Mediafax Echipa

Oltean: Dacă UDMR nu e de acord cu oferta 8+2, vom renunţa la reorganizare până după parlamentare

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a susţinut, într-un interviu pentru "Gândul", că, dacă UDMR va refuza oferta făcută la Cotroceni referitoare la opt regiuni plus Harghita şi Covasna drept judeţe separate, se va renunţa la proiectul reorganizării, până după alegerile parlamentare.

Lider PSD Harghita: Băsescu a recunoscut indirect existenţa Ţinutului Secuiesc

Preşedintele PSD Harghita, Mircea Duşa, consideră că ultima propunere de regionalizare a lui Traian Băsescu reprezintă, indirect, recunoaşterea existenţei aşa-zisului Ţinut Secuiesc, spunând că reorganizarea ţării nu intră în competenţele şefului statului, ci ale Parlamentului.

Antonescu: Am speranţa că liderii UDMR înţeleg cu cine sunt înhăitaţi

Liderul PNL, Crin Antonescu, a afirmat, joi, la Ploieşti, că are "speranţa" că liderii UDMR ştiu cu cine sunt "înhăitaţi" şi că aceştia sunt conştienţi că, dacă participă la reorganizarea administrativă a ţării "în bătaie de joc", "nu mai aude nimeni de ei în trei ani".

Vaslui: Peste 30 de elevi s-au transferat în ultimele zile în şcoli din străinătate

Peste 30 de elevi din judeţul Vaslui s-au transferat, în ultimele zile, în unităţi de învăţământ din străinătate, odată cu încheierea anului şcolar, numărul total al celor care au plecat să frecventeze cursurile şcolilor de peste hotare fiind de 250 de elevi numai în ultimul an de învăţământ.

Adrian Mutu, jucătorul Cesenei pentru doi ani (oficial) – 2 –

Clubul Cesena a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a reuşit să îl achiziţioneze pe atacantul Fiorentinei, Adrian Mutu, care a semnat un contract pe doi ani, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon.

Simirad: Investiţia pentru modernizarea aeroportului Iaşi se va ridica în prima fază la 80 mil.euro

Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Constantin Simirad, a declarat, joi, că investiţia pentru modernizarea aeroportului se va ridica în prima fază la 80 de milioane de euro, jumătate din sumă existând deja în conturile instituţiei, restul banilor urmând a fi asiguraţi printr-un împrumut bancar.

Christine Lagarde va fi intervievată joi de board-ul FMI pentru postul de director general

Ministrul francez de Finanţe, Christine Lagarde, va fi intervievată joi de board-ul Fondului Monetar Internaţional (FMI), care trebuie să desemneze, într-o săptămână, noul director general, transmite AFP.

Un egiptean a fost condamnat la 25 de ani de închisoare pentru spionaj în favoarea Israelului

Un egiptean a fost condamnat joi la 25 de ani de închisoare, de către un tribunal de excepţie, pentru spionaj în favoarea Israelului, relatează AFP.

Oltean: Dacă UDMR nu e de acord cu oferta 8+2, vom renunţa la proiectul reorganizării până după parlamentare

Secretarul general al PDL, Ioan Oltean, a susţinut, într-un interviu pentru "Gândul", că, dacă UDMR va refuza oferta făcută la Cotroceni referitoare la opt regiuni plus Harghita şi Covasna drept judeţe separate, se va renunţa la proiectul reorganizării, până după alegerile parlamentare.

Primarul comunei doljene Cârna a fost arestat pe 29 de zile pentru infracţiuni economice

Primarul comunei doljene Cârna, Cornel Andrei, acuzat de mai multe infracţiuni economice prin care ar fi prejudiciat bugetul de stat cu peste 200.000 lei, a fost arestat pentru 29 zile de către magistraţii Judecătoriei Segarcea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Iliescu, despre declaraţiile lui Băsescu referitoare la Regele Mihai: Iresponsabile, descalificante

Fostul preşedinte Ion Iliescu a apreciat joi la B1 TV drept lipsite de răspundere şi "descalificante" declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu referitoare la Regele Mihai, menţionând că fostul suveran nu a abdicat, ci "a fost abdicat"

Adrian Mutu, jucătorul Cesenei pentru doi ani

Clubul Cesena a anunţat, joi, pe site-ul oficial, că a reuşit să îl achiziţioneze pe atacantul Fiorentinei, Adrian Mutu, care a semnat un contract pe doi ani, cu opţiune de prelungire pentru încă un sezon.

Acţiunile europene au închis la cel mai redus nivel din ultimele trei luni

Acţiunile celor mai mari companii europene au încheiat tranzacţiile de joi în scădere la cel mai redus nivel din ultimele trei luni, după ce date negative privind şomajul din Statele Unite au amplificat temerile referitoare la ritmul redresării economiei americane, transmite Reuters.

Raport ONU: Producţia de opiu afgan a scăzut semnificativ în 2010

Producţia de opiu afgan s-a confruntat, anul trecut, cu o scădere importantă, după ce a fost afectată de o boală vegetală, iar Myanmar a înregistrat, în paralel, o creştere îngrijorătoare a recoltelor sale, a avertizat joi Biroul ONU împotriva Drogurilor şi Crimei (ONUDC).

