„Victorie importantă! România a câștigat definitiv procesul de arbitraj internațional privind Roșia Montană. Este o decizie finală în favoarea țării noastre, care închide, practic, ultima cale extraordinară de atac împotriva României și ne scutește, astfel, de plata unor despăgubiri imense, în valoare de 6,5 miliarde de dolari”, afirmă Nicușor Dan.
În opinia sa, proiectul Roșia Montană a fost „profund ilegal, o încercare de a distruge iremediabil mediul natural și patrimoniul național, parte a patrimoniului UNESCO, printr-o uriașă afacere de corupție”.
Felicitări celor care și-au asumat o luptă lungă și de uzură pentru România
Roșia Montană, adaugă șeful statului, înseamnă cu mult mai mult decât reglementarea corectă a unei probleme de mediu.
„Înseamnă și o mișcare civică și socială, un manifest al societății civile mature și capabile să se coalizeze pentru a stopa decizii fundamental greșite, cu impact politic, economic și social major în România. Roșia Montană a devenit simbol al spiritului civic, al verticalității și al promovării unor conduite bazate pe valori, nu pe interese ilegitime. Le mulțumesc și îi felicit pe toți cei care, încă de la început, și-au asumat o luptă lungă și de uzură pentru România, care părea să nu aibă sorți de izbândă”, încheie președintele Dan.
România câștigă definitiv arbitrajul Roșia Montană
România a obținut o victorie definitivă în procesul arbitral internațional privind proiectul
Roșia Montană, după ce Comitetul ad-hoc ICSID a respins cererea de anulare formulată de Gabriel Resources. Compania nu va primi despăgubirile de 6,5 miliarde de dolari solicitate statului român.
Mesajul lui Nazare
„Decizia definitivă în dosarul Roșia Montană confirmă poziția României într-un litigiu în care compania reclamantă a solicitat despăgubiri de 6,5 miliarde de dolari. Este rezultatul unui efort instituțional și juridic susținut, asumat cu maximă responsabilitate de Ministerul Finanțelor pe parcursul a peste zece ani, pentru a proteja interesul public, mediul și resursele țării noastre prin intermediul unei apărări riguroase”, a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor.