Mediafax Echipa

Pricopie: Nu exclud să avem manuale împărţite pe semestre, anul viitor. Vor fi şi manuale digitale

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a declarat că nu exclude ca de anul viitor, să existe, cel puţin la clasele mici, câte două volume la fiecare manual, corespunzătoare semestrelor, pentru a mai uşura ghiozdanul cărat de elevi, alături de manualele digitale, cu aplicaţii multimedia.

INCENDIU în Bistriţa: Două case şi mai multe anexe gospodăreşti au ars

Două case şi mai multe anexe gospodăreşti din comuna Romuli au ars într-un incendiu, în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-un incendiu, după ce locatarii uneia dintre case, doi octogenari, ar fi făcut foc într-o afumătoare, iar acesta s-a extins.

FOCURI DE ARMĂ în faţa sediului Guvernului italian, în timp ce noii miniştri depuneau jurământul. Trei persoane au fost rănite

Focuri de armă au fost trase duminică la prânz, rănind trei persoane, în faţa Palatului Chigi, sediul Guvernului, la Roma, în momentul în care Guvernul Letta depunea jurământul la Palatul Quirinal, au anunţat agenţiile şi televiziunile italiene.

Tir de rachetă în SIRIA: Cel puţin patru civili, inclusiv copii, ucişi în provincia siriană Alep – ONG

Armata siriană a tras duminică dimineaţa o rachetă de tip sol-sol împotriva localităţii Tall Rifaat, în nordul ţării, omorând cel puţin patru civili, inclusiv copii, potrivit unui ONG sirian.

Ministrul Educaţiei: Vor avea loc evaluări de tipul celei naţionale, din doi în doi ani, până la clasa a VIII-a

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a anunţat, duminică, organizarea de evaluări, de tipul celei naţionale de la sfârşitul clasei a VIII-a, şi la clasele a II-a, a IV-a şi a VI-a, începând cu următorul an şcolar.

Turneul „Pianul călător”, susţinut de Horia Mihail, s-a încheiat la Tulcea

Cea de-a treia ediţie a turneului "Pianul călător", povestea muzicală al cărei protagonist este muzicianul Horia Mihail, s-a încheiat sâmbătă la Tulcea, instrumentul urmând să rămână la Teatrul "Jean Bart" pentru trei ani, fiind pus la dispoziţia comunităţii locale de Radio România.

Forţele aeriene israeliene au efectuat trei raiduri în Fâşia Gaza, împotriva Jihadului Islamic

Forţele aeriene israeliene au efectuat trei raiduri, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în Fâşia Gaza, vizând aripa armată a mişcării Jihadul Islamic, o formaţiune palestiniană radicală, fără să rănească pe cineva, au declarat martori palestinieni.

Remus Pricopie va propune organizarea centralizată a simulărilor pentru evaluarea naţională şi bacalaureat

Ministrul Educaţiei Remus Pricopie a declarat că va propune ca simulările pentru evaluarea naţională şi bacalaureat să se organizeze, începând cu următorul an şcolar, în aceleaşi condiţii în care se dau examenele, şi nu descentralizat.

ATENTATUL din BOSTON: Mama suspecţilor era pusă sub ascultare în Rusia. Într-o discuţie vorbea despre jihad

Autorităţile ruse au pus-o sub ascultare telefonică pe mama tinerilor ceceni implicaţi în dublul atentat cu bombă comis la maratonul de la Boston şi au înregistrat în 2011 una dintre conversaţiile în care aceasta evoca jihadul în termeni vagi, a anunţat sâmbătă CNN.

NOI TENSIUNI ÎN COREEA: Seulul avertizează că Phenianul pregăteşte manevre terestre şi aeriene DE AMPLOARE

Coreea de Nord părea să pregătească duminică manevre terestre şi aeriene pe fondul tensiunilor în creştere în peninsula coreeană, în urma testului nuclear nord-coreean de la 12 februarie, a anunţat o sursă guvernamentală sud-coreeană.

„Noroc cu România-n lume”, la cea de-a 13-a aniversare a Pro TV Internaţional

Pro TV Internaţional sărbătoreşte 13 ani de la lansare cu emisiunea aniversară "Noroc cu România-n lume", unde sunt invitaţi 19 dintre cei mai îndrăgiţi artişti români şi care va fi difuzată luni, de la ora 20.00, informează televiziunea.

Preşedintele palestinian a anunţat lansarea unor consultări pentru formarea unui guvern de uniune

Preşedintele palestinian Mahmoud Abbas a anunţat sâmbătă lansarea unor consultări pentru formarea unui nou guvern de uniune naţională, a raportat agenţia oficială WAFA.

Selena Gomez, dată în judecată de un producător de parfumuri

Actriţa şi cântăreaţa Selena Gomez a fost dată în judecată de un producător de parfumuri, care o acuză de nerespectarea termenilor din contractul încheiat de aceasta pentru promovarea unei linii de parfumuri care îi poartă numele.

O stradă din Londra ar putea primi numele lui Amy Winehouse

O stradă din nordul Londrei ar putea primi numele regretatei cântăreţe Amy Winehouse, potrivit tatălui acesteia, Mitch, care a apelat la fani pentru primi idei în acest sens.

Clint Eastwood: Mi-ar plăcea să regizez filme şi la 105 ani

Cineastul american Clint Eastwood, în vârstă de 82 de ani, spune că ar fi frumos să ajungă să regizeze filme şi la 105 ani, dorinţă pe care o califică însă de un "optimism suprem".

Will.i.am, acuzat de un DJ rus că i-a furat o piesă. Cântăreţul american neagă – VIDEO

Will.i.am, membru al trupei The Black Eyed Peas, este acuzat de un producător muzical rus că i-a furat o piesă, pe care a inclus-o pe cel mai nou album solo al său, "(hash)willpower", însă cântăreţul american respinge acuzaţiile.

Cecile Kyenge, prima femeie de culoare din istoria Italiei care accede la rangul de ministru

Între numele noi din cadrul Guvernului lui Enrico Letta, dezvăluit sâmbătă, se află şi Cecile Kyenge, nominalizată în funcţia de ministru al Integrării, prima femeie de culoare, în istoria Italiei, care accede la rangul de ministru.

Scandal la IKEA: Doi inculpaţi pentru spionarea unor angajaţi şi clienţi ai filialei din Franţa

Ancheta asupra unor suspiciuni de supraveghere a unor salariaţi şi clienţi Ikea Franţa a luat o nouă turnură, odată cu inculparea, vineri, a unui fost director şi a actualului şef al securităţii unui magazin din sudul ţării.

OM VERSUS NATURĂ: Topul celor mai impresionante poveşti de SUPRAVIEŢUIRE – FOTO

Hollywood-ul iubeşte poveştile despre supravieţuire. În 2010, scenariştii din Cetatea Filmului nu au ratat ocazia de a spune povestea lui Aron Ralston, care a rămas blocat timp de 127 de ore sub o rocă imensă, rolul principal revenindu-i lui James Franco. Însă, în istoria omenirii există multe alte întâmplări extraordinare care dovedesc puterea de supravieţuire a oamenilor.

Armata israeliană a anunţat că va înceta să utilizeze muniţia cu fosfor. Artileria va dezvolta un nou tip de muniţie

Armata israeliană a decis să renunţe la utilizarea muniţiei pe bază de fosfor alb, care a provocat condamnări din partea comunităţii internaţionale în cursul operaţiunii militare din perioada decembrie 2008-ianuarie 2009 în Fâşia Gaza, potrivit unui comunicat militar.

Barack Obama îndeamnă Congresul să pună capăt tăierilor bugetare „idioate”

Barack Obama a îndemnat sâmbătă membrii Congresului să pună capăt tăierilor bugetare "imprudente" şi "idioate" şi să adopte un plan mai "judicios" de reducere a cheltuielilor, pentru a continua să alimenteze creşterea economică.

AFP: Noul Guvern italian are o componenţă politică îndrăzneaţă şi riscantă

Noul Guvern italian are 21 de membri, între care şapte femei, reunind politicieni din diverse tabere, de la lideri de stânga şi până la protejatul lui Silvio Berlusconi, dar şi un fost prefect de centru şi o activistă feministă din cadrul Partidului Radical.

Cât de rare sunt trăsăturile tale fizice: Lucruri pe care nu le ştiai despre ochii, părul şi obiceiurile tale – VIDEO

Câţi oameni sunt stângaci, câţi au ochii albaştri şi câte persoane strănută când sunt expuse la lumină puternică? Sunt câteva dintre statisticile inedite pe care le oferă un videoclip care arată cât de speciale sau comune sunt diferite trăsături fizice.

Obiceiuri şi tradiţii de FLORII

Ortodocşii prăznuiesc, duminică, Floriile sau Duminica Stâlpărilor, cea mai importantă sărbătoare care vesteşte Paştele, rememorând intrarea lui Iisus în Ierusalim şi sărbătorindu-i, totodată, pe cei cu nume de flori.

Drumul alimentelor „de la furcă la furculiţă”, duminică, la „România, te iubesc! „

Drumul alimentelor "de la furcă la furculiţă", care trece prin pesticide, îngrăşăminte, antibiotice, antidepresive şi aditivi sintetici, constituie subiectul ediţiei de duminică a emisiunii "România, te iubesc!", difuzată de la ora 18.00 la Pro TV.

Cotidianul Sport: Shakira şi Pique se vor căsători în iulie. Ce loc INEDIT au ales pentru nunta lor – FOTO

Cotidianul catalan Sport anunţă că fotbalistul formaţiei FC Barcelona, Gerard Pique, şi artista columbiană Shakira se vor căsători pe 17 iulie, la Grădina Botanică Marimurtra din provincia Girona.

Ioan Niculae: Idioţii noştri nu au fost în stare să joace nimic

Patronul echipei Astra Giurgiu, Ioan Niculae, i-a criticat dur pe fotbaliştii antrenaţi de Daniel Isăilă, sâmbătă seară, după înfrângerea din meciul din deplasare cu FC Vaslui, scor 2-1, calificându-i drept "idioţi" şi spunând că nu au fost în stare să joace nimic, informează prosport.ro.

