Mediafax Echipa

Pandurii Târgu Jiu – Victoria Brăneşti, scor 4-2, în Liga I

Formaţia Pandurii Târgu Jiu a învins, duminică, la Drobeta Turnu Severin, cu scorul de 4-2 (1-0), echipa Victoria Brăneşti, într-un meci din etapa a XXV-a a Ligii I.

Stoica:Guvernul ar trebui să fie interesat de păstrarea identităţii românilor din Covasna, Harghita

Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat, duminică, la Miercurea Ciuc, că Guvernul României ar trebui să fie interesat de păstrarea identităţii românilor din Covasna şi Harghita în aceeaşi măsură în care Executivul de la Budapesta este preocupat de păstrarea identităţii maghiarilor.

Documentarul „Poveste de aur”, în săptămâna 11 – 15 aprilie, la TVR 3

Documentarul "Poveste de aur", în nouă episoade, ce prezintă imagini unice a celor mai importante resurse ale avuţiei naţionale a României, va fi difuzat în săptămâna 11 - 15 aprilie, de luni până vineri, de la ora 23.00, la TVR 3, informează un comunicat.

Valeriu Stoica: PNL a decăzut până într-acolo încât este condus de Dan Voiculescu

Vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica a declarat, duminică, la Miercurea Ciuc, că PNL a trecut de partea "socialiştilor" şi "a decăzut până într-acolo încât este condus de Dan Voiculescu", transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cinci echipe din NBA sunt interesate de jucătorul Vlad Moldoveanu

Preşedintele FR Baschet Carmen Tocală a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, că cinci echipe din NBA sunt interesate de jucătorul Vlad Moldoveanu, care este fiul său, iar sâmbătă noaptea a câştigat pre-draftul NBA, cu echipa K&D Rounds Landscaping.

O lucrare de Moussa Koussa dezvăluie detalii despre tinereţea lui Kadhafi, considerat nebun, idiot şi o ameninţare pentru securitatea regiunii

Fostul ministru Moussa Koussa, care a fugit din Libia pentru a se refugia în Marea Britanie, dezvăluie informaţii cruciale despre cum gândeşte liderul libian Muammar Kadhafi într-un studiu de 226 de pagini despre acesta, scris cu peste 30 de ani în urmă, relatează Mail on Sunday, în ediţia online.

Woody Allen, Martin Scorsese şi Al Pacino îl omagiază pe Sidney Lumet

Vedete de la Hollywood precum Woody Allen, Martin Scorsese şi Al Pacino i-au adus un ultim omagiu regizorului Sidney Lumet, în urma decesului acestuia, survenit sâmbătă dimineaţă la vârsta de 86 de ani, relatează bbc.co.uk.

Reprezentanţi ai CE, BCE şi FMI vor discuta săptămâna viitoare detalii despre ajutorul Portugaliei

Reprezentanţi ai Comisiei Europene (CE), Băncii Centrale Europene (BCE) şi Fondului Monetar Internaţional (FMI) vor discuta săptămâna viitoare detaliile tehnice ale ajutorului financiar internaţional pe care-l va primi Portugalia, transmite Reuters.

Sanoma vinde operaţiunile de distribuţie a presei din România CEO-ului Rautakirja şi R-Kiosk România

Divizia comercială a grupului finlandez Sanoma, Sanoma Trade, va vinde operaţiunile de distribuţie a presei şi chioşcurile R-Kiosk din România lui Dan Vasile, directorul general al Rautakirja România şi R-Kiosk România.

Oajdea a cerut demisia liderului interimar al PDL Iaşi după alegerile de la organizaţia municipală

Deputatul PDL de Iaşi Daniel Oajdea a cerut, duminică, demisia liderului interimar al filialei ieşene, Mihaela Popa, pentru modul în care a gestionat alegerile pentru şefia organizaţiei municipale a PDL, în replică Popa spunând că Oajdea mai are să ceară şi demisia întregului BPN.

Irina-Camelia Begu a pierdut finala de la Marbella

Jucătoarea de tenis Irina-Camelia Begu, venită din calificări, a pierdut, duminică, finala turneului de la Marbella (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 220.000 de dolari.

NATO a distrus 25 de tancuri libiene în apropiere de Ajdabiya şi Misrata

Avioanele NATO au distrus 11 tancuri ale trupelor lui Muammar Kadhafi pe o şosea care duce spre oraşul Ajdabiya, în estul Libiei, şi 14 în apropiere de Misrata, în vest, a anunţat duminică un oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Hamilton şi Alonso, penalizaţi cu 20 de secunde la GP-ul Malaysiei

Piloţii Lewis Hamilton (McLaren) şi Fernando Alonso (Ferrari) au fost penalizaţi cu 20 de secunde la Marele Premiu de Formula 1 al Malaysiei, britanicul pierzând un loc în urma acestei sancţiuni, iar spaniolul rămânând pe aceeaşi poziţie pe care a terminat cursa, informează AFP.

Horia Brenciu a fost DJ alături de Ramon Cotizo, sâmbătă, la Music FM

Horia Brenciu a fost DJ alături de Ramon Cotizo, sâmbătă, în studioul Music FM, unde s-a prezentat cu o mulţime de CD-uri, cu piesele sale preferate, informează un comunicat.

Fotografii şocante ilustrează brutalitatea trupelor lui Muammar Kadhafi

Fotografii şocante cu civili libieni aparent capturaţi, brutalizaţi şi ucişi de către forţele colonelului Muammar Kadhafi, au fost confiscate de la unul dintre soldaţii acestuia, relatează The Mail on Sunday, în ediţia electronică.

Monica Bârlădeanu, invitată la „Crime Time”, la Pro Cinema

Actriţa Monica Bârlădeanu este invitată în ediţia de luni a emisiunii "Crime Time" de la Pro Cinema, informează un comunicat al postului de televiziune.

Bashar al-Assad afirmă că Siria „avansează pe calea reformelor”

Preşedintele sirian, Bashar al-Assad, al cărui regim este ţinta unor mişcări de contestare fără precedent, de la jumătatea lui martie, a declarat că "Siria avansează pe calea reformelor", relatează duminică agenţia oficială Sana, citată de AFP.

„LOL”, cea mai nouă emisiune cu Greeg şi Onuc, la MTV, de luni

"LOL", cea mai nouă emisiune cu DJ-ii ProFM Greeg şi Onuc va debuta, luni, la MTV, informează un comunicat al postului de televiziune.

Medicii legişti confirmă că omul de afaceri Constantin Spak s-a sinucis, înjunghiindu-se în inimă

Medicii legişti confirmă că omul de afaceri Constantin Spak găsit mort în incinta fermei sale din comuna Valea Mare, judeţul Olt, s-a sinucis, înjunghiindu-se de trei ori cu un cuţit în inimă, una dintre lovituri fiindu-i fatală.

Robben şi-a cerut scuze după ce a fost eliminat la meciul cu FC Nurnberg

Internaţionalul olandez al formaţiei Bayern Munchen, Arjen Robben, a cerut scuze coechipierilor săi şi arbitrului, după ce a fost eliminat, sâmbătă, la meciul cu FC Nurnberg, scor 1-1, din campionatul Germaniei, informează AFP.

TVR Cultural difuzează luni „Literatura de azi”- in memoriam Alex. Leo Şerban

TVR Cultural difuzează luni, de la ora 21.30, ultima ediţie a emisiunii "Literatura de azi" la care a fost invitat criticul de film şi eseistul Alex Leo Şerban, înregistrată anul trecut, pe 22 noiembrie, informează un comunicat al Televiziunii Române.

Romanian Imported Used Car Market Halved From Last Year

Imported used cars currently make up 15% of the Romanian used car market, from 30% in 2010, due to the country’s pollution tax, which was raised on January 1, officials of car sales ad portals told MEDIAFAX.

Emisiunea „Românii au talent” – lider de audienţă, vineri şi sâmbătă, la Pro TV

Emisiunea "Românii au talent" difuzată de Pro TV a fost lider de audienţă, vineri şi sâmbătă seară, informează un comunicat al postului de televiziune.

Programul teatrelor bucureştene în perioada 11 – 17 aprilie

Programul principalelor instituţii de spectacole din Bucureşti în perioada 11 - 17 aprilie:

Manifestaţie antiguvernamentală în sudul Serbiei

Câteva mii de persoane, aproximativ 7.000, potrivit poliţiei, au participat, sâmbătă, la Leskovaţ, în sudul Serbiei, la un miting organizat la iniţiativa opoziţiei cu scopul de a cere alegeri legislative anticipate, a anunţat agenţia Beta, citată de AFP.

Flavius Koczi, locul patru în finală la sărituri, la CE de la Berlin

Gimnastul Flavius Koczi s-a clasat, duminică, pe locul patru, în finală la sărituri, la egalitate cu olandezul Jefffrey Wammes, la Campionatele Europene de la Berlin.

Phenianul le cere cetăţenilor săi să rămână în Libia, de teamă să nu ofere informaţii despre revolte

Coreea de Nord le-a ordonat cetăţenilor săi aflaţi pe teritoriul libian să nu se întoarcă în propria ţară pentru a împiedica astfel ca orice informaţie despre tulburările din Orientul Mijlociu şi nordul Africii să ajungă în această ţară izolată, a anunţat duminică agenţia Yonhap, citată de AFP.

