Carosabilul s-a surpat pe mijlocul Bulevardului Eroilor, deasupra unui canal de serviciu al Apa Nova, după ce infiltrațiile de apă au spălat straturile de sub carosabil, a transmis Primăria Capitalei.
Groapa are aproximativ trei metri adâncime.
:format(webp):quality(80)/https://www.mediafax.ro/wp-content/uploads/2026/08/groapa-eroilor-1.jpg)
Zona a fost securizată, iar echipele Apa Nova au început lucrările de remediere.
„Până mâine dimineață vor fi gata”, susține primăria.
Incidentul s-a produs în jurul orei 16.30, potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei.
Traficul pe Bd Eroilor se desfășoară pe câte o bandă de circulație pentru fiecare sens de mers.
Polițiștii le recomandă șoferilor să circule cu prudență, să respecte semnalizarea rutieră temporară și indicațiile agenților aflați în zonă.