Mediafax Echipa

Planul francez de restructurare a datoriilor Greciei prevede două opţiuni

Propunerea franceză de restructurare a datoriilor Greciei include două opţiuni pentru deţinătorii de obligaţiuni care vor să participe, în perioada iulie 2011-iunie 2014, iar aplicarea planului depinde şi de acordul informal al agenţiilor de rating, potrivit unui proiect citat de Reuters.

UPDATE: CE vrea un responsabil politic pentru gestionarea pe orizontală a fondurilor UE în România

(adaugă, în paragrafele 5-12, elemente de background referitoare la numele vehiculate pentru conducerea unei eventuale structuri de gestionare a fondurilor europene)

O ramă foto şi o cutie în culorile monegasce, cadoul Casei regale a României pentru Albert al II-lea

Familia regală a României va oferi ca dar de nuntă cuplului princiar din Monaco o ramă dublă de fotografii şi o cutie din piele în culorile steagului monegasc, realizate pentru această ocazie de artistul Dan Coma, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Trăilă: Unitatea pentru Verificarea Achiziţiilor funcţionează prost, nu are o organizare coerentă

Unitatea Centrală pentru Verificarea Achiziţiilor Publice funcţionează prost la acest moment deoarece nu are o organizare coerentă, inspectorii instituţiei fiind angajaţi ai direcţiilor de finanţe publice, care nu au nicio legătură cu achiziţiile publice, afirmă preşedintele ANRMAP, Cristina Trăilă.

Ajutorul umanitar al României pentru Japonia constând în apă minerală a ajuns la destinaţie

Ajutorul umanitar acordat de România după cutremurul de la 11 martie, constând din 15.360 de sticle de apă minerală plată de doi litri a ajuns, marţi, pe aeroportul Narita, a anunţat Ambasada Japoniei la Bucureşti.

Brata: Voi evolua cu o mască de protecţie pe faţă cel puţin şase luni

Mijlocaşul echipei Pandurii Târgu Jiu, Ciprian Brata, va evolua cel puţin şase luni cu o mască pe faţă pentru a se proteja după intervenţia chirurgicală suferită la nas în urma unei deviaţii de sept, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lotul Uruguayului pentru Copa America

Selecţionerul reprezentativei Uruguayului, Oscar Washinton Tabarez, a anunţat, marţi, lotul pentru Copa America, care se va desfăşura în perioada 1-24 iulie în Argentina, informează site-ul calciomercato.it.

15 bănci din UE, dintr-un total de 91 evaluate, vor pica testele de stres

Până la 15 bănci din Uniunea Europeană, dintr-un total de 91 evaluate, vor pica testele de stres prin care va fi verificată soliditatea lor financiară, potrivit unor surse din zona euro apropiate situaţiei.

Parisul susţine înfiinţarea unei poliţii europene specializate în infracţionalitate cibernetică

Ministrul francez pentru Afaceri Europene, Laurent Wauquiez, a preconizat, marţi, crearea de către Uniunea Europeană a unei unităţi specializate în lupta împotriva infracţionalităţii cibernetice, un fel de "FBI cibernetic", relatează AFP.

Doi tineri, reţinuţi de DIICOT pentru trafic cu cannabis şi ecstasy în Capitală

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a reţinut doi tineri pentru trafic cu cannabis şi ecstasy, în momentul în care au fost ridicaţi de anchetatorii antidrog, suspecţii aveau la ei peste 1.300 de comprimate şi 27 de pachete de marihuana.

Titlurile OMV Petrom, BRD şi BT reprezintă peste 3% din activele fondurilor private de pensii

Acţiunile OMV Petrom, BRD şi Banca Transilvania (BT) au o pondere de 3,14% în totalul activelor fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II), care au crescut cu 81,7% în 2010, la 4,33 miliarde de lei, conform raportului anual al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private.

Deputaţii au aprobat ordonanţa privind obligativitatea echipării maşinilor cu anvelope de iarnă

Deputaţii au adoptat, marţi, cu 153 de voturi favorabile, 123 "împotrivă" şi o abţinere, Ordonanţa Guvernului care prevede obligativitatea echipării autoturismelor cu anvelope de iarnă, Camera fiind for decizional.

Adrian Mutu, Ilie Năstase şi Alina Dumitru, cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni

Adrian Mutu, Ilie Năstase şi Alina Dumitru au devenit cetăţeni de onoare ai oraşului Buşteni (Prahova), primăria oferindu-le, pe lângă titlu, şi un teren de 500 de metri pătraţi, iar Mutu urmează să primească diploma şi trofeul de cetăţean de onoare miercuri, în cadrul unei ceremonii.