NBG ar putea grupa operaţiunile din Europa de Sud-Est într-o singură entitate, pentru eficienţă

National Bank of Greece (NBG), cea mai mare bancă din Grecia, prezentă în România, ar putea grupa operaţiunile din Europa de Sud-Est într-o singură entitate, pentru flexibilitate, economii de costuri şi acces autonom la pieţele de capital, a declarat directorul general, Apostolos Tamvakakis.

MCSI revine cu legea de stocare a datelor privind comunicaţiile, declarat neconstituţional în 2009

Ministerul Comunicaţiilor promovează din nou un proiect de lege, declarat neconstituţional în 2009, care obligă operatorii telecom să stocheze, pentru şase luni, anumite date privind apelurile telefonice, SMS şi email-uri, care vor putea fi transmise organelor judiciare sau de siguranţă naţională.

Levente Szekely, prefect de Vaslui: Reorganizarea trebuie făcută, dar nici cum vrea PDL, nici UDMR

Prefectul judeţului Vaslui, Levente Csaba Szekely, numit în funcţie din partea UDMR, consideră oportună reorganizarea administrativă a României, însă, din punctul său de vedere, trebuie găsită "o variantă de mijloc" între ceea ce propune PDL şi ceea ce vrea UDMR.

Armata americană recunoaşte că a avut un dezacord cu Barack Obama asupra retragerii din Afganistan

Şeful Statului Major Interarme american, Michael Mullen, a recunoscut, joi, că a avut un dezacord cu preşedintele american, Barack Obama, asupra anvergurii retragerii din Afganistan, iar subsecretarul pentru Apărare a dat asigurări că militarii nu se vor "grăbi spre ieşire", relatează AFP.

CFR Cluj a învins cu scorul de 16-0 echipa Bischofshofen SV, din liga a patra austriacă

Formaţia CFR Cluj a început stagiul de pregătire din Austria cu un meci amical câştigat, joi, cu scorul de 16-0, în faţa echipei Bischofshofen SV, din liga a patra austriacă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Londra este implicată în contacte cu talibani afgani, în vederea unor negocieri de pace

Ministrul britanic de Externe, William Hague, a anunţat joi, la Islamabad, că Marea Britanie este implicată în "contactele" demarate în vederea unor negocieri de pace cu talibanii afgani, confirmate duminica trecută de Washington.

Braşov: Prima ediţie a festivalului medieval „Cavalerii de la Malta”, la Râşnov

Primăria Râşnov va organiza, vineri, prima ediţie a festivalului medieval "Cavalerii de la Malta" prin care se încearcă redarea istoriei medievale în detaliu, la care vor participa peste 200 de cavaleri şi domniţe din ţară, dar şi din Germania, Italia şi Austria.

Suceava: Un bărbat a murit după ce a fost pălmuit de un tânăr şi s-a lovit cu capul de asfalt

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Suceava. este cercetat pentru lovituri cauzatoare de moarte, după ce a pălmuit un bărbat de 58 de ani, care a murit după ce s-a lovit cu capul de asfalt, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Târg de ambarcaţiuni sportive şi autoturisme de teren, la Constanţa

Douăzeci de firme vor expune, până la sfârşitul săptămânii, în cadrul unui târg specializat de echipamente şi ambarcaţiuni sportive, articole pentru sport şi salon auto, la Constanţa, evenimentul fiind organizat de Camera de Comerţ, Industrie, Navigaţie şi Agricultură Constanţa.

Suceava: Terenuri primite ilegal, ce urmează să fie expropriate de pe traseul şoselei de centură

Prefectul de Suceava, Sorin Popescu, a declarat, joi, că a fost sesizat că proprietari de terenuri ce urmează să fie expropriate în zona şoselei de centură a municipiului Suceava au primit în mod nelegal aceste suprafeţe şi a spus că va începe să facă verificări ale titlurilor deţinute ilegal.

Uniunea Europeană aprobă sancţiuni consolidate împotriva Siriei

Statele Uniunii Europene (UE) au aprobat, joi, un nou set de sancţiuni împotriva Siriei, din cauza continuării reprimării manifestaţiilor, care vizează şapte persoane, între care trei iranieni, şi patru societăţi, potrivit unor diplomaţi, citaţi de AFP.

Sechestru pe mai mulţi jucători ai FC Timişoara pentru datorii la bugetul statului

Directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Timiş, Mircea Călin, a declarat, joi, la Sport.ro, că există sechestru pus pe mai mulţi jucători ai FC Timişoara, însă preşedintele Marian Iancu a afirmat că numai trei fotbalişti, Dorin Goga, Alexandru Curtean şi Ionuţ Matei sunt în acestă situaţie

Sabău îşi prelungeşte contractul cu FCM Târgu Mureş cu încă un an

Directorul Fotbal Club Municipal Târgu Mureş, Aurelian Băbuţan, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că va semna, în cursul acestei zile, prelungirea contractului cu antrenorul Ioan Ovidiu Sabău.

