De ce se sfințesc lumânările de Întâmpinarea Domnului?

Sărbătorită pe 2 februarie, Întâmpinarea Domnului este unul dintre cele mai vechi praznice creștine și este celebrată atât de ortodocși, cât și de catolici și luterani. În timp, sensul religios al sărbătorii a fost completat de tradiții populare legate de succesiunea anotimpurilor și de viața de zi cu zi.

Sensul biblic al sărbătorii

Atestată încă din secolul al IV-lea la Ierusalim, ziua a fost cinstită „cu aceeași bucurie ca Paștele”, relatau pe atunci pelerinii care au descris practicile creștine din Țara Sfântă. Se prăznuiește la 40 de zile după Crăciun și deschide, în calendarul ortodox, începutul Triodului, adică săptămânile de pregătire pentru Postul Mare și pentru sărbătoarea Învierii.

Potrivit relatărilor biblice, Întâmpinarea Domnului amintește momentul prezentării pruncului Iisus la Templul din Ierusalim. În tradiția răsăriteană, accentul cade pe această întâlnire simbolică dintre Hristos și poporul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, reprezentat de „bătrânul Simeon și de prorocița Ana”. În Apus, sărbătoarea a fost interpretată mult timp diferit, fiind asociată în special cu Maica Domnului și cu ritualurile de purificare prevăzute de Legea iudaică.

Întâmpinarea Domnului, ziua în care Dumnezeu intră în spațiul public / Sărbătoarea răbdării în era breaking-news-ului

Boboteaza și Sfântul Ioan 2026: tradiții, obiceiuri și superstiții care marchează finalul sărbătorilor de iarnă

Ziua cu lumină

Semnificația profundă a sărbătorii este legată de ideea de lumină. Hristos este văzut ca „lumina neamurilor”, asociat cu ideea de lumină într-o lume marcată de teamă și nesiguranță. De aici pornește și simbolismul lumânărilor care sunt aprinse și sfințite în această zi.

Tradiția folosirii lumânărilor este foarte veche, fiind întâlnită chiar înainte de creștinism. În timp, lumânarea a devenit un simbol al rugăciunii, al jertfei și al apropierii de Dumnezeu. De aceea, în tradiția populară, Întâmpinarea Domnului este cunoscută drept „Ziua cu Lumină”, o denumire care trimite direct la semnificația luminii aduse în lume.

Obiceiuri în Ardeal și Maramureș

În anumite zone ale României, mai ales în Ardeal și Maramureș – unde tradiția a fost mai puternic influențată de practicile creștinismului occidental – preoții sfințesc lumânările în această zi, stropindu-le cu aghiasmă și oferindu-le credincioșilor. Acestea sunt păstrate apoi în case și aprinse la nevoie, în momente de necaz, teamă sau pericol. În credința populară, lumânările sfințite sunt considerate ocrotitoare, fiind aprinse în timpul furtunilor sau al altor încercări grele.

„Sărbătoarea Lumânărilor” în Occident

De asemenea, Întâmpinarea Domnului a generat o tradiție foarte răspândită în Occident, unde este cunoscută sub numele de „Sărbătoarea Lumânărilor”. Potrivit unei tradiții vechi, la procesiunile organizate cu acest prilej credincioșii purtau lumânări aprinse. Acest lucru amintea de gestul bătrânului Simeon, care l-a ținut în brațe pe Hristos, văzut ca simbol al luminii. Lumânările sfințite în această zi erau păstrate apoi în case și considerate, în credința populară, ocrotitoare în timpul furtunilor.

Stretenia sau Ziua Ursului, în tradiția populară

În spiritualitatea populară românească, Întâmpinarea Domnului este cunoscută și sub numele de Stretenie sau Ziua Ursului. Ziua de 2 februarie este considerată moment de răscruce între iarnă și primăvară. Astfel, sărbătoarea este folosită și ca reper pentru prevestirea vremii.

Potrivit credinței populare, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog, își vede umbra și se retrage, semn că iarna va mai dura. Dacă cerul este înnorat, ursul rămâne afară, iar oamenii speră într-o încălzire a vremii și într-o primăvară timpurie. În credința populară, vremea închisă – chiar și cu ninsoare – era privită ca un semn bun, de apropiere a primăverii.