„Este o moarte lentă”. Mărturia unuia dintre „lichidatorii” de la Cernobîl, la aproape 40 de ani de la accidentul nuclear

Petro Hurin este unul dintre sutele de „lichidatori” mobilizați pentru a curăța zona după explozia de la reactorul 4 al centralei nucleare de la Cernobîl.

Acesta a povestit, într-un interviu pentru agenția Reuters, prin ce a trecut odată cu expunerea sa la radiații, dar și ce s-a întâmplat în primele zile după accidentul nuclear din 26 aprilie 1986.

La vremea aceea, Hurin lucra pentru o companie care furniza excavatoare și vehicule de construcții. El a fost trimis în zona de excludere de la Cernobîl la două luni după producerea accidentului nuclear, în iunie 1986. Din cele 40 de persoane trimise de compania sa, doar cinci mai sunt în viață astăzi, a spus el.

Alertă majoră la Cernobîl. Risc de scurgeri radioactive în cazul prăbușirii învelișului Reactorului 4

Războiul din Orientul Mijlociu, ziua 40. Donald Trump: Iranul a acceptat să renunțe la uraniul îmbogățit, în schimbul relaxării sancțiunilor / Cât de aproape a fost Iranul de un atac distrugător al americanilor

„Niciunul dintre cei care au fost la Cernobîl nu se bucură de o sănătate bună”, a spus bărbatul pentru Reuters, în vârstă de 76 de ani. „Este o moarte lentă, prin o mie de răni”, a completat acesta.

Autoritățile sovietice de la acea vreme au depus eforturi pentru a ascunde, de fapt, amploarea incidentului de la Cernobîl. Dezastrul a împrăștiat nori de material radioactiv peste o mare parte a Europei.

Odată trimis în zona de excludere de la Cernobîl, Hurin lucra ture de câte 12 ore și trebuia să încarce beton uscat amestecat cu plumb în camioane pentru a fi transportat la reactor.

„Praful era îngrozitor. Lucrai o jumătate de oră cu o mască de protecție, iar aceasta ajungea să arate (maro) ca o ceapă”, a povestit Hurin pentru Reuters.

Primele simptome în urma expunerii la radiații

La patru zile după expunerea la radiații, au apărut și primele simptome: dureri de cap, dureri în piept, sângerări și un gust metalic în gât. După încă o tură la muncă, Hurin abia mai putea să meargă și se temea că mai avea „o zi sau două” de trăit.

„Am fost dus la spital, iar medicii mi-au făcut mai întâi un test de sânge. Mi-au înțepat toate degetele și a ieșit un lichid palid, dar nu sânge”, a povestit Hurin.

Deși era clar faptul că aceste simptome au apărut după expunerea sa la radiații, medicii nu au făcut această asociere, care nu era permisă la acea vreme. În schimb, el a fost diagnosticat cu distonie vegetativ-vasculară, o tulburare nervoasă adesea asociată cu stresul.

După acest episod, Hurin a mers, timp de șapte luni, de la un spital la altul pentru a primi tratament. El spune că a fost diagnosticat cu anemie, angină, pancreatită și o serie de alte afecțiuni.

În prezent, Hurin este pensionat, trăiește în regiunea Cerkasi din centrul Ucrainei alături de soția sa și luptă pentru a obține o pensie specială de invaliditate pentru „lichidatorii” dezastrului nuclear.