LIGA I: FC Vaslui – Astra Giurgiu, scor 2-1

Formaţia Astra Giurgiu a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-0), de echipa FC Vaslui, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I, în care de la ambele grupări a fost eliminat un jucător.

Năstase: Există presiune în PSD pentru candidat propriu la prezidenţiale. PNL ar putea obţine premierul

Fostul premier Adrian Năstase a declarat, sâmbătă seară, că în PSD există o "anumită presiune" pentru desemnarea unui candidat propriu la alegerile prezidenţiale, precizând că în acest caz PNL ar putea obţine poziţia de premier, dar europarlamentarele se dovedesc mai importante pentru partide.

REPORTAJ: Mii de credincioşi şi sute de preoţi la pelerinajul de Florii, care a pornit de la temelia Catedralei Mântuirii Neamului – GALERIE FOTO

Mii de credincioşi şi sute de preoţi au participat sâmbătă la pelerinajul de Florii din Capitală, cu ocazia căruia a fost oficiată prima slujbă la locul unde se construieşte Catedrala Mântuirii Neamului, Patriarhul Daniel spunând că poate, acum că se vede lucrarea, oamenii vor da bani pentru ea.

Năstase, Pavel, Bahrami şi Panatta au încântat publicul bucureştean cu un meci demonstrativ – FOTO

Foştii jucători Ilie Năstase, Andrei Pavel, Mansour Bahrami şi Adriano Panatta au încântat publicul de la Arenele BNR, sâmbătă seară, cu meci demonstrativ de dublu organizat în cadrul turneului BRD Năstase-Ţiriac Trophy.

Cele mai CIUDATE ORAŞE din lume: TOPUL celor mai nebuneşti aşezări unde oamenii au ales să locuiască – GALERIE FOTO

Un oraş construit într-un cimitir, un altul în mijlocul deşertului în care toate clădirile sunt din lut sau unul construit sub pământ se numără într-un top al celor mai ciudate locuri în care oamenii au ales să trăiască într-o comunitate.

LIGA I: Petrolul Ploieşti – Viitorul Constanţa, scor 3-0

Formaţia Petrolul Ploieşti a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Viitorul Constanţa, într-un meci din etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Patru militari NATO morţi în sudul Afganistanului, în urma prăbuşirii unui avion

Patru militari din cadrul coaliţiei NATO au murit sâmbătă, în urma prăbuşirii unui avion în sudul Afganistanului, a anunţat Forţa NATO în această ţară (ISAF).

Oprescu ameninţă că va ataca în instanţă noul buget al Capitalei: „A fost făcut pe picior în baie, s-a născut spontan, la comandă politică”

Primarul Capitalei Sorin Oprescu a declarat, sâmbătă, că bugetul Municipiului Bucureşti, votat sâmbătă în Consiliul General, este unul "paralel", care s-a născut spontan, de dimineaţă, la comandă politică, precizând că, dacă nu va fi funcţional şi legal, îl va ataca în instanţă.

O tânără a fost găsită decedată în Drumul Taberei, după ce a căzut de la etaj

O tânără a fost găsită decedată în cartierul Drumul Taberei din Capitală, moartea fiindu-i provocată de căderea de la un etaj de bloc, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, Alexandru Niculae. Potrivit poliţiştilor, tânăra s-ar fi aruncat pe geam din casa scării blocului, în acest moment neexistând suspiciuni de omor.

Horia Tecău şi Max Mirnîi au câştigat finala de dublu la BRD Năstase-Ţiriac Trophy

Perechea Horia Tecău/Max Mirnâi (România/Belarus), cap de serie numărul unu, a câştigat, sâmbătă, proba de dublu din cadrul turneului BRD Năstase-Ţiriac Trophy, dotat cu premii în valoare totală de 467.800 de euro.

Italia are un nou GUVERN, după două luni de criză politică. Miniştrii cabinetului lui Enrico Letta vor depune jurământul duminică

Liderul stângii Enrico Letta a anunţat sâmbătă formarea unui nou Guvern italian, în cadrul căruia numărul doi va fi Angelino Alfano, liderul partidului lui Silvio Berlusconi. "Era singurul Guvern posibil, iar constituirea sa nu putea să aştepte", a comentat preşedintele italian Giorgio Napolitano.

Peste 1.400 de participanţi la Crosul „Gabriela Szabo”. La eveniment a fost prezent şi ministrul Sportului – FOTO

Un număr de 1.438 de concurenţi au participat, sâmbătă, la Bistriţa, la Crosul pe şosea "Gabriela Szabo", ajuns la ediţia a VIII-a, eveniment la care au participat, printre alţii, ministrul ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, dar şi deputatul PSD Mihai Sturzu.

RECORD INEDIT: O monedă de cinci cenţi vândută pentru 3,17 milioane de dolari – FOTO

O monedă de cinci cenţi, datând din 1912, gravată cu imaginea Statuii Libertăţii, a fost vândută pentru suma de 3,17 milioane de dolari la o licitaţie organizată în SUA de casa Heritage Auctions.