Mediafax Echipa

Jaloane PNRR pentru capacităţi de stocare în baterii şi producţie panouri fotovoltaice, îndeplinite

Ministerul Energiei a îndeplinit încă două jaloane din Planul Naţional de Rederesare şi Rezilienţă (PNRR), pentru capacităţi de stocare în baterii şi producţia de panouri fotovoltaice, transmite, luni, ministrul Sebastian Burduja.

Ucraina critică Google pentru că a dezvăluit poziţia unor obiective militare

Google a dezvăluit poziţia unor site-uri militare ucrainene în cea mai recentă actualizare a Hărţilor, a declarat un oficial de la Kiev, citat de Politico. Moscova a început deja „distribuirea activă” a imaginilor sensibile, a declarat Andriy Kovalenko, şeful filialei de combatere a dezinformarii a Consiliului Naţional de Securitate şi Apărare al Ucrainei, pe Telegram. […]

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Infineon Technologies sărbătoresc un deceniu de colaborare

Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi Infineon Technologies sărbătoresc un deceniu de colaborare în educaţie şi cercetare în domeniul semiconductorilor

Taxele universitare din Anglia vor creşte toamna viitoare pentru prima dată în opt ani

Taxele de şcolarizare la universităţile din Anglia vor creşte în toamna anului viitor pentru prima dată în opt ani, potrivit The Guardian.

Analiză Storia – Cum au evoluat preţurile apartamentelor de vânzare în principalele oraşe din ţară

Analiză Storia – Cum au evoluat preţurile apartamentelor de vânzare în principalele oraşe din ţară

Barcelona este izbită puternic de furtună. Pista aeroportului El Prat, inundată / Alertă MAE

Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Catalonia, Spania, că a fost emis un avertisment cod roşu de vreme severă.

EU CU CINE VOTEZ?

EU CU CINE VOTEZ?

OLX transformă Black Friday într-o experienţă mai accesibilă cu transport gratuit pe platformă

OLX transformă Black Friday într-o experienţă mai accesibilă cu transport gratuit pe platformă

UE şi Coreea de Sud solicită retragerea trupelor nord-coreene din războiul Rusiei cu Ucraina

Coreea de Sud şi Uniunea Europeană au condamnat împreună, luni, livrările de armament către Moscova din partea Coreei de Nord şi au cerut retragerea trupelor implicate în războiul Rusiei împotriva Ucrainei, potrivit Reuters.

Music Gallery încheie ediţia a II-a cu succes:

Peste 7.000 de vizitatori şi experienţe muzicale memorabile

Document: ce dimensiuni trebuie să aibă o groapă comună la ruşi

Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă a publicat un manual actualizat despre cum se sapă gropile comune pe timp de război.

Suedia anulează proiectele eoliene din Marea Baltică din cauza problemelor de securitate

Suedia a anulat 13 proiecte de parcuri eoliene care urmau să fie realizate de-a lungul coastei Mării Baltice. Decizia a fost luată după ce s-a constatat că investiţia va avea un impact serios asupra capacităţilor de apărare, a anunţat luni ministrul suedez al Mediului, citat de Le Figaro. Autorizaţiile de construire eliberate pentru parcurile eoliene […]

Vine Black Friday. ANCOM avertizează că vor fi livrări întârziate şi tentative de fraudă

Urmează perioada dedicată ofertelor promoţionale de Black Friday, iar ANCOM avertizează consumatorii că se pot confrunta cu livrări întârziate ale produselor achiziţionate online sau chiar cu tentative de fraudă la livrarea coletelor.

Atacurile israeliene au ucis 10 persoane în Gaza, menţinând presiunea asupra nordului enclavei

Celelalte trei victime au fost ucise într-un atac asupra unei case din tabăra Nuseirat, în centrul enclavei. Israelul a trimis tancuri în Jabalia, Beit Hanoun şi Beit Lahiya pe 5 octombrie, afirmând că intenţionează să împiedice militanţii Hamas să se regrupeze. Palestinienii au declarat că noile ofensive aeriene şi terestre şi evacuările forţate reprezintă o […]

Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare e de 67,78%, suficient pentru iarnă

Coeficientul de umplere în principalele 40 de lacuri de acumulare este în prezent de 67,78%, ceea ce este suficient pentru asigurarea alimentării cu apă a populaţiei pentru perioada de iarnă.

Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european, va fi audiată în Parlament

Roxana Mînzatu, propunerea României pentru funcţia de comisar european, va fi audiată la comisiile de specialitate din Parlament. Audierea va avea loc marţi. Procedura a fost demarată după ce luni şeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Ghigiu, a informat Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului cu privire la nominalizarea pentru funcţia de comisar european din partea […]

Noua actualizare a platformei X le permite utilizatorilor blocaţi să vă vadă postările

Platforma X a lui Elon Musk a introdus o modificare controversată a funcţiei de blocare, anunţată pentru prima dată în septembrie, a confirmat Engadget.