Eleva de clasa a XII-a din Lupeni a trimis un sms prietenului său înainte să se sinucidă

Eleva de clasa a XII-a din localitatea hunedoreană Lupeni care s-a aruncat de la etajul al cincilea al blocului în care locuia a trimis un sms prietenului său, prin care îşi cerea iertare de la acesta, mesajul fiind expediat cu câteva minute înainte de a se sinucide.

UPDATE:Băsescu:Pogromul din Iaşi,una dintre cele mai tragice pagini din istoria evreilor din România

(adaugă informaţii despre manifestările organizate la Iaşi cu prilejul comemorării evenimentelor petrecute în urmă cu 70 de ani)

Iranul a lansat 14 rachete balistice, în cadrul unor manevre „defensive” – FOTO

Iranul a lansat marţi 14 rachete balistice de diferite modele, cu rază scurtă sau medie de acţiune, în cadrul manevrelor "defensive" efectuate de Gardienii Revoluţiei timp de zece zile, a anunţat televiziunea de stat.

Grupul orădean Cesal, parte a Atlas din Polonia, estimează afaceri de 11,5 mil.euro, mai mari cu 10%

Grupul Cesal din Oradea estimează afaceri mai mari cu 10% în 2011, de la 10,5 milioane euro anul trecut, prognoza fiind susţinută în special de modernizarea capacităţilor de producţie, potrivit reprezentanţilor producătorului de materiale de construcţii, preluat la finele lui 2010 de Atlas Polonia.

Porsche România a lansat Volkswagen Golf Cabrio cu preţuri pornind de la 21.000 euro cu TVA

Porsche România, importatorul mărcii Volkswagen, a lansat versiunea decapotabilă a modelului Golf, disponibilă la dealeri cu preţuri cuprinse între 21.056 euro şi 26.178 euro cu TVA inclus, potrivit site-ului companiei.

Bulgaria va primi încă 74 de milioane de euro pentru închiderea a patru reactoare de la Kozlodui

Bulgaria va primi un ajutor suplimentar, în valoare de 73,8 milioane de euro, pentru închiderea, sub presiunea Bruxelles-ului, a patru reactoare de la centrala nucleară Kozlodui, a anunţat marţi ministrul Economiei şi Energiei, Traicio Traikov, relatează AFP.

EXCLUSIV: CE vrea un responsabil politic pentru gestionarea pe orizontală a fondurilor UE în România

CE doreşte desemnarea unui responsabil politic pentru gestionarea pe orizontală a problematicii fondurilor europene, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse UE, precizând că acest responsabil politic nu ar prelua autorităţile de management de la ministere dar ar gestiona aspecte precum licitaţiile.

Comisia juridică a Camerei va face în vară dezbateri pe Constituţie la Cluj-Napoca, Iaşi şi Braşov

Deputaţii din Comisia juridică vor putea să lucreze, în această vară, în afara Parlamentului, în oraşele Cluj-Napoca, Iaşi şi Braşov, unde să aibă dezbateri informale pe tema proiectului de revizuire a Constituţiei, a anunţat, marţi, secretarul Camerei Niculae Mircovici.

Conducerea PNL Arad reclamă „sifonarea” de fonduri către „clientela PDL” printr-o investiţie locală

Conducerea organizaţiei municipale PNL Arad susţine că importante sume de bani destinate reabilitării unui pod istoric din oraş, lucrări finanţate cu bani europeni, sunt "sifonate" către "clientela PDL", printr-o "firmă de casă a PDL" care a câştigat licitaţia şi a dat lucrările în subantrepriză.

Ordonanţe ale Guvernului,respinse în Senat pe fondul prezenţei mai scăzute a parlamentarilor puterii

Senatul a respins, marţi, două ordonanţe ale Guvernului, pe fondul unei prezenţe mai reduse a parlamentarilor reprezentând arcul guvernamental la ultima şedinţă din această sesiune acestei Camere legislative.

Băsescu: Pogromul de la Iaşi, una dintre cele mai tragice pagini din istoria evreilor din România

Pogromul de la Iaşi, din 27-29 iunie 1941, reprezintă una dintre cele mai tragice pagini din istoria evreilor din România şi nimeni, niciodată, individ sau autoritate nu va putea găsi vreo justificare sau vreo scuză, se arată într-un mesaj al preşedintelui Traian Băsescu.

Lotul Ecuadorului pentru Copa America

Selecţionerul reprezentativei Ecuadorului, Reinaldo Rueda, a anunţat, marţi, lotul pentru Copa America, care se va desfăşura în perioada 1-24 iulie în Argentina, informează site-ul calciomercato.com.

Bunuri de 16.000 de lei, confiscate în urma unor controale pe Dunăre şi lacurile Snagov şi Bicaz

Poliţiştii de la Transporturi au confiscat bunuri de 16.000 de lei şi au acordat 30 de amenzi în urma unor controale derulate timp de o săptămână la regimul navigaţiei pe Dunăre şi pe lacurile Snagov şi Bicaz.

