Mediafax Echipa

Moscova, amintind de epoca sovietică: Soldaţi, tancuri, rachete nucleare au traversat Piaţa Roşie într-o aliniere perfectă – GALERIE FOTO, VIDEO

Rusia a marcat luni victoria din 1945 împotriva regimului nazist, printr-o adevărată demonstraţie de forţă organizată în Piaţa Roşie din Moscova, unde au defilat 20.000 de militari, însoţiţi de blindate şi lansatoare mobile de rachete strategice.

„Dicţionarul colecţionarilor de artă din România”, lansat joi, în Capitală

"Dicţionarul colecţionarilor de artă din România", de Vasile Petrovici, secretar al Societăţii Colecţionarilor de Artă din România, şi volumul "Tablouri frumoase, autori necunoscuţi", de Tudor Octavian, vor fi lansate joi, în Capitală, informează casa de licitaţii Artmark.

Documentele de imigrare ale savantului Albert Einstein, descoperite după 80 de ani

Documentele cu ajutorul cărora Albert Einstein a fugit din Germania nazistă în Marea Britanie au fost descoperite după ce au rămas depozitate aproape 80 de ani, informează dailymail.co.uk.

Şeful IJPF Caraş-Severin şi-ar fi dat acordul la aducerea de ţigări de contrabandă – rechizitoriu

Şeful Poliţiei de Frontieră Caraş-Severin, subcomisarul Cristinel Şaptebani, şi-ar fi dat acordul, în calitate de şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Moraviţa, pentru aducerea în ţară a unor ţigări de contrabandă, se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii DNA.

Grecia ar putea plăti o dobândă mai mică la împrumutul extern dacă adoptă noi reforme-oficial german

O nouă reducere a dobânzilor plătite de Grecia pentru banii luaţi de la zona euro în cadrul acordului de finanţare externă încheiat anul trecut ar fi justificată dacă guvernul elen va adopta noi reforme pentru reducerea riscului financiar, potrivit unui parlamentar german din sfera puterii.

Romania Needs More Data Before Cutting Social Security Taxes – IMF

Romania and the International Monetary Fund have agreed to wait for additional fiscal data before deciding on a potential cut in social security contributions, IMF mission head Jeffrey Franks said Monday.

IMF: Romania To Free Gas Prices Gradually By 2015

Romania will free the natural gas market in stages by 2013 for companies and between 2013 and 2015 for household consumers, Monday said Jeffrey Franks, the head of the IMF delegation to Romania.

Proiect de management integrat al apelor Dunării, finanţat prin programul de cooperare cu Bulgaria

Comitetul comun de selecţie al Programului de Cooperare Transfrontalieră România - Bulgaria 2007-2013 a aprobat joi un proiect de management integrat al apelor Dunării, cu o valoare totală de 14,9 milioane euro, din care 12,7 milioane euro vor fi asiguraţi din fonduri europene.

Societatea Timişoara propune ca 10 mai, Ziua Independenţei României, să fie sărbătoare naţională

Membrii Societăţii Timişoara propun declararea zilei de 10 mai, Ziua Independenţei României, sărbătoare naţională, în cazul în care această iniţiativă legislativă va fi aprobată de Parlament românii urmând să beneficieze de încă o zi liberă pe an, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Leul a rămas pe apreciere uşoară, iar referinţa BNR a coborât la 4,1039 lei/euro

Moneda naţională s-a menţinut pe o apreciere uşoară, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a stabilit pentru luni un curs de referinţă de 4,1039 lei/euro, cu 1,69 bani sub nivelul de vineri.

Franks: Reducerea TVA şi a altor taxe este posibilă doar pe termen lung, în 5-10 ani

Reducerea TVA şi a altor taxe va fi posibilă doar pe termen lung, odată ce România va îmbunătăţi colectarea şi administrarea în sistemul fiscal, a declarat luni şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, care crede că acest scenariu va fi posibil în următorii 5 sau 10 ani.

MDRT a lansat o licitaţie cu o valoare estimată la 2,1 mld.lei pentru lucrări de drumuri în 8 judeţe

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT) a lansat o licitaţie deschisă pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a 68,6 de kilometri de drum judeţean şi 1.113,3 km de drum de interes local în opt judeţe, cu o valoare totală estimată la 2,11 miliarde lei, fără TVA.

Constanţa: Administrator de firmă cercetat pentru un prejudiciu de aproape jumătate de milion de lei

Un bărbat din judeţul Timiş, administrator al unei firme din Constanţa, este cercetat de către poliţiştii de la Investigarea Fraudelor după ce nu a înregistrat în contabilitate veniturile obţinute în urma unor tranzacţii cu cereale, prejudiciul fiind de aproape o jumătate de milion de lei.