Zelenski a sunat-o pe Maia Sandu după vot şi a invitat-o în Ucraina: „Am felicitat-o pentru victoria sa în alegerile prezidenţiale în numele poporului ucrainean”

Preşedintele Ucrainei a felicitat-o într-o conversaţie telefonică pe Maia Sandu care a câştigat alegerile prezidenţiale din Moldova.

Palatul Victoria va fi iluminat în culorile roz şi bleu

Campania naţională se derulează sub umbrela celei paneuropene European Fertility Week (Săptămâna Europeană a Fertilităţii) aflată la a IX ediţie. În România, pentru a veni în sprijinul cuplurilor şi persoanelor care îşi doresc copii dar nu îi pot avea din motive medicale, Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse a deschis în cursul lunii octombrie […]

Centurile Verzi implementate la nivel naţional, dezbătute astăzi în Parlament. Candidaţii la prezidenţiale, semnatari ai amendamentelor

Codul Silvic intră discret în dezbatere în Camera Deputaţilor, fără a fi anunţat pe site-ul instituţiei.

Microsoft pregăteşte o actualizare importantă pentru Windows Hello

Noua versiune, disponibilă deocamdată doar pentru membrii programului Windows Insider în versiunea Beta, aduce un design complet nou, aliniat cu aspectul modern al Windows 11. Modificările vor fi vizibile în special pe ecranul de conectare, în Microsoft Store şi când se folosesc passkeys (chei de acces fără parolă). O îmbunătăţire importantă este noua experienţă pentru […]

Piaţa auto din România după zece luni din 2024: Hibridele câştigă teren, în timp ce înjumătăţirea Rabla Plus a tăiat în două vânzările de electrice

Scăderea de la 10.000 la 5.000 de euro a primei programului Rabla Plus a dus la o scădere cu 27% a înmatriculărilor de maşini electrice în primele 10 luni, faţă de perioada similară din 2023, la aproape 8.000 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). De partea cealaltă, hibridele – cele […]

Rezultate finale alegeri prezidenţiale în Republica Moldova. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Maia Sandu câştigă un al doilea mandat cu 55,33% din voturi

UPDATE Ora 14:50 Numărătoarea voturilor s-a încheiat Au fost centralizate toate cele 2219 de procese verbale, inclusiv cele din diaspora. Astfel, potrivit CEC, Maia Sandu a obţinut 55,33% din voturi, în timp ce contracandidatul său, socialistul Alexandr Stoianoglo, a obţinut 44,67%. Per total, în Republica Moldova, Stoianoglo a obţinut 51,33%, iar Maia Sandu 48,67%. Pe […]

Condamnat la moarte, Arvin Ghahremani, un evreu iranian acuzat de crimă, a fost executat

Anunţul a fost făcut de către ONG-ul Iran Human Rights, cu sediul la Oslo.

Ce conţin roţile avionului care trebuie să susţină 100 de tone, la viteze de 250 km/h

Trenul de aterizare este componenta care permite aeronavei să facă faţă poate celor mai delicate două faze ale unui zbor: aterizare şi decolare.

Cine sunt creştinii călare care îl sprijină pe Trump

Comunitatea Amish îşi anunţă intenţia de vot folosindu-şi mijloacele de transport tradiţionale.

Spania trimite 7.500 de militari în zonele inundate

Spania trimite 7.500 de soldaţi în regiunea sa estică afectată de inundaţii devastatoare, a anunţat luni guvernul, în contextul nemulţumirii crescânde a populaţiei faţă de răspunsul lent la catastrofa care a ucis cel puţin 217 persoane, potrivit Reuters.

Smiley dă START turneului naţional SmileyVerse în 7 oraşe din ţară

Smiley porneşte într-un mult aşteptat turneu prin ţară şi anunţă o lună noiembrie petrecută într-o altă dimensiune, în SmileyVerse, unde îi aşteaptă pe toţi cei care vor să călătorească în timp şi spaţiu cu ajutorul muzicii, a tehnologiei, a imaginaţiei şi a sufletului.

Gusturi pariziene pentru toţi, de la petit-matin până la minuit

Stabilimentul creativ La Miţa Biciclista a inaugurat, vineri, 1 noiembrie, Brasseria, oferind petit-déjeuner, déjeuner, şi dîner pentru toate gusturile, fără rezervare prealabilă invitaţilor care au stat ore întregi la coadă pentru a sărbători deschiderea alături de gazde. Peste 1000 de persoane au avut ocazia să deguste în primul weekend deliciile à la française oferite de Brasserie, iar printre cei care au călcat pragul noului concept au fost oameni de toate vârstele şi din toate colţurile lumii, inclusiv din Paris sau Londra.

Tîlvăr: Numărul celor care intră în armată este mai mare decât al celor care o părăsesc

Ministrul român a făcut declaraţia luni, în timpul unei vizite în Franţa. „Începând cu sfârşitul anului trecut tendinţa în ceea ce priveşte numărul celor care intră în armată este mai mare decât al celor care o părăsesc”, a declarat ministrul Apărării adăugând că măsurile luate de Guvern au facilitat acest lucru. Strategia naţională de apărare […]

Ciolacu, despre creşterea bugetului Apărării la 3% din PIB: Încă nu e o necesitate

„Nu este (un plan de creştere a bugetului apărării la 3% din PIB în perioada următoare (n.r.). Încă nu este o necesitate. Cred că prioritatea numărul 1 pentru România în acest moment este de a acoperi investiţiile în infrastructură prin fondurile europene şi prin PNRR. De asemenea, aţi văzut o nouă abordare şi cu un […]

Japonia intră în proiectul hidrocentralei Tarniţa-Lăpuşteşti

Ministerul Energiei a semnat un memorandum de înţelegere cu compania japoneză ITOCHU pentru dezvoltarea hidrocentralei cu acumulare prin pompaj Tarniţa-Lăpuşteşti, un proiect de 1000MW care va funcţiona ca o „baterie verde" pentru sistemul energetic naţional.

Scheletul unui bărbat dispărut de 15 ani a fost descoperit în casa acestuia

Rămăşiţele unui bărbat au fost găsite la o proprietate din Erstroff din Moselle. Bărbatul era dispărut de 15 ani, a declarat luni procurorul din Sarreguemines Olivier Glady pentru AFP. „Este o rămăşiţă redusă la starea unui schelet care a fost descoperită sâmbătă după-amiază. Ea se afla într-o anexă care se învecinează cu casa principală, într-o […]

Vehiculul ucrainean Varta-2, teste pentru o viitoare dislocare pe câmpul de luptă

În timpul testelor, vehiculul Varta 2 a demonstrat stabilitate, chiar şi în timpul manevrelor de foc lateral, scrie sursa citată. Vehiculul este echipat cu un modul de luptă SICH, un design ucrainean modern care a fost integrat pe vehicule la începutul anului 2024. Acest sistem are un tun automat de 30 de mm ZTM-1 (o […]

China solicită Uniunii Europene o soluţie convenabilă pentru comerţul cu vehicule electrice

China a îndemnat Franţa să împingă Comisia Europeană către o soluţie acceptabilă privind comerţul cu vehicule electrice, atât pentru industria europeană, cât şi pentru cea chineză, potrivit Reuters.

„Putin într-un club select cu Adrian Năstase, Mircea Geoană şi Victor Ponta”. Traian Băsescu, atac la adresa foştilor lideri PSD după votul din Moldova: Putin a intrat în clubul celor bătuţi cu votul de diaspora purtătoare de paşaport românesc

Într-o postare pe Facebook, Traian Băsescu a comentat rezultatul alegerilor din Republica Moldova. Fostul preşedinte a folosit momentul pentru a arunca noi săgeţi spre foştii lideri ai PSD, care au pierdut alegerile prezidenţiale.  „Cred că Adrian Năstase, Mircea Geoană, Victor Ponta şi preacinstitele tonomate ale presei româneşti se pot consola. Vladimir Putin, cu tot aliotmanul […]

Captură în Portul Constanţa. Maşini de lux furate din Suedia, găsite când urmau să părăsească ţara

Două maşini de lux în valoare de 130.000 de euro, căutate de autorităţile suedeze, au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Constanţa, într-o operaţiune comună cu ofiţerii FRONTEX.

Un consilier al lui Netanyahu este acuzat că a acţionat pentru a bloca un acord în Gaza

Poliţia israeliană a reţinut un consilier de top al prim-ministrului Benjamin Netanyahu pentru că ar fi scurs informaţii clasificate către mass-media străină, anunţă CNN. Liderii opoziţiei israeliene spun că informaţiile au fost „falsificate” şi fac parte dintr-un şiretlic utilizat pentru a bloca un acord de încetare a focului şi eliberarea ostaticilor din Gaza. Ancheta se […]

Trei primari din Turcia au fost înlăturaţi din funcţie după ce au fost acuzaţi de terorism

Trei primari din cadrul Partidului Egalităţii Populare şi Democraţiei (DEM, fost HDP), principalul partid pro-kurd din Turcia, au fost înlăturaţi din funcţie după ce au fost acuzaţi de „terorism”, a anunţat luni Ministerul de Interne al Turciei, potrivit Le Figaro. Pe listă sunt primarii din Mardin, Batman şi Helfeti, toate fiind localităţi situate în sud-estul […]

Turcia încheie al treilea trimestru din 2024 cu rezultate record obţinute în turism. Aproape 1 milion de vizitatori au venit din România

La final de trimestru 3 (primele 9 luni) - 975.582 de turişti români au călătorit în Turcia. Potrivit datelor, după cele 9 luni de zile, sectorul turistic din Turcia a raportat cu 16% mai mulţi români faţă de aceeaşi perioadă din 2023 (821.639) şi cu 26% faţă de cea din 2022 (725.709).