BCR: Băncile sunt interesate să cofinanţeze proiecte cu fonduri UE dacă acestea sunt profitabile

Băncile sunt interesate să acorde finanţări pentru proiecte care beneficiază de fonduri europene dacă acestea sunt bancabile şi profitabile, a declarat Wolfgang Schoiswohl, vicepreşedinte responsabil cu segmentul de companii al BCR.

Justiţia din Egipt ordonă dizolvarea consiliilor municipale

Un tribunal din Cairo a ordonat marţi dizolvarea consiliilor municipale, ai căror reprezentanţi au fost aleşi în perioada preşedintelui Hosni Mubarak, înlăturat de la putere în februarie, a anunţat o sursă judiciară, citată de AFP.

Marcel Popescu va fi director general la FC Braşov

Conducerea grupării FC Braşov a ajuns la un acord cu impresarul Marcel Popescu pentru a prelua funcţia de director general la clubul braşovean.

Pierderile administratorilor de pensii private au crescut cu 55,3% anul trecut, la 45,97 mil. lei

Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) au încheiat anul 2010 cu o pierdere cumulată de 45,97 milioane de lei, în creştere cu 55,3% faţă de anul precedent, potrivit datelor din raportul anual al Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP)

Alba: Două spitale clasificate provizoriu pentru că nu îndeplinesc criteriile Ministerului Sănătăţii

Două spitale din judeţul Alba au fost clasificate provizoriu deoarece nu îndeplinesc criteriile impuse de Ministerul Sănătăţii, unităţile neavând linie de gardă avizată sau medici specialişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sute de tone de produse alimentare, confiscate dintr-un complex comercial din Braşov

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Braşov au confiscat aproximativ 400 de tone de produse alimentare, în special carne şi brânzeturi, de la un agent economic din complexul comercial Brintex care a adus statului un prejudiciu de peste 2,5 milioane de lei.

Salvarea Bucureşti vrea în Cartea Recordurilor. Ce acţiune se va organiza şi cum poţi să participi

Salvarea Bucureşti vrea să intre în Cartea Recordurilor cu un proiect prin care, în 26 iulie, pe Stadionul Dinamo, 7.000 de români să înveţe simultan să facă resuscitare şi să acorde primul ajutor, un concurs similar fiind câştigat în 2010, de Mexic.

Primarul şi viceprimarul Hunedoarei, deferiţi justiţiei într-un alt caz de achiziţii nelegale

Primarul şi viceprimarul municipiului Hunedoara, liberalii Ovidiu Marius Hada şi Nicolae Robert Dan, au fost trimişi în judecată de procurorii anticorupţie într-un alt caz de achiziţii publice nelegale atribuite administratorului unei firme, cu care edilii se află în relaţii de rudenie.

Raluca Turcan despre scrisoarea lui Radu F.Alexandru: Aşa ceva nu se face din partea unui coechipier

Deputatul PDL Raluca Turcan a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, referitor la criticile lui Radu F. Alexandru la adresa şefului statului, că "aşa ceva nu se face niciodată din partea unui coechipier".

Mircea Toader: Opiniile lui Radu F.Alexandru nu sunt susţinute de partid; motivaţia e personală

Liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, a declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că "nu sunt susţinute de partid" opiniile lui Radu F. Alexandru, care l-a criticat pe şeful statului pentru afirmaţiile făcute la adresa Regelui Mihai.

Boc: De la 1 mai au fost încheiate 527.277 contracte de muncă noi

Primul-ministru Emil Boc a precizat, marţi, la o dezbatere privind ordoliberalismul şi economia socială de piaţă, că din luna mai şi până în prezent au fost încheiate 527.277 de contracte noi de muncă, arătând că dintre acestea 66% sunt pe perioadă nedeterminată, iar 34% pe perioadă determinată.

Romanian President Thanks Local Greek-Owned Banks For „Proper” Conduct

Romanian President Traian Basescu said Tuesday, after a talk with Greek President Karolos Papoulias, that the seven Greek banks on the Romanian market are operating "properly," for which he is thankful.

Mii de persoane manifestează în Grecia, în prima zi a grevei generale

Mii de manifestanţi au ieşit pe străzile din Atena şi Salonic (nord), marţi, în prima zi a unei greve generale de 48 de ore, declanşată de sindicate, în semn de protest faţă de bugetul de austeriate dezbătut în Parlament, relatează AFP.

Harghita: Traficul pe E 578, blocat la ieşirea din Sărmaş în urma unui accident soldat cu doi răniţi

Traficul pe Drumul European E 578 este blocat pe ambele sensuri, marţi după-amiază, la ieşirea din localitatea harghiteană Sărmaş spre Gheorgheni din cauza unui accident rutier în care au fost implicate un TIR şi o autoutilitară şi care s-a soldat cu doi răniţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.