Ce spune John McEnroe despre Nadal, Federer şi Djokovic

John McEnroe a oferit un interviu pentru presa din Franţa, în care a vorbit despre cei mai buni tenismeni din circuitul masculin Rafael Nadal, Novak Djokovic şi Roger Federer.

1380 afișări
Imaginea articolului Ce spune John McEnroe despre Nadal, Federer şi Djokovic

John McEnroe, despre top 3 tenismeni ATP: Nadal e forţa, Federer e răbdarea şi Djokovic e strategul

Fostul mare sportiv crede că, pe termen lung, sârbul e capabil să ţină trena mai mult timp şi poate câştiga un număr impresionant de turnee de Mare Şlem. Când vine vorba de caracterele de luptători ale celor trei, McEnroe îl numeşte pe Rafael Nadal primul, care s-a făcut remarcat în circuit prin faptul că nu renunţă niciodată. „La finalul anului Nadal sau Federer, dar dacă ar fi să pariez à la longue aş face-o pe Djokovic.

Dacă va rămâne sănătos, poate câştiga câte două trofee pe an. Trebuie să ne mai întrebăm şi dacă Roger mai e capabil să câştige vreunul sau poate cineva să-l învingă pe Nadal la Roland Garros.
Nadal e forţa, Federer e răbdarea şi Djokovic e strategul. Dacă ar fi să merg la război cu unul dintre ei, aş face-o cu Rafa, ce are el depăşeşte orice armată.” , a declarat John McEnroe pentru cei de la El Pais.

Nadal, Djokivic şi Federer sunt în cărţi pentru câştigarea primului Mare Şlem al anului, Australian Open. Sârbul şi elveţianul se întâlnesc în meci direct în semifinale, în timp ce Rafael Nadal joacă partida pentru accederea în penultimul act, miercuri.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
tenis,
mcenroe,
opinie

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici