Prima pagină » Politic » Buda: Comisia juridică a dat vot favorabil pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Păsat

Buda: Comisia juridică a dat vot favorabil pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Păsat

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat vot favorabil solicitării justiţiei pentru încuviinţarea arestării preventive a deputatului PDL Dan Păsat, a declarat, miercuri, preşedintele Comisiei, Daniel Buda, precizând că au fost 10 voturi "pentru", opt "împotrivă" şi patru "nule".
02 feb. 2011, 18:32, Politic

„A fost un vot favorabil. Zece înseamnă mai mult decât opt”, a explicat Daniel Buda după şedinţa Comisiei juridice în care s-a discutat cererea DNA.

Buda a spus că raportul Comisiei va merge la grupul PDL, pentru un punct de vedere, şi apoi va merge în plenul Camerei Deputaţilor care este suveran.

Daniel Buda (PDL) a precizat că grupul PDL din Comisie a votat cu buletinul la vedere pentru încuviinţarea arestării preventive a lui Dan Păsat.

Întrebat dacă s-a întrunit jumătate plus unu din voturile exprimate în favoarea cererii DNA, Buda a explicat că au fost 18 voturi valabil exprimate, din care 10 au fost în favoarea încuviinţării arestării, iar opt au fost împotrivă. „Iar 10 este mai mult decât opt”, a spus Buda.

Deputaţii jurişti s-au pronunţat asupra cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive în cazul deputatului PDL Dan Păsat, înregistrându-se 10 voturi „pentru”, 8 „împotrivă” şi 4 abţineri, însă parlamentarii au interpretat diferit semnificaţia acestui rezultat.

După acest vot, membrii comisiei au încercat să interpreteze acest rezultat, unii spunând că trebuia jumătate plus unu pentru a se aproba solicitarea, alţii precizând că voturile „pentru” sunt mai multe.

Liderul grupului PDL, Mircea Toader, a declarat presei că membrii PDL din comisie au votat în favoarea cererii procurorilor în cazul deputatului Păsat.

Decizia finală va fi luată de plen.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da