Mediafax Echipa

Udrea: PDL Bucureşti susţine renunţarea la referendum, dar va fi nevoie de o Lege a capitalei

PDL Bucureşti susţine decizia de renunţare la referendumul legat de Capitală, a declarat, vineri, preşedintele organizaţiei, Elena Udrea, arătând că după reorganizarea administrativ-teritorială a ţării, va fi nevoie de o lege care să reglementeze situaţia Bucureştiului.

„Ulcică cu flori” de Ştefan Luchian, scoasă la licitaţie marţi, cu preţul de pornire de 380.000 lei

Lucrarea "Ulcică cu flori" de Ştefan Luchian va fi scoasă la vânzare marţi de casa Alis, cu preţul de pornire de 380.000 de lei, în cadrul licitaţiei figurând şi tablouri de Ion Andreescu, Theodor Pallady, Nicolae Tonitza şi Gheorghe Petraşcu, potrivit site-ului casei de licitaţii.

Criticul literar Mircea Iorgulescu a murit la 67 de ani

Criticul literar Mircea Iorgulescu, fost coordonator al redacţiei române a Radio France Internationale (RFI) de la Paris, a murit marţi, la vârsta de 67 de ani, şi a fost înmormântat miercuri, la Paris, au declarat pentru MEDIAFAX apropiaţi ai familiei.

Monica Niculescu, în sferturi la turneul de la Nottingham

Jucătoarea Monica Niculescu, cap de serie numărul 1, s-a calificat, vineri, în sferturile de finală ale turneului ITF de la Nottingham (Marea Britanie), dotat cu premii în valoare de 100.000 de dolari, informează site-ul oficial al competiţiei.

Incendiu la balconul unui bloc din municipiul Călăraşi

Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la un balcon de la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Călăraşi, focul extinzându-se şi la balconul situat la ultimul etaj al imobilului, pompierii intervenind cu două autospeciale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Peste 10.500 de locuri de muncă, disponibile în perioada 10 – 16 iunie. Ce meserii se caută

Peste 10.500 de locuri de muncă sunt disponibile la nivel naţional în perioada 10-16 iunie, cele mai multe fiind în Bucureşti şi în judeţele Cluj, Hunedoara, Iaşi, Constanţa, Timiş, Sibiu şi Bihor, informează, vineri, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).

Mihail Hodorkovski a fost transferat de la Moscova la un penitenciar

Fostul magnat al petrolului şi critic al Kremlinului Mihail Hodorkovski a fost transferat vineri de la o închisoare din Moscova la un penitenciar, a declarat o sursă din domeniul securităţii, iar avocaţii săi au acuzat autorităţile că neglijează cererea sa de eliberare anticipată, relatează AFP.

Hunedoara: Un agent principal de la Penitenciarul Bârcea Mare, reţinut pentru luare de mită

Un agent principal de la Penitenciarul Bârcea Mare din judeţul Hunedoara a fost reţinut, joi, pentru 24 de ore, fiind prins în timp ce lua mită, în urma unui flagrant organizat de Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), transmite corespondentul MEDIAFAX.

Liderii medicilor de familie, Doina Mihăilă şi Rodica Tănăsescu, şi-au anunţat demisiile

Liderii medicilor de familie, Doina Mihăilă şi Rodica Tănăsescu, şi-au anunţat demisiile, vineri, la întâlnirea lor cu primarul general al Capitalei, pe motiv că nu au putut aduce mai mulţi bani pentru cabinete.

Germanul Andreas Kenser a câştigat etapa a opta a Turului ciclist al României

Germanul Andreas Kenser, de la formaţia Profiline, a câştigat etapa a VIII-a a Turului ciclist al României, desfăşurată, vineri, între localităţile Sibiu şi Bâlea Cascadă, pe o distanţă de 57 kilometri.

Beyonce, goală în mijlocul naturii pentru o şedinţă foto – VIDEO

Beyonce a realizat un pictorial pentru revista Essence, în cadrul căruia a pozat în mai multe ipostaze alături de cai şi cowboy şi chiar s-a dezbrăcat pentru fotografii.

Lider UDMR Bihor: Dacă Boc îşi asumă răspunderea pe reorganizare vom vota pentru căderea Guvernului

Preşedintele executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, susţine că, în cazul în care premierul Emil Boc intenţionează să angajeze răspunderea Guvernului pentru a impune reorganizarea judeţelor, UDMR Bihor va vota "pentru căderea Guvernului", indiferent ce decizie va lua Uniunea la nivel central.

Profesorii din patru şcoli, fără salarii întrucât secretarul nu ştie să întocmească statele de plată

Zeci de profesori din patru şcoli din comuna vasluiană Hoceni nu au primit salariile pentru luna trecută întrucât secretarul uniţăţii şcolare coordonatoare, numit recent în funcţie, nu ştie să întocmească statele de plată, lucru constatat de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Vaslui.

