Prima pagină » Justiţie » Marius Voineag: DNA are cazuri de mare conținut

Marius Voineag: DNA are cazuri de mare conținut

Procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție a declarat la emisiunea OFF The Record că instituția pe care o conduce derulează în prezent anchete de mare amploare, chiar dacă DNA e cumva mai puțin vizibilă în spațiul public, în ultima vreme.
Marius Voineag: DNA are cazuri de mare conținut
Mediafax Foto

Faptul că acțiunile DNA nu mai sunt la fel de mult mediatizate ca în trecut, nu înseamnă că procurorii nu își fac treaba, a transmis șeful instituției. Dimpotrivă, Marius Voineag a dat asigurări în emisiunea de la Mediafax că DNA lucrează la dosare grele, cu prejudicii mari.

„Noi avem cazuri și s-a demonstrat. Și la nivelul anului 2025. Se vede cum a început și anul 2026. Avem cazuri de mare conținut Nu poate să ne nege nimeni faptul că avem mită pe o insolvență de 500 de mii de euro, săptămâna trecută.  Și e un caz, din punctul meu de vedere, mult mai important decât plata unui consilier la ministru, care s-a și demonstrat că s-a dus pe o achitare.  Eu am mers pe o altă filozofie și mi-am asumat-o Și dacă sunt critici, eu vreau să le discutăm întotdeauna argumentat”, a declarat procurorul șef al DNA.

Recomandarea video