Firma Adrem Invest va construi o nouă centrală termică în Suceava, investiţie de 65 milioane de euro

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a semnat, luni, cu directorul firmei Adrem Invest Bucureşti, Adrian Bodea, contractul pentru construirea unei noi centrale termice şi înfiinţarea unei noi societăţi de termoficare care va asigura agentul termic pentru municipiul Suceava, investiţie de 65 milioane euro.

Lavinia Miloşovici, în International Gymnastics Hall of Fame

Multipla campioană la gimnastică Lavinia Miloşovici va intra în International Gymnastics Hall of Fame, galeria fostelor glorii mondiale, în cadrul unei ceremonii programată în 14 mai, la Petroleum Club din Oklahoma City (SUA).

Trei brăileni, arestaţi pentru că l-au bătut pe patronul unui club, rămas fără un ochi după conflict

Trei tineri au fost arestaţi pentru că au bătut patronul unui club din Brăila, care în urma conflictului i-a fost scos globul ocular stâng, agresorii părăsind România imediat după scandal, dar au revenit în ţară în 4 mai, iar la scurt timp au fost încarceraţi.

Ialomiţa: Un bărbat a murit, iar doi copii au ajuns la spital intoxicaţi cu otravă pentru şobolani

Un bărbat în vârstă de 46 de ani din oraşul ialomiţean Feteşti a murit, luni, iar cei doi copii ai săi, în vârstă de 9 şi 11 ani, au fost transportaţi cu ambulanţele la un spital din Capitală, după ce s-au intoxicat cu otravă pentru şobolani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Deputatul Octavian Bot a demisionat din PDL şi a revenit în PNL

Deputatul de Bihor Octavian Bot a demisionat din PDL şi a revenit în PNL, partid al cărui membru a mai fost în perioada 1995-1997.

Iniţiativă pentru interzicerea cerşitului în oraşul elveţian Lausanne

Cerşitul în oraşul elveţian Lausanne (vest) ar putea fi interzis, după ce un comitet din cadrul Partidului Radical, de centru-dreapta, a strâns semnături pentru a supune votului locuitorilor o iniţiativă legislativă în acest sens, relatează site-ul Swissinfo.ch.

FMI: Sunt necesare mai multe date fiscale înainte de reducerea contribuţiilor sociale

FMI şi Guvernul au convenit că trebuie analizate mai multe date fiscale înainte de o decizie privind scăderea contribuţiilor sociale, a declarat luni şeful misiunii FMI, Jeffrey Franks, care a adăugat că de performanţa fiscală depinde şi creşterea salarială în sectorul bugetar în 2012.

Peste 1.500.000 de telespectatori au urmărit, duminică, „România, te iubesc! „

Ancheta "Istoria datoriilor uitate", realizată de corespondentul Ştirilor Pro TV Cosmin Savu, a propulsat ediţia din 8 mai a emisiunii "România, te iubesc!" în topul preferinţelor telespectatorilor, Pro TV fiind lider de audienţă, informează televiziunea.

Nova Vita Târgu Mureş şi CS Ball Sfântu Gheorghe au promovat în Divizia A

Echipele de baschet feminin Nova Vita Târgu Mureş şi CS Ball Sfântu Gheorghe au promovat în Divizia A, după ce au câştigat, la finalul săptămânii trecute, turneul de baraj, de la Târgu Mureş.

Găman şi Bărboianu au plecat de la DNA Craiova după aproximativ două ore de audieri

Jucătorii dinamovişti Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu au ieşit, luni, de la DNA - Serviciul teritorial Craiova, după aproximativ două ore de audieri, Bărboianu afirmând că a fost chemat în calitate de martor în cazul plângerii depuse de Adrian Mititelu împotriva lui Victor Piţurcă.

Profitul HSBC a crescut cu 58% în primul trimestru, la 4,15 miliarde dolari

Profitul net al HSBC, cea mai mare bancă europeană în funcţie de capitalizarea pe piaţă, a avansat cu 58% în primul trimestru, comparativ cu perioada similară a anului trecut, la 4,15 miliarde de dolari, în condiţiile în care provizioanele s-au redus, transmite Bloomberg.

Expoziţia „Dezgolind-o pe Eva”, cu lucrări de 19 artiste hispanice, vernisată miercuri la MNAC

Expoziţia "Dezgolind-o pe Eva", ce reuneşte lucrări semnate de 19 artiste hispanice, din secolele XX - XXI, printre care celebra Frida Kahlo, va fi vernisată miercuri, de la ora 19.00, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană (MNAC) din Capitală, informează Institutul Cervantes.

Un predicator musulman extremist îl ameninţă pe prinţul Harry – VIDEO

O grupare extremistă musulmană, Muslims Against Crusades, l-a plasat pe prinţul Harry în centrul unei campanii de exprimare a urii împotriva familiei regale britanice, relatează Daily Express, în ediţia electronică de luni.

Cluj: Opt copii cu autism, testaţi clinic de psihologi cu ajutorul robotului Nao, adus din Franţa

Opt copii care suferă de autism, din cadrul Centrului de Autism Transilvania (CAT) Cluj-Napoca, sunt testaţi clinic cu ajutorul unui robot umanoid, Nao, adus special din Franţa, în cadrul unui proiect de identificate a unor metode care să le dezvolte abilităţile de imitare.

Victor Hănescu a urcat şase locuri în clasamentul ATP

Tenismanul Victor Hănescu a urcat şase poziţii şi ocupă locul 65, cu 770 de puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, în care printre primii 200 de jucători se află şi Adrian Ungur şi Victor Crivoi.

TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional vor transmite în direct toate cele trei competiţii Eurovision

TVR 1, TVR HD şi TVR Internaţional vor transmite în direct toate cele trei competiţii din cadrul celei de-a 56-a ediţii a concursului internaţional Eurovision organizat în Germania, la Dusseldorf, la care România este reprezentată de trupa Hotel FM cu piesa "Change", informează Televiziunea Publică.

Ministrul pakistanez de Interne, informat în timpul operaţiunii despre raidul american la Abbottabad

Ministrul pakistanez de Interne, Rehman Malik, a declarat luni pentru postul de televiziune arab Al-Arabiya că a fost informat despre raidul american în care a fost ucis Osama ben Laden "la 15 minute după începutul operaţiunii", relatează AFP.

Google îl omagiază pe Roger Hargreaves

Google şi-a modificat, luni, logoul de pe pagina principală, pentru a-i aduce un omagiu celebrului ilustrator englez Roger Hargreaves, care ar fi împlinit pe 9 mai 76 de ani.

Animaţia „O poveste încâlcită/ Tangled”, lansată pe Blu-Ray şi DVD

"O poveste încâlcită/ Tangled", o animaţie captivantă din minunata lume Disney, a fost lansată pe Blu-Ray şi DVD sâmbătă, în prezenţa celor mici, dar şi a cunoscutelor vedete Pavel Bartoş, Elvira Deatcu, Roxana Iliescu, Diana Dumitrescu şi Majda Aboulumosha, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

Conducerea sindicatelor din penitenciare participă la mitingul poliţiştilor

Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) participă, marţi, la mitingul poliţiştilor de la Palatul Parlamentului, manifestându-şi solidaritatea cu acei angajaţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor care urmează să fie disponibilizaţi.

Talibanii ameninţă să îl judece pe un ostatic canadian – VIDEO

Talibanii au ameninţat să îl judece pentru spionaj pe un tânăr canadian pe care îl ţin ostatic în Afganistan şi pe care l-au prezentat într-o înregistrare video primită de presă duminică seara.

Armata siriană înconjoară o suburbie a Damascului

Schimburi de focuri intense se auzeau luni dimineaţa în suburbia de vest a capitalei siriene, după ce armata a înconjurat zona, au anunţat activiştii pentru drepturile omului, relatează BBC News Online.

Elevul de la Seminarul Teologic Huşi care ş-a înjunghiat un coleg a fost reţinut

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huşi au emis, luni, ordonanţă de reţinere pentru tentativă de omor pe numele elevului în vârstă de 16 ani de la Liceul Teologic Huşi, care şi-a înjunghiat cu un cuţit un coleg de cameră, pe fondul consumului de alcool, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Percheziţii în Bucureşti, Bistriţa, Cluj şi Iaşi, în cazul piratării publicaţiilor unei edituri

Procurorii şi poliţiştii au făcut, luni, opt percheziţii domiciliare în Bucureşti, Bistriţa, Cluj-Napoca şi Iaşi, fiind vizate mai multe grupări care ar fi copiat şi vândut, în format tipărit sau electronic, în mai multe centre universitare, publicaţiile unei edituri medicale.

Franks: Va fi o provocare să atingem ţinta de deficit bugetar de 3% pe ESA în 2012

Ţinta de deficit bugetar pentru anul viitor de 3% în sistemul ESA 95 va fi o provocare, în condiţiile în care vor trebui incluse şi pierderile companiilor de stat, afirmă şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.

Baconschi: Proiectul legii votului prin corespondenţă, introdus probabil săptămâna aceasta în Guvern

Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a declarat, luni, că proiectul de lege privind votul prin corespondenţă a românilor din străinătate redactat de el va fi probabil introdus în această săptămână în şedinţa de Guvern, în primă lectură şi apoi va fi trimis la Parlament.

Preţul petrolului Brent a crescut luni cu peste 3 dolari, depăşind 112 dolari pe baril

Preţul petrolului Brent a crescut luni cu peste 3 dolari, depăşind nivelul de 112 dolari pe baril, în urma deprecierii dolarului şi evoluţiei pozitive a burselor asiatice, după ce a pierdut săptămâna trecută 16 dolari, înregistrând o scădere record, transmite Reuters.