Prima pagină » Apărare » MAE, după intervenția F-18 spaniol: România a cerut consolidarea Flancului Estic în urma incidentelor cu drone

MAE, după intervenția F-18 spaniol: România a cerut consolidarea Flancului Estic în urma incidentelor cu drone

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a discutat telefonic cu omologul său spaniol, José Manuel Albares, după ce un avion F-18 al Spaniei a doborât o dronă care pătrunsese în spațiul aerian românesc.
MAE, după intervenția F-18 spaniol: România a cerut consolidarea Flancului Estic în urma incidentelor cu drone
Colaj foto Jose Manuel Albares și Oana Țoiu Sursa: Hepta/Mediafax Foto, Alexandru Nechez

Șefa diplomației de la București a prezentat intervenția drept o demonstrație concretă a solidarității dintre aliații NATO.

F-18 spaniol a acționat în coordonare cu centrul de comandă român

Oana Țoiu i-a mulțumit ministrului spaniol de Externe pentru contribuția Madridului la securitatea României și a celorlalte state aliate, potrivit informațiilor publicate duminică de Ministerul Afacerilor Externe pe platforma Facebook.

În cursul nopții, un F-18 aparținând Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole a interceptat și doborât, în condiții de siguranță, o dronă care intrase neautorizat în spațiul aerian al României.

Avionul de luptă executa o misiune NATO de Poliție Aeriană Întărită de la Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu, iar operațiunea a fost desfășurată în coordonare cu centrul de comandă român, conform MAE.

Misiunea spaniolă a fost extinsă după precedentele incidente cu drone

Ministerul precizează că Forțele Aeriene Spaniole se află la a patra misiune de acest tip în România.

Actuala desfășurare are însă un caracter extins și a fost realizată la solicitarea României și a NATO, pentru întărirea Flancului Estic al Alianței în contextul incidentelor anterioare cu drone.

„Securitatea Aliaților este indivizibilă”, a transmis Oana Țoiu, subliniind caracterul reciproc al misiunilor de apărare aeriană desfășurate în cadrul NATO.

Ministrul a amintit că, în timp ce avioanele F-18 spaniole sunt în prezent dislocate în România, aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au operat până luna trecută în Lituania.

Astfel, militarii celor două țări participă la protejarea spațiului aerian aliat și în afara propriilor frontiere.

Oana Țoiu: Parteneriatul strategic România-Spania se vede în practică

Șefa diplomației române a legat intervenția de cooperarea bilaterală dintre București și Madrid, la 13 ani de la încheierea Parteneriatului Strategic dintre cele două țări.

Potrivit acesteia, România și Spania vor continua colaborarea atât în calitate de parteneri strategici, cât și ca aliați NATO și membri ai Uniunii Europene, cu obiectivul consolidării securității comune.

„La treisprezece ani de la Parteneriatul Strategic dintre România și Spania, aceasta este semnificația sa în practică”, a transmis Oana Țoiu, încheindu-și mesajul cu „Mulțumim, Spania!”

Recomandarea video