metri pătrați, pe un singur nivel, destinate folosinței proprii, nu pentru dezvoltări imobiliare, a explicat ministrul: „Pentru case de locuit până la 150 mp, unifamiliale, fără etaj, construite pentru locuința proprie, se depune proiectul la primărie. Dacă primăria consideră că lucrarea se poate realiza, investiția poate începe”.
Ministrul a subliniat că autoritățile locale nu sunt excluse din procesul de control, păstrându-și dreptul de a solicita autorizație acolo unde situația o impune: „Primăria își păstrează dreptul în continuare de a spune: «Domnule, în baza planului urbanistic, consider că e nevoie de autorizație». Deci autoritatea locală nu este ocolită, dar se introduce o procedură simplificată”.
Oficialul român a precizat că măsura este inspirată din modele europene și că urmărește reducerea birocrației, fără să elimine controlul autorităților locale: „Este un model pe care îl preluăm din alte țări, unde aceste lucrări funcționează și au fost simplificate mult, fără a elimina posibilitatea autorității locale de a interveni, dacă este cazul”.
Proiectul a generat și reacții critice. Ordinul Arhitecților din România s-a exprimat ferm împotriva propunerilor, susținând că există riscul unei relaxări excesive a reglementărilor, iar unele prevederi ar putea reduce controlul autorităților locale asupra modului în care se construiește și se respectă regulile de urbanism.
„Practici precum cele încercate acum în Parlament – derogări, lipsa controlului modului de construire și legalizări de construcții ilegale – au condus, în cazul Turciei, la consecințele tragice cunoscute”, au avertizat arhitecții într-un comunicat oficial, la momentul dezbaterilor.
Noul Cod al Urbanismului și Amenajării Teritoriului se află la Camera Deputaților, care are rolul de for decizional, fiind ultima cameră care trebuie să voteze proiectul înainte ca acesta să devină lege. Documentul a fost adoptat anterior de Senat și a trecut printr-o perioadă extinsă de dezbatere publică, în care Ministerul Dezvoltării a consultat autorități locale, arhitecți, urbaniști și structuri asociative.
Codul Urbanismului face parte din reformele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), fiind considerat un pas esențial pentru simplificarea și digitalizarea proceselor de autorizare în construcții.