Oltean (PDL): Distribuţia instanţelor de judecată va fi afectată de reorganizarea teritorială

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că şi distribuţia instanţelor de judecată va fi afectată de reorganizarea teritorială a României, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Câinii ar putea avea puteri telepatice

Câinii ar putea fi înzestraţi cu puteri telepatice, potrivit unui studiu realizat recent de câţiva cercetători americani, care au încercat să afle felul în care aceste animale par să înţeleagă ceea ce gândesc stăpânii lor.

Autorităţile germane au înregistrat încă un deces provocat de bacteria E.coli

Autorităţile germane au raportat încă un deces provocat de bacteria E.coli, bilanţul total ajungând la 31 de morţi, dintre care 30 în Germania, informează AFP.

CENAFER a verificat 39.480 salariaţi cu atribuţii în siguranţa feroviară,274 persoane picând testele

Centrul Naţional de Calificare şi Instruire Feroviară (CENAFER) a verificat în perioada 14 februarie-14 mai aproape 39.500 de salariaţi din sistemul feroviar cu atribuţii în siguranţa circulaţiei, din care 99,3%, respectiv 39.210 persoane, au trecut testele, iar 274 nu au fost declaraţi promovaţi.

UDMR Covasna: Vom împiedica desfiinţarea Ţinutului Secuiesc folosindu-ne şi de nesupunerea civică

UDMR Covasna susţine că singura variantă acceptabilă pentru filială este ca Ţinutul Secuiesc să formeze o regiune cu statut special, după modelul Tirolului de Sud, şi spune că se va folosi "de toate mijloacele politice şi de nesupunere civică" pentru a împiedica "desfiinţarea" Ţinutului.

Şase manifestanţi au fost ucişi de forţele de securitate în Siria – militanţi

Şase manifestanţi ostili regimului au fost ucişi vineri, în Siria, de tiruri ale forţelor de securitate, potrivit unui bilanţ furnizat de militanţi pentru drepturile omului, relatează AFP.

UPDATE: Băsescu invită partidele la dialog pe Constituţie şi reoganizare

(adaugă declaraţii ale preşedintelui Traian Băsescu)

Oltean spune că abia după ce va fi creştere economică de 5-6% vor putea fi majorate pensiile

Secretarul general al PDL, deputatul Ioan Oltean, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, la Bistriţa, că abia după ce va fi creştere economică de cinci-şase la sută vor putea fi majorate pensiile şi salariile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Preţul petrolului a scăzut, după ce Arabia Saudită a decis creşterea livrărilor către rafinării

Preţul petrolului a scăzut, vineri, după ce Arabia Saudită a decis să mărească livrările către rafinării, din iulie, ceea ce a atenuat temerile legate de ofertă, provocate de rezultatul neconcludent al reuniunii OPEC din această săptămână, transmite Reuters.

Băsescu, despre angajarea răspunderii pe reorganizare: Este o decizie pe care o va lua Guvernul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, răspunzând unei întrebări, că nu ştie dacă Guvernul îşi va angaja răspungerea pe legea reorganizării administrative, afirmând că acest lucru se va decide în coaliţie.

Protecţia Consumatorilor Bihor a aprobat redeschiderea ştrandului Ioşia din Oradea, de sâmbătă

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor a aprobat, vineri, ca ştrandul Ioşia din Oradea, unde o fetiţă a fost aspirată de conducta de evacuare a apei dintr-un bazin şi a murit, să fie redeschis începând de sâmbătă, cu excepţia bazinului respectiv şi a altuia aflat în renovare.

Vaslui: Cauza morţii bebeluşului pe care mama sa l-a găsit fără suflare în pat este o pneumonie

Cauza morţii bebeluşului în vârstă de trei luni, din municipiul Huşi, despre care s-a crezut iniţial că ar fi fost sufocat din greşeală de mama lui care dormea cu el în pat, este o pneumonie intersteţială, se arată în raportul preliminar dat publicităţii, vineri, de către medicii legişti.

Udrea: Asumarea răspunderii pe reorganizarea administrativă poate fi o soluţie, nu s-a discutat

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, a declarat, vineri, că asumarea răspunderii Guvernului pe un proiect privind reorganizarea administrativ-teritorială a ţării "poate fi o soluţie", însă nu s-a discutat acest subiect şi se va vedea în zilele următoare care este poziţia PDL şi a coaliţiei.

Cantona revine pe Old Trafford cu ocazia meciului de retragere a lui Paul Scholes

Francezul Eric Cantona va reveni pe stadionul Old Trafford, în data de 5 august, la un meci Manchester United - Cosmos New York, organizat cu ocazia retragerii din activitate a lui Paul Scholes, informează AFP.

