Tot, joi, președintele Nicușor Dan l-a trecut în rezervă pe fostul secretar, generalul Mihai Șomordolea, acesta fiind eliberat, totodată din funcția de consilier de stat.
Mandatul acestuia se va încheia în data de 31 ianuarie 2026, iar acesta va fi înlocuit de generalul Sorin Cîrstea.
Potrivit Gândul, Generalul Sorin Cîstea este absolvent al Școlii Militare de Ofițeri Activi „Leontin Sălăjan”, arma rachete și artilerie antiaeriană, dar și licențiat al Facultății de electromecanică în anul 1997 și al Facultății de Stiințe, specializarea psihologie în anul 2005.
În 2010, Sorin Cîrstea a obținut titlul de doctor în științe militare și informații în cadrul Universității Naționale de Apărare „Carol I”, cu teza „Operațiile psihologice în sprijinul managementului crizelor și conflictelor militare moderne”, iar în anul 2015 Cîrstea a absolvit Colegiul Național de Apărare, programul postuniversitar “Probleme actuale ale securității naționale”.
În 2017, Nicolae Ciucă anunța că generalul Sorin Cîrstea a fost medaliat de președintele Republicii Islamice din Afganistan pentru recunoașterea profesionalismului de care a dat dovadă în îndeplinirea misiunilor.