Dan Neculăescu, noul ministru al Afacerilor Externe, a transmis un mesaj marți, imediat după ceremonia de depunere a jurământului de la Palatul Cotroceni.
„Este prima mea postare aici și mă bucur să o fac într-un moment de mare responsabilitate: preluarea mandatului de ministru al Afacerilor Externe al României, după 24 de ani de carieră în MAE. Este o adevărată onoare și, în același timp, un test uriaș pentru mine. Mă concentrez din prima zi pe implementarea programului de guvernare”, a transmis noul ministru de la Externe, printr-o postare pe Facebook.
Dan Neculăescu a declarat că va pune accent, în mandatul asumat de ministru la Externe, pe consoliderea apărării pe flancul estic, în fața oficialilor Uniunii Europene și ai NATO.
„Veți auzi de multe ori de la mine despre importanța Mării Negre, așa cum o vor auzi constant și omologii mei, ori de câte ori voi susține nevoia unui efort comun pentru siguranța acestei regiuni. Marea Neagră trebuie să stea în prim-planul agendei euroatlantice, exact așa cum am văzut și astăzi la sediul NATO, în cadrul reuniunii Consiliului Nord-Atlantic la nivel de ambasadori, convocată la solicitarea expresă a Președintelui Nicușor Dan”, a mai explicat noul șef al MAE.