Băsescu: Referendumul din Bucureşti nu ducea la atingerea unui obiectiv, era doar dispută politică

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că referendumul pentru Capitală nu ducea la atingerea unui obiectiv, ci pur şi simplu a fost o dispută politică în care fuseseră implicaţi bucureştenii, el subliniind că iniţiatorul, adică USL, nu a reuşit să îşi impună întrebările.

Ivo Sanader doreşte să fie extrădat în Croaţia

Fostul premier croat Ivo Sanader, căutat pentru deturnare de fonduri în Croaţia şi deţinut în Austria, doreşte să fie extrădat în ţara sa, conform unui comunicat anunţat în ziua în care Comisia Europeană a recomandat aderarea Croaţiei la UE, informează AFP.

DSP Sibiu nu a putut preleva probe din restaurantul de unde 19 tineri au ajuns la Urgenţă

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Sibiu nu au putut preleva, vineri, probe din restaurantul din municipiul Sibiu de unde 19 tineri au ajuns la Urgenţă cu simptome de toxiinfecţie alimentară deoarece uşile erau încuiate, dar au anunţat că vor reveni la local.

Nuntă cu 1.400 de invitaţi pentru deputatul PSD Adrian Mocanu. Ce politicieni sunt invitaţi

Peste o mie de persoane, între care liderii PSD Victor Ponta, Mircea Geoană şi Marian Vanghelie, precum şi deputaţi şi senatori din alte partide, sunt aşteptate, sâmbătă, la Buzău, la nunta deputatului social-democrat Adrian Mocanu cu fiica unui cunoscut om de afaceri buzoian.

Wall Street a început tranzacţiile în scădere

Acţiunile de pe Wall Street au început tranzacţiile de vineri în scădere, încrederea investitorilor fiind afectată de datele sub aşteptări privind excedentul comercial al Chinei şi divergenţele legate de al doilea program de sprijin financiar pentru Grecia, transmite Reuters.

Băsescu: De Rusalii poate o coborî şi peste noi Duhul Sfânt

Preşedintele Traian Băsescu le-a urat, vineri, românilor ca, de Rusalii, să coboare Duhul Sfânt şi peste ei, urarea fiind făcută la finalul unei declaraţii de presă susţinută la Palatul Cotroceni.

Liderul PDL Iaşi: Flutur ar putea fi candidat pentru şefia structurii administrative din Moldova

Liderul PDL Iaşi, Mihaela Popa, a susţinut că preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, ar putea fi candidatul democrat-liberalilor pentru şefia viitoarei structuri administrative din nordul Moldovei şi a precizat că Flutur "stă cel mai bine la nivelul partidului".

PNL Botoşani: Regionalizarea, strategie electorală PDL pentru a numi interimar noii preşedinţi de CJ

Liderul PNL Botoşani, deputatul Florin Ţurcanu, a declarat, vineri, că regionalizarea este strategia PDL de câştigare a următoarelor alegeri arătând că după ce legea va fi promulgată vor fi numiţi, interimar, de Guvern, noii preşedinţi de Consilii judeţene şi noii prefecţi ce vor organiza alegerile.

Traian Băsescu: Dacă partidele din opoziţie vor să rămână în opoziţie şi după 2012, nu vor veni la discuţii

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, că, dacă liderii partidelor de opoziţie au în perspectivă să vină la guvernare, vor participa la dialogul propus de el, dar, "dacă decizia e să rămână în opoziţie şi după 2012, va fi un refuz pentru că nu te interesează viitorul".

Udrea: PDL merge la consultări; rezultatul poate fi agreat de toţi dacă opoziţia se poartă onest

PDL se va prezenta la consultările iniţiate de preşedintele Traian Băsescu, a declarat, vineri, preşedinta Organizaţiei PDL Bucureşti, Elena Udrea, arătând că aceste consultări "sunt utile şi pot duce la un rezultat agreat de toată clasa politică", dacă opoziţia se va purta "cu onestitate".

Şeful URBB a preluat conducerea asociaţiei Berarii României

Şeful URBB, Hezy Ovadia, este noul preşedinte al asociaţiei Berarii României, înlocuindu-l pe Jan Derck van Karnebeek, directorul general al Heineken România, care a condus asociaţia din martie 2010.

Norvegia îşi va înceta contribuţia la raidurile din Libia de la 1 august

Norvegia, care a trimis şase avioane de vânătoare F-16 pentru a contribui la raidurile din Libia, a anunţat vineri că îşi va reduce angajamentul într-o primă fază, apoi îi va pune capăt de la 1 august, cu două luni înainte de expirarea actualului mandat al NATO, relatează AFP.