Prima pagină » Social » Băsescu a oferit distincţii victimelor exploziilor de la mina Petrila, dar şi supravieţuitorilor

Băsescu a oferit distincţii victimelor exploziilor de la mina Petrila, dar şi supravieţuitorilor

Preşedintele Traian Băsescu a oferit, duminică, la sediul Companiei Naţionale a Huilei din Petroşani, distincţii post mortem minerilor şi salvatorilor care şi-au pierdut viaţa în urma exploziilor de la mina Petrila din 15 noiembrie 2008, dar şi supravieţuitorilor deflagraţiilor.
Băsescu a oferit distincţii victimelor exploziilor de la mina Petrila, dar şi supravieţuitorilor
29 nov. 2009, 12:08, Social

La sediul Companiei Naţionale a Huilei (CNH) din Petroşani a fost organizată, duminică, o ceremonie pentru acordarea distincţiilor victimelor şi supravieţuitorilor deflagraţiilor din 15 noiembrie de la mina Petrila.

În cadrul ceremoniei, preşedintele Traian Băsescu a oferit distincţii post mortem minerilor şi salvatorilor care şi-au pierdut viaţa în urma deflagraţiilor, dar şi minerilor şi salvatorilor răniţi, precum şi ortacilor care au participat la operaţiunile de salvare de după explozie.

Astfel, inginerul Vişan Trandafir a primit, post mortem, Ordinul Naţional pentru merit în Grad de Cavaler, iar Marcel Alecsa, Sorin Bîlbă, Attila Elekeş, Daniel Frăţilă, Dan Mateş, Nicolae Puian au primit, post mortem, Medalia Naţională pentru merit Clasa a III-a.

Totodată, şase ingineri – Vasile Dan, Ioan Dăbuleanu, Mihai Doşa, Sorin Holingher, Constantin Jujan şi Andrei Orban – care au participat la operaţiunile de salvare au primit Ordinul Naţional pentru merit în Grad de Cavaler, iar 20 de mineri şi salvatori supravieţuitori care au participat la operaţiunile de salvare a victimelor au primit Medalia Naţională pentru merit Clasa a III-a, fiind vorba de Nicolae Alecsa, Vasile Badea, Alin Băran, Nicolae Cristea, Constantin Grigoraş, Cristian Guţă, Daniel Ianc, Marius Ichim, Alexandru Kantor, Peter Kutaşi, Petrică Leonte, Ionică Marius, Vasile Murăraşu, Ştefan Pena, Leonard Rotzik, Alexandru Socolescu, Anghel Stoian, Sorin Trăilă, Florin Ţîrle, Călin Ţipţer.

Distincţiile celor care au murit în urma exploziilor au fost ridicate de către soţiile lor.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, după decernarea distincţiilor, că i-a fost greu să aleagă locul unde să se desfăşoare acest moment, pentru că de obicei astfel de ceremonii au loc la Palatul Cotroceni.

„A fost un moment (15 noiembrie 2008 când au avut loc exploziile de la mina Petrila – n.r.) care m-a marcat. Am văzut atunci solidaritatea în momente deosebite a unor oameni la care se vede cinstea şi corectitudinea în felul lor de a fi în fiecare zi. Nu vreau să fie un discurs politic, pentru că adesea politicienii ies din normalitate. 15 noiembrie seara m-a marcat şi am văzut o altă faţă a oamenilor. Îmi amintesc împietrirea familiilor, curajul şi sacrificiul salvatorilor cu care m-am întâlnit atât la Spitalul din Petroşani, cât şi la Bucureşti. Ceea ce m-a impresionat în mod deosebit a fost solidaritatea dintre mineri şi familiile victimelor şi solidaritatea dintre salvatori şi ceilalţi mineri, dispuşi să îşi dea viaţa pentru aproapele lor. Este locul unde oamenii sunt mai oameni. Acest lucru este impresionant şi greu de separat”, a spus Băsescu.

Potrivit şefului statului, minerii din Valea Jiului reprezintă o categorie care dincolo de risc îşi asumă două valori, respectiv solidaritatea şi credinţa.

Acesta a adăugat că nu vor fi închise mine în Valea Jiului şi că CNH va fi parte a unei companii energetice care va fi înfiinţată anul viitor.

După ceremonie, Traian Băsescu a semnat în cartea de onoare a CNH.

La ceremonie, au participat ministrul interimar al Finanţelor, Gheorghe Pogea, autorităţi locale şi minerii răniţi şi salvatorii care au participat la scoaterea victimelor din subteran.

Decretele Prezidenţiale au fost date în 22 decembrie 2008 şi au fost publicate în Monitorul Oficial în 29 decembrie anul trecut.

La Mina Petrila, în 15 noiembrie 2008 au avut loc două explozii în urma cărora 13 mineri şi salvatori au murit, iar alţi 15 au fost răniţi.

Recomandarea video

Procurorul CSM Claudiu Sandu, atac la președintele Nicușor Dan: ”Dacă suntem toți corupți, nu mai este nimeni corupt” / ”Credeam că un președinte trebuie să lupte din prima zi cu pericolul corupției”
G4Media
GSP dezvăluie dezastrul de pe Arena Națională, care i-a fost ascuns lui Ciprian Ciucu: „Șefii nu ne lasă să-i spunem primarului!”
GSP.ro
PSD îl somează pe Ilie Bolojan să discute cu fermierii: „Domnule Bolojan, dialogul cu reprezentanții fermierilor este singura soluție pentru a opri escaladarea conflictului!”. Nu doar să luați act formal de revendicări prin hârtii
Gandul
Băieții Mădălinei Apostol, răpuși de durere la priveghi! Mama iubitei lui Nick Rădoi și-a făcut apariția în baston
Cancan
Adevărul despre Tavi Popescu la FCSB. A consumat gaz ilariant, a fost acoperit de club și îndepărtat din acest motiv? EXCLUSIV
Prosport
PISA 2025, cronica unui dezastru anunțat. Cum explică o profesoară de Limba Română analfabetismul funcțional al elevilor români: „Suferă de lene cognitivă, gândesc șablonizat și le place”
Libertatea
Primele declarații ale lui Nick Rădoi după ce a revenit în România pentru funeraliile Mădălinei Apostol: „Ea suferea foarte mult”
CSID
Poliția Rutieră prezintă rutele blocate de protestul fermierilor din București. Piața Victoriei, în continuare blocată
Promotor
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia