Complexul Energetic Oltenia: Energia unei țări nu poate fi un pariu. „Să nu distrugem podul înainte să ajungem pe celălalt mal”

Însă capacitățile pe lignit ale Complexului Energetic Oltenia, cel mai mare producător de energie electrică pe bază de cărbune din România, sunt retrase treptat, în baza angajamentelor de decarbonizare asumate de statul român în fața Comisiei Europene.

Dată fiind situația critică din sistemul energetic, grupul 4 de la Termocentrala Rovinari, păstrat în rezervă, a fost repus în funcțiune luni, 17 august, și a început să livreze energie în Sistemul Energetic Național în jurul orei 15.00.

Potrivit datelor Transelectrica, luni, în intervalul de vârf 19.00-21.00, producția de energie electrică pe bază de cărbune a depășit 1.000 MW. Puțin înainte de ora 20.00, cărbunele furniza 1.014 MW din necesarul de 6.910 MW. Producția internă asigura 5.259 MW, iar aproximativ 1.650 MW erau acoperiți din importuri.

Spre finalul perioadei de vârf, necesarul de energie ajunsese la 7.029 MW, din care 5.736 MW erau produși intern. Producția de energie electrică pe bază de cărbune crescuse la 1.084 MW, iar importurile coborâseră la 1.293 MW.

Despre rolul Complexului Energetic Oltenia în securitatea energetică a României, costurile tranziției și resursele financiare pe care statul și le-a asumat pentru restructurarea companiei, Mediafax a stat de vorbă cu Victor Banța, doctor în management, cu experiență în sectorul energetic și membru al Consiliului de Supraveghere al Complexului Energetic Oltenia.

În ultimele zile, România a primit încă o lecție pe care sistemul energetic ne-o repetă periodic: securitatea energetică nu se construiește din capacități scrise pe hârtie, ci din megawați care pot intra efectiv în sistem atunci când este nevoie de ei. Dar cum poate Complexul Energetic Oltenia să-și păstreze capacitatea de a susține Sistemul Energetic Național în timp ce trece prin restructurare și prin retragerea treptată a capacităților pe lignit?

Victor Banța: Din capul locului o spun răspicat: nu vreau să idealizez cărbunele, nu contest tranziția energetică și nu sunt adeptul întoarcerii în timp. România trebuie să se decarbonizeze și trebuie să construiască noile capacități energetice. Dar nu pot să nu pun o întrebare simplă: Cum poți cere unei companii să rămână disponibilă pentru securitatea Sistemului Energetic Național și, în același timp, să-i slăbești capacitatea financiară de a face exact acest lucru?

Și nu este doar opinia mea despre importanța CEO. Chiar statul român a justificat intervenția pentru restructurarea companiei inclusiv prin rolul acesteia în securitatea energetică și prin riscurile pe care retragerea capacităților le poate genera pentru siguranța Sistemului Energetic Național.

Așadar, nu discutăm despre nostalgie după cărbune. Discutăm despre securitate energetică.

Să vorbim cu cifrele Guvernului pe masă. Ce prevede restructurarea Complexului Energetic Oltenia și ce resurse financiare au fost puse efectiv la dispoziția companiei pentru a-și îndeplini obligațiile asumate?

Victor Banța: Planul de restructurare al Complexului Energetic Oltenia stă la baza Deciziei (UE) 2022/1920 a Comisiei din 26 ianuarie 2022, aferentă ajutorului de stat SA.59974, notificată sub numărul C(2022) 553, prin care Comisia Europeană a declarat compatibil cu piața internă ajutorul de restructurare de aproximativ 2,66 miliarde euro, sub condiția implementării măsurilor asumate prin plan. Cadrul național al ajutorului pentru restructurare a fost instituit prin OUG nr. 21/2022, ulterior aprobată și modificată prin acte normative succesive.

CEO trebuie să treacă printr-o transformare profundă: reducerea producției pe lignit, construirea de noi capacități regenerabile și pe gaze și susținerea costurilor uriașe ale acestei tranziții.

Numai că, între ceea ce s-a prevăzut și ceea ce s-a întâmplat efectiv, au apărut diferențe.

În februarie 2026, Guvernul României a recunoscut public că diferența de grant de 425,8 milioane de lei, prevăzută pentru anul 2025 în cadrul mecanismului de ajutor de stat destinat finanțării achiziției certificatelor de emisii de CO₂, nu a fost acordată Complexului Energetic Oltenia.

Tot Guvernul a arătat că, în 2025, cheltuielile companiei cu certificatele de CO₂ au depășit 2 miliarde de lei. Și tot Guvernul a comunicat, în februarie 2026, o estimare a unui rezultat operațional pozitiv, de circa 697 milioane lei, în contextul explicării impactului certificatelor de CO₂.

Nu sunt cifre inventate de mine. Sunt cifre comunicate de Guvernul României. Și atunci trebuie să facem apel la aritmetică, dar mai ales la responsabilitatea statului față de propria companie.

Complexului Energetic Oltenia i se cere simultan:

– să cumpere certificate de emisii

– să finanțeze funcționarea curentă

– să-și reducă cheltuielile

– să susțină restructurarea

– să participe la construirea noilor capacități

– să gestioneze costurile sociale ale restructurării

– să-și păstreze capacități disponibile

– și să producă atunci când Sistemul Energetic Național are nevoie de energie controlabilă.

Or, toate acestea costă. Când sute de milioane de lei prevăzute în mecanismul financiar al restructurării nu sunt puse la dispoziția companiei, consecința economică inevitabilă este creșterea presiunii asupra resurselor financiare necesare funcționării și investițiilor.

Dar statul este și proprietar, nu?

Victor Banța: Aici începe problema. Statul român, acționarul majoritar al CEO, stabilește politica energetică și a participat la asumarea calendarului de restructurare și decarbonizare. Și tot statul are nevoie ca Sistemul Energetic Național să rămână sigur.

De aceea nu cred că este suficient să-i spui unei companii: Transformă-te! Trebuie să-i asiguri și condițiile în care această transformare poate fi realizată.

Iar de aici ajungem la altă cifră: 180 de milioane de euro!

Prin OUG nr. 21/2022, statul român a aprobat participarea la majorarea capitalului social al Complexului Energetic Oltenia prin aport în numerar cu echivalentul în lei al sumei de 180 milioane euro. Termenul pentru efectuarea plății a fost ulterior stabilit până la sfârșitul anului 2023.

Statul român și-a asumat această contribuție. Și-a respectat angajamentul?

Victor Banța: Majorarea de capital a fost aprobată, iar suma aferentă aportului și primei de emisiune a ajuns la aproximativ 891 milioane lei.

Aportul de capital în cuantumul menționat nu a fost însă vărsat companiei, potrivit informațiilor publice care au stat la baza demersului judiciar al CEO.

Compania a solicitat ulterior în instanță plata sumei de 891.089.121 lei. Tribunalul București a respins, în iulie 2026, cererea formulată de companie pe calea ordonanței de plată. Mă limitez la consemnarea acestui fapt procesual public, fără a comenta fondul sau strategia juridică a societății.

Cum ar fi arătat azi capacitatea financiară și investițională a CEO dacă acești aproape 891 milioane lei ar fi fost puși la dispoziția companiei?

Victor Banța: Vreau să fac aici o precizare foarte clară. CEO a raportat pentru 2025 o pierdere netă de aproximativ 1,1 miliarde lei. Nu spun că aportul de capital de 891 milioane lei ar fi transformat contabil această pierdere în profit. Ar fi fals. Capitalul nu este venit, dar aportul de capital ar fi însemnat un plus de reziliență financiară: lichiditate, capacitate de finanțare și resurse pentru investiții. Iar peste această sumă trebuie privită și diferența de grant de 425,8 milioane lei neacordată în 2025.

De aceea întrebarea corectă nu este: Ar fi avut CEO profit? Întrebarea corectă este: Când și în ce măsură vor fi asigurate integral resursele și mecanismele financiare pe care statul însuși le-a prevăzut pentru această restructurare?

Și aici ajungem la cărbune.

Cărbunele are dezavantaje: emisii ridicate de CO₂ care, în actualul sistem european ETS, generează costuri foarte mari pentru producerea energiei electrice. Tocmai de aceea trebuie construite capacitățile care să-l înlocuiască. Dar lignitul are o caracteristică strategică pe care soarele și vântul nu o au: combustibilul poate fi stocat.

Putem compara, din perspectiva securității energetice, lignitul stocat cu energia stocată în baterii?

Victor Banța: Nu compar un depozit de lignit cu un sistem BESS (sistem de stocare a energiei electrice în baterii). Sunt lucruri fundamental diferite. Dar au un element comun important pentru securitatea energetică: disponibilitatea resursei când sistemul are nevoie de ea.

Un sistem BESS preia energie electrică din sistem, o stochează sub formă electrochimică și o poate restitui rapid rețelei.

Lignitul stocat reprezintă, în schimb, energie primară stocată, care poate fi transformată în energie electrică atunci când grupurile energetice sunt disponibile. Diferența este esențială.

Dar la fel de important este faptul că, într-o perioadă cu producție redusă din surse dependente de vreme, existența unui combustibil stocabil și a unor capacități dispecerizabile poate conta pentru siguranța SEN.

Se vorbește inclusiv despre posibilitatea ca proiectul pe gaze de la Ișalnița să fie înlocuit cu o capacitate de stocare BESS. Cum vedeți această soluție?

Victor Banța: Putem vorbi la nivel de principiu despre intenția CEO de a implementa BESS (Battery Energy Storage System). BESS este necesar într-un sistem cu o pondere tot mai mare a producției regenerabile. Poate prelua energie în perioadele excedentare și o poate restitui rapid atunci când sistemul are nevoie.

Puterea instalată a unei baterii ne spune cât poate livra într-un anumit moment; capacitatea în MWh ne spune cât timp poate face acest lucru.

De aceea, trebuie analizat ce serviciu trebuie să ofere investiția către Sistemul Energetic Național: ce putere, pentru câte ore, cu ce disponibilitate și ce rol în adecvanța sistemului.

Un BESS poate fi extraordinar pentru echilibrare și pentru mutarea energiei de la orele cu producție excedentară către vârful de seară. Dar o baterie nu este o sursă primară de energie. Ea trebuie mai întâi încărcată. De aceea, stocarea trebuie privită împreună cu producția, nu în locul producției.

A mai trecut România prin situații în care stocurile de lignit au devenit importante pentru securitatea energetică?

Victor Banța: Îmi amintesc iarna 2008–2009, când eram prefect al județului Gorj.

În perspectiva unei ierni dificile și pe fondul crizei gazelor ruso-ucrainene, una dintre preocupările majore a fost constituirea din timp a stocurilor de lignit.

Lecția pe care am reținut-o atunci este valabilă și astăzi: securitatea energetică se pregătește înaintea crizei, nu în timpul ei.

Soarele nu vine la comandă. Nici vântul. Energia produsă de acestea poate fi și trebuie stocată, dar sistemele BESS nu reprezintă astăzi o soluție de stocare sezonieră capabilă să transfere la scară națională cantități masive de energie din lunile de vară către lunile de iarnă. De aceea problema nu este: cărbune sau regenerabile. Este o falsă alegere.

România are nevoie de regenerabile, hidro, nuclear, capacități flexibile pe gaze, stocare, interconexiuni și de un sistem capabil să funcționeze în siguranță în orice oră a anului.

Dar, până când capacitățile care trebuie să înlocuiască producția existentă sunt construite, racordate, testate și disponibile comercial, trebuie să fim foarte atenți la ceea ce scoatem din sistem.

Atunci cum ar trebui făcută, concret, tranziția de la cărbune la noile capacități de producție?

Victor Banța: Tranziția energetică nu înseamnă să închizi. Înseamnă să înlocuiești.

Întâi construiești. Apoi testezi. Pui noua capacitate în funcțiune și verifici dacă poate îndeplini efectiv rolul pentru care a fost construită.

Abia apoi retragi ceea ce trebuie să înlocuiască. Orice altă ordine transformă tranziția dintr-un proces tehnic controlat într-un pariu. Iar energia unei țări nu poate fi un pariu.

Ce ar trebui să facă statul pentru ca această tranziție să nu afecteze siguranța Sistemului Energetic Național?

Victor Banța: Nu cer privilegii pentru Complexul Energetic Oltenia. Cer coerență.

Dacă statul a decis că această companie trebuie să parcurgă tranziția, trebuie să-i asigure și cadrul pe care și l-a asumat.

Dacă statul dorește capacități disponibile pentru perioade critice, trebuie să înțeleagă că disponibilitatea costă.

Dacă statul dorește accelerarea investițiilor în fotovoltaice și gaze, trebuie să înțeleagă că investițiile au nevoie de capital.

Iar dacă statul dorește retragerea capacităților pe lignit, trebuie să se asigure că ceea ce le înlocuiește există și funcționează înainte ca ele să dispară.

Pentru că, la capătul tuturor planurilor, jaloanelor, strategiilor și termenelor, există o realitate fizică mult mai simplă: în fiecare secundă, producția și consumul de energie electrică trebuie menținute în echilibru.

Infrastructura Complexului Energetic Oltenia a fost construită în zeci de ani. Da, este una imperfectă și costisitoare, care trebuie transformată. Dar este o infrastructură care există astăzi.
Iar în energie, diferența dintre ceea ce există și ceea ce presupunem că va exista poate deveni, în momente critice, exact diferența dintre siguranță și vulnerabilitate.

Nu cer să oprim tranziția energetică. Cer ceva mult mai simplu: să nu distrugem podul înainte să ajungem pe celălalt mal.

Și las Guvernului României o întrebare, legitimă: Dacă statul cere Complexului Energetic Oltenia să finanțeze prezentul, să construiască viitorul și, între timp, să rămână disponibil pentru siguranța Sistemului Energetic Național, când și în ce măsură vor fi asigurate integral resursele și mecanismele financiare pe care statul însuși le-a prevăzut pentru această restructurare?

Marți, puțin după ora 17.00, cărbunele asigura 1.034 MW, respectiv 15,21% din producția internă de energie electrică. Adică peste trei sferturi din ponderea de aproximativ 20% asigurată în mod obișnuit de energia nucleară.

Iar la primele ore ale dimineții de miercuri, peste un sfert din producția internă de energie (26,48%) era acoperită de cărbune.