Populația din Munții Anzi dezvoltă o adaptare genetică rară la arsenic

San Antonio de los Cobres, aflat la circa 3.775 de metri altitudine, a fost locuit timp de cel puțin 7.000 de ani. Apa fântânilor locale conținea până în 2012 aproximativ 200 micrograme de arsenic pe litru – de 20 de ori peste limita recomandată de Organizația Mondială a Sănătății (10 micrograme/litru).

În ciuda expunerii prelungite la niveluri extrem de toxice, locuitorii produceau mai puțin monometilarsonic (MMA), forma intermediară cea mai periculoasă, și mai mult dimetilarsonic (DMA), mai ușor de eliminat prin urină. Aceasta indică o eficiență excepțională în procesarea arsenicului.

Cercetătorii de la Universitatea Uppsala, conduși de Carina Schlebusch și Lucie Gattepaille, au analizat ADN-ul a 124 de femei din San Antonio de los Cobres și au identificat un grup de variante genetice aproape de gena AS3MT (arsenic (+3 oxidation state) methyltransferase), cunoscută pentru rolul său în metabolizarea arsenicului. Aceste variante erau mult mai frecvente în rândul populației argentiniene comparativ cu populații genetic apropiate din Peru și Columbia.

Băluță, despre otrăvirea cu arsenic și mercur: „M-am simțit foarte rău o perioadă lungă de timp”

Rezultatele sugerează că selecția naturală a favorizat persoanele purtătoare ale acestor variante, care reduc acumularea formelor intermediare toxice și sporesc eliminarea arsenicului din organism.

Studiul, publicat în jurnalul Molecular Biology and Evolution, oferă un exemplu clar de adaptare umană la un stres chimic sever și ar putea avea relevanță pentru alte populații andine expuse pe termen lung la arsenic.

Cercetătorii subliniază că purtătorii haplotipului de toleranță la arsenic ar fi avut un avantaj evolutiv semnificativ în astfel de medii, demonstrând modul în care populațiile umane pot evolua în răspuns la condiții extreme de mediu.