Anja Andersen, antrenor secund al echipei masculine Viborg HK

Daneza Anja Andersen urmează să preia funcţia de antrenor secund al echipei masculine Viborg HK, la trei luni şi jumătate după ce a fost demisă de la formaţia Oltchim Râmnicu Vâlcea.

Avertizare de ploi abundente în Transcarpatia (Ucraina), autorităţile sucevene sunt „în atenţie”

Autorităţile sucevene sunt "în atenţie" în urma unei avertizări meteo potrivit căreia vineri şi sâmbătă, în zona ucraineană Transcarpatia, sunt anunţate ploi abundente şi sunt prevăzute creşteri ale nivelurilor râurilor din regiune cu până la un metru şi jumătate.

AIE va elibera rezerve de petrol de 60 milioane barili. Cu cât scade preţul petrolului

Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a anunţat joi că va elibera din rezerve strategice ale statelor membre 60 milioane barili de petrol, pentru a reduce cotaţia barilului şi a sprijini economia mondială, iar declinul preţului petrolului s-a accelerat la 8,5 dolari pe baril.

UE menţine presiunile asupra Greciei şi continuă discuţiile de rostogolire a datoriilor cu băncile

Noul ministru de Finanţe al Greciei, Evangelos Venizelos, s-a întâlnit joi cu oficiali ai Uniunii Europene şi FMI pentru eliminarea diferenţelor de opinie privind planul de austeritate, liderii din UE insistând pentru adoptarea măsurilor dure în schimbul finanţării, transmite Reuters.

Szasz: UDMR a fost de acord iniţial cu adoptarea la pachet a legii statutului şi a regionalizării

Preşedintele PCM, Szasz Jeno, a declarat că UDMR a fost iniţial de acord cu adoptarea într-un pachet a legilor statutului minorităţilor şi a regionalizării, însă a văzut că populaţia nu este de acord şi s-a răzgândit, iar dacă va accepta propunerea lui Băsescu va fi ultimul act politic al Uniunii.

Acord istoric în G20: Miniştrii Agriculturii au un plan de acţiune împotriva creşterii preţurilor la alimente

Miniştrii Agriculturii din G20 au ajuns joi, la Paris, la un acord istoric, potrivit Franţei, privind un plan de acţiune împotriva instabilităţii preţurilor agricole. "Astăzi este o zi mare, am ajuns la un acord istoric", a declarat ministrul francez al Agriculturii, Bruno Le Maire, a cărui ţară prezidează G20 în acest an.

Angajaţii din MS şi instituţiile subordonate evaluaţi anual – proiect

Angajaţii Ministerului Sănătăţii şi cei ai instituţiilor din subordine vor fi evaluaţi anual, potrivit Legii privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de performanţele individuale primind calificative "foarte bine", "bine", "satisfăcător" şi "nesatisfăcător".

Parchetul Judecătoriei Sibiu a deschis dosar penal în cazul accidentului cu un mort şi 20 de răniţi

Parchetul Judecătoriei Sibiu a deschis un dosar penal în cazul accidentului produs, joi, pe centura ocolitoare a municipiului Sibiu, unde un autocar s-a ciocnit cu o basculantă, iar o persoană a murit şi 20 au fost rănite, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Londra estimează la peste 280 de milioane de euro costurile pentru şase luni de raiduri în Libia

Costurile primelor şase luni de raiduri aeriene britanice în Libia se apropie de 260 de milioane de lire sterline (peste 281 de milioane de euro), a apreciat joi ministrul britanic al Apărării, Liam Fox, care se confruntă cu cheltuieli mult mai mari decât cele prevăzute, relatează AFP.

Filipescu:Nu ştiu pe ce studii istorice s-a bazat Băsescu; Oprea:Declaraţiile sunt absolut incorecte

Radu Filipescu şi Marius Oprea, foşti membri ai Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din România, au declarat pentru "Gândul" că există o contradicţie între Raportul asumat de preşedinte în 2006 şi declaraţiile de acum, respectiv că aceste declaraţii sunt "absolut incorecte".

Competiţia „Carpathian Adventure” va fi organizată, în august, în Apuseni

Competiţia "Carpathian Adventure", ajunsă la cea de-a unsprezecea ediţie, va fi organizată, în luna august, în Munţii Trascăului şi cei ai Gilăului, din Apuseni, au anunţat, joi, organizatorii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Dobre (PNL): Schimbarea privind provenienţa averii transformă 22 de milioane de cetăţeni în suspecţi

Deputatul PNL Mureş Ciprian Dobre, membru al Comisiei comune pentru elaborarea propunerii de revizuire a Constituţiei, susţine că, prin eliminarea prezumării dobândirii licite a averii, propusă de preşedintele Traian Băsescu, 22 de milioane de cetăţeni ai României sunt transformaţi în "suspecţi".

Partidul Civic Maghiar vrea referendum pentru consultarea populaţiei în privinţa regionalizării

PCM va iniţia un referendum pentru consultarea populaţiei din Harghita şi Covasna în privinţa regionalizării, liderul partidului susţinând că autorităţile parcă ar sta acum la un birou cu Churchill şi cu Stalin şi ar desena hărţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.