Prima pagină » Economic » Harta proiectelor feroviare în care lucrează Arcada: de la șantiere cu peste 90% execuție la București – Giurgiu, unde lucrările sunt la început
Articol susținut de Arcada Company

Harta proiectelor feroviare în care lucrează Arcada: de la șantiere cu peste 90% execuție la București – Giurgiu, unde lucrările sunt la început

Harta proiectelor feroviare în care lucrează Arcada: de la șantiere cu peste 90% execuție la București – Giurgiu, unde lucrările sunt la început

Arcada Company este implicată în mai multe dintre marile proiecte de modernizare a infrastructurii feroviare din România, de la lucrări care au depășit 90% execuție până la proiecte aflate în primele etape. Cele mai recente date publicate de CFR SA arată că pe unele dintre șantierele în care compania este parte a asocierilor RailWorks lucrările au trecut de 70%, în timp ce pe linia București – Giurgiu stadiul fizic a ajuns la 12%.

Datele privind stadiul proiectelor de infrastructură feroviară arată o imagine diferită de la un șantier la altul. În portofoliul în care este prezentă Arcada se regăsesc atât proiecte aflate în faze avansate de execuție, cât și investiții care abia au intrat în etapa de lucrări.

Unul dintre cele mai avansate proiecte este cel de pe tronsonul Fetești – Ciulnița, unde lucrările au ajuns la un stadiu fizic de 92,75%, potrivit situației publicate de CFR SA.

În același timp, pe tronsonul Ilteu – Gurasada, unde Arcada lucrează în asociere cu Aktor și Alstom, stadiul fizic a ajuns la 82,60%.

Ilteu – Gurasada: peste 82% din lucrări executate

Pe subtronsonul Ilteu – Gurasada, cu o lungime de 22,34 kilometri, Arcada Company face parte din asocierea RailWorks, alături de Aktor și Alstom.

Potrivit CFR SA, stadiul fizic al lucrărilor era de 82,60%, iar stadiul financiar de 72,66%. Contractul are o valoare de peste 2 miliarde de lei fără TVA, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis în decembrie 2017. Termenul estimat de finalizare este semestrul al doilea din 2027.

Pe acest tronson au fost deja realizate și recepții parțiale. În 2025 au fost recepționați 5,447 kilometri pe intervalul Gurasada – Câmpuri Surduc, pentru lucrări care au inclus terasamente, suprastructură, consolidări, poduri, podețe, construcții civile și linie de contact.

Cluj-Napoca – Oradea: loturile în care lucrează Arcada au trecut de 70%

Un alt proiect important pentru companie este modernizarea liniei Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor, unde Arcada este implicată pe primele două loturi.

Pe Cluj-Napoca – Aghireș, cu o lungime de 30,41 kilometri, stadiul fizic indicat în situația CFR SA este de 71%, după un avans de 9 puncte procentuale față de raportarea precedentă.

Pe următorul lot, Aghireș – Poieni, cu 36,53 kilometri, lucrările au ajuns la 73%, după un avans de 10,7 puncte procentuale.

Cele două loturi se numără astfel printre șantierele feroviare cu cele mai importante progrese raportate în perioada analizată.

Modernizarea liniei Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor este unul dintre marile proiecte feroviare finanțate prin PNRR, iar respectarea jaloanelor europene pune presiune pe constructori pentru menținerea unui ritm ridicat de execuție.

Brașov – Sighișoara: lucrările au trecut de pragul de 59%

Arcada este implicată și în modernizarea magistralei Brașov – Sighișoara, parte a Coridorului Rin – Dunăre.

Pe subtronsonul Apața – Cața, cu o lungime de 28 de kilometri, stadiul fizic raportat este de 60,14%, în timp ce pe Cața – Sighișoara, tronson de 84 de kilometri, acesta a ajuns la 59,42%.

Pe Cața – Sighișoara, progresul lunar raportat este de 1,02 puncte procentuale, în timp ce pe Apața – Cața avansul este de 0,15 puncte procentuale.

Proiectul Brașov – Sighișoara presupune lucrări complexe de infrastructură, inclusiv tuneluri, poduri și alte lucrări de artă. Printre momentele importante ale șantierului s-a numărat și străpungerea Tunelului Mureni.

Fetești – Ciulnița se apropie de final

Unul dintre cele mai avansate proiecte în care apare Arcada este cel privind lucrările din stațiile și infrastructura feroviară din zona Fetești – Ciulnița.

Potrivit datelor din situația de implementare, lucrările au ajuns la 92,75%, după un avans de 1,75 puncte procentuale față de raportarea anterioară.

Arcada Company face parte din asocierea care execută lucrările, alături de ISPCF.

București – Giurgiu: un proiect aflat la început

În contrast cu proiectele aflate în faze avansate, modernizarea liniei București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră se află încă la început.

Proiectul are o lungime de 55,5 kilometri, iar Arcada Company este liderul asocierii RailWorks, alături de Alstom Transport.

Stadiul fizic raportat pentru acest proiect este de 7%, însă avansul față de raportarea anterioară este de 7 puncte procentuale. Ulterior, date mai noi arătau că progresul a ajuns deja la 12%.

Asta înseamnă că, deși procentul total de execuție este încă redus, lucrările au înregistrat un salt important între două raportări.

Proiectul este unul strategic pentru legătura feroviară dintre București și Giurgiu și presupune modernizarea infrastructurii pe întregul traseu până la frontiera cu Bulgaria.

Datele privind stadiul lucrărilor sunt raportate de CFR SA, administratorul infrastructurii feroviare.

Articol preluat din economedia.ro

Recomandarea video