În penitenciarele din Rusia, inteligența artificială ar putea fi folosită pentru monitorizarea permanentă a conversațiilor deținuților. Propunerea aparține Serviciului Federal de Executare a Pedepselor, instituția responsabilă de administrarea penitenciarelor din Rusia. Tehnologia urmează să analizeze tonul vocii, starea emoțională și cuvintele folosite de deținuți.
Potrivit Current Time, sistemul propus ar trebui să funcționeze pe trei niveluri. Mai întâi, inteligența artificială ar identifica sunetele asociate unor posibile incidente, precum țipetele sau zgomotele produse în timpul altercațiilor.
Ulterior, algoritmii ar încerca să stabilească starea emoțională a deținuților pe baza vocii. În etapa cea mai avansată, programul ar examina conținutul conversațiilor, acumulând informații despre aceștia.
O asemenea procedură ar permite ca discuțiile purtate de persoanele încarcerate să fie folosite pentru evaluarea comportamentului lor, chiar dacă agresivitatea identificată de algoritmi nu ar corespunde neapărat unui act de violență.
În penitenciarul din Melehovo, aflat la aproximativ 200 de kilometri de Moscova, unde a fost închis opozantul rus Aleksei Navalnîi, autoritățile au introdus un sistem de monitorizare a convorbirilor telefonice, denumit „Nezabudka” (Nu-mă-uita).
Acesta înregistrează și transcrie convorbirile telefonice ale deținuților, iar detectarea anumitor cuvinte poate determina întreruperea automată a apelului.
Sistemul de la Melehovo urmărește și recunoașterea facială și vocală a deținuților, precum și monitorizarea deplasărilor lor. Reprezentanții administrației penitenciare au declarat că obiectivul este identificarea locului în care se află fiecare persoană în orice moment.
De asemenea, la închisoarea Butîrka din Moscova, unul dintre cele mai vechi centre de detenție din Rusia, peste 350 de camere sunt folosite într-un proiect experimental care urmărește identificarea automată a unor incidente.
Extinderea supravegherii digitale ridică probleme legate de protejarea drepturilor deținuților, de posibilele erori ale algoritmilor și de folosirea informațiilor colectate pentru aplicarea unor măsuri disciplinare.
În investigația publicată de sursa citată, Sarkis Darbinyan, avocat specializat în drepturi digitale și expert al organizației RKS Global, care luptă împotriva cenzurii și supravegherii abuzive, dezvăluie că persoanele încarcerate nu au acces la înregistrările originale, la informațiile despre funcționarea algoritmilor sau la evaluări independente.
Acest lucru face dificilă contestarea unei evaluări greșite, iar erorile algoritmilor pot duce la sancționarea pe nedrept a deținuților.
Expertul atrage atenția și asupra riscului ca deciziile angajaților să devină simple formalități, aceștia urmând doar să aprobe concluziile generate automat de sistem. Potrivit acestuia, „în Rusia de astăzi, asemenea tehnologii devin inevitabil instrumente ale unui Gulag digital”.
Planurile autorităților ruse depășesc monitorizarea conversațiilor din penitenciare.
Conceptul guvernamental de dezvoltare a sistemului penitenciar până în 2030 prevede utilizarea inteligenței artificiale pentru anticiparea comportamentului persoanelor condamnate și al angajaților instituțiilor de detenție.
Sistemul ar trebui să supravegheze inclusiv persoanelor eliberate din închisoare, dar și schimbul de informații între administrația penitenciară și alte instituții ale statului.
Autoritățile ruse nu au dezvăluit ce date colectate în timpul detenției ar putea fi folosite după eliberare, cât timp vor fi păstrate sau ce decizii ar putea fi luate pe baza acestora.