Oltchim şi-a asigurat matematic titlul de campioană a României

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a învins, duminică, în deplasare, formaţia HC Zalău, scor 32-21 (17-11), iar cu cele 45 de puncte din clasament şi-a asigurat, matematic, titlul naţional.

U2 360 va fi turneul cu cele mai mari încasări din istorie, după concertul de duminică din Sao Paolo

U2 360 va deveni turneul cu cele mai mari încasări din istorie, duminică seară la Sao Paolo, devansând recordul veteranilor de la Rolling Stones, cu "A Bigger Bang", cel dintâi având o estimare totală a încasărilor de 700 de milioane de dolari strânşi în aproape doi ani, informează nme.com.

Număr maxim de victorii şi de pole-position-uri pentru Sebastian Vettel

Pilotul german Sebastian Vettel (Red Bull) s-a impus, duminică, în Marele Premiu al Malaysiei şi demonstrează că este greu de învins în acest debut de sezon, în care a realizat numărul maxim de victorii şi de pole-position-uri în primele două etape ale Campionatului Mondial de Formula 1.

Romania Won’t Sell 9.84% In OMV Petrom For Less Than EUR600M, PM Says

Romania will get more money from the sale of a 9.84% stake in oil company Petrom (SNP.RO) on the stock exchange than the social democratic Government got for the company’s privatization in 2004, Prime Minister Emil Boc said Saturday on Pro TV.

Politicienii din SUA se vor lupta, după acordul privind bugetul, pentru stabilirea limitei datoriei

Acordul de ultim moment din Congresul SUA privind bugetul, prin care a fost evitată blocarea guvernului, reprezintă o avanpremieră a două noi confruntări între republicani, democraţi şi preşedintele Barack Obama, stabilirea limitei datoriilor statului şi adoptarea bugetului pentru noul an fiscal.

Un angajat a fost spitalizat, după ce i s-a făcut rău la centrala de la Fukushima

Un angajat care lucra în perimetrul centralei nucleare avariate de la Fukushima, în nord-estul Japoniei, a trebuit să fie spitalizat, duminică, după ce i s-a făcut rău, a anunţat operatorul centralei, Tokyo Electric Power (TEPCO), relatează AFP.

WikiLeaks: Israelul a respins o opţiune militară împotriva Iranului încă din 2005

Oficiali de rang înalt din domeniul apărării au exclus un atac militar al Israelului asupra instalaţiilor nucleare ale Iranului încă din 2005, potrivit unor telegrame expediate de ambasada SUA în Tel Aviv, în 2005 şi 2006, şi dezvăluite la sfârşitul săptămânii, relatează Haaretz, în ediţia online.

Reorganizarea Aeroportului Băneasa pentru zboruri VIP începe cu studii de 450.000 euro

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) se pregăteşte de reorganizarea Aeroportului Internaţional Aurel Vlaicu (Băneasa) şi comandă studii cu privire la direcţia de dezvoltare a aerogării, pentru care vrea să plătească până la 450.000 euro, fără TVA.

IMF Experts To Assist Romanian Tax Authority In Checking High Wealth Individuals

A team of International Monetary Fund experts will conduct a technical mission at the headquarters of Romania’s tax authority ANAF between April 7 and 20, to help with indirect control methods and the check-up of individuals with high incomes, the tax authority said.

Maratonul Internaţional de la Cluj, câştigat de un atlet etiopian

Atletul etiopian Erkolo Asenafi a câştigat, duminică, Maratonul Internaţional de la Cluj, în timp ce proba feminină de 21 de kilometri a revenit Georgianei Dragotoiu.

Portrete ale Helenei Rubinstein, printre care şi unul de Dali, scoase la licitaţie la New York

Celebra fondatoare a companiei de cosmetice care îi poartă numele, Helena Rubinstein, o autoritate în materie de stil, este înfăşişată în 20 de portrete, semnate de diverşi artişti, printre care şi Salvador Dali, ce vor fi scoase la licitaţie de Sotheby's la New York, potrivit artdaily.org.

Reţeaua de agenţii imobiliare Century 21 România angajează în acest an 100 de agenţi de vânzări

Reţeaua de agenţii imobiliare în sistem de franciză Century 21 România angajează în acest an 100 de agenţi de vânzări şi ia în calcul deschiderea unor noi unităţi, a declarat agenţiei MEDIAFAX preşedintele companiei, Cătălin Scripcaru.

Acer a distribuit în România, anul trecut, 102.000 PC-uri portabile, în urcare cu 44%

Volumul PC-urilor portabile distribuite de Acer către partenerii din România a crescut cu 44% anul trecut, la 102.000 unităţi, ocupând prima poziţie pe acest segment, cu o cotă de 23,5%, conform datelor International Data Corporation, citate de reprezentanţii companiei.