Prima pagină » Politic » Cine este Diana Morar, noul consilier onorific al președintelui pentru politici publice și educație

Cine este Diana Morar, noul consilier onorific al președintelui pentru politici publice și educație

Diana Morar se alătură, începând de vineri, echipei de consilieri a președintelui Nicușor Dan. Fostul deputat PNL de Bistrița are statutul de consilier onorific și se va ocupa de politici publice și educație.
Cine este Diana Morar, noul consilier onorific al președintelui pentru politici publice și educație
Sursa foto: Facebook/ Diana Morar
Coralia Frigea
23 oct. 2026, 20:54, Politic

Diana Morar a fost numită consilierul onorific al președintelui și se va ocupa, începând de vineri, de departamentul pentru politici publice și educație din Administrația Prezidențială.

De profesie avocat, Diana Morar a avut anterior carnet de partid și a fost aleasă ca deputat în Parlamentul României.

Diana Morar, din PNL în partidul lui Orban

În anul 2020, Diana Morar a fost aleasă ca deputat în Parlamentul României pe listele PNL din Bistrița. Deși născută în localitatea Salva din județul Bistrița-Năsăud, Morar a absolvit atât liceul, cât și facultatea, la Oradea.

Conform CV-ului ei, consilierul onorific al președintelui a terminat și un program de master, în cadrul Facultății de Ştiinţe Juridice a Universităţii din Oradea.

În octombrie 2024, înainte de primele alegeri parlamentare la care Forța Dreptei a candidat, Diana Morar face mutarea și pleacă din PNL în partidul lui Ludovic Orban. Formațiunea politica pe care ea și-a ales-o nu a prins niciun loc în Parlamentul României, fiind partidul înaintea căruia s-a tras linia.

Relația dintre Diana Morar și Nicușor Dan

Diana Morar a făcut parte din staff-ul de campanie al actualului președinte, atunci când candida pentru alegerile prezidențiale.

Actualul consilier prezidențial a publicat mai multe fotografii pe Facebook, alături de Nicușor Dan, inclusiv din seara în care șeful statului aștepta rezultatul votului.

Sursa foto: Facebook/ Diana Morar

Sursa foto: Facebook/ Diana Morar

Ce se întâmplă în școli. Discuții despre Educație

Problemele din domeniul Educației sunt tot mai vizibile în ultimele zile, după ce mai multe violențe s-au produs în unități de învățământ din toată țara. Numirea noului consilier al președintelui vine într-un moment tensionat.

Sorin Costreie, fostul consilier prezidențial care se ocupa de același domeniu, a fost numit ministru al Educației marți. După doar trei zile de mandat, el încearcă să găsească acum soluții pentru a limita cazurile de violență din școli.

Cel mai grav atac a avut loc marți, într-o școală din Bistrița, județul de unde provine și Diana Morar. Un elev a înjunghiat o profesoară și un alt coleg de-al său, chiar în interiorul unității de învățământ. De atunci, violențele dintre minori s-au ținut lanț.

 

